Punct... pana in doomiizece

E greu dupa ce trec sarbatorile, e trist si dezolant. Revelionul nu se pune, asta e de departe cel mai cel, motiv pentru care sarim gratios peste el. Tot somnul ajuta la mentinerea sanatatii psihice, asta e deviza mea. Pe vremea cealalta, cand programul la tv era unul singur si mi se parea simpatic, de pe la ora 2 simteam ca-i gata... s-a dus distractia, o luam de la capat, brrrr.
Plus ca luni reincepe nebunia de la serviciu, unde nici nu am unde lua un loc (e santier de jumatate de an si va mai fi o vreme, plus nebunia cu porcina care vad ca nu se termina).

Asadar... revin ca si anul trecut si raman cu aceleasi ganduri. Doar ca anul acesta am fost inspirata si am inregistrat o multime de filme simpatice, iar preferatul este The Holiday. Vad ca ruleaza aproape zilnic pe Cinemax. Si am senzatia ca maine noapte va fi pe HBO premiera acestui film. Prea scrie peste tot megapremiera, bla bla bla... Desi duminica, pe 3 ian., va fi difuzat, cu titlul de premiera. Insa e clar ca despre el e vorba. Am zis. Daca e sa fiu pacalita, asta e, voi vedea ce alta megapremiera va fi!:)

A trecut Mosul pe la noi!

Am plecat sa colindam!

Fara titlu

Incerc sa leg vreo cateva fraze si sa ies macar in ultimele zile din an din oboseala si supararea magnifica adunate cu camionul zi de zi in ultimele luni. Un an tare prost, care precede altul - cred?! - mult mai prost (din ce povestesc nesimtitii astia de se simt "alesii poporului").

* Pana in ultima celula din fiinta mea am dorit sa il vad plecat pe ipocritul de "base" de la Cotroceni si am sperat sa inceapa odata si odata ce am visat acum 20 de ani. Azi - fara sa vreau - am vazut juramantul. Stramb ati jurat domn'le, foarte stramb! M-am simtit "ciuruita" a suta oara de doua saptamani incoace. Am primit inainte de alegeri zeci de mailuri pro-basesciene cu tot felul de glume idioate impotriva celorlalti. Le-am dat la cos, acum imi pare rau, dadeam reply expeditorilor cu lista "noului vechi guvern".

* Si pentru ca vorbeam de cei 20 de ani trecuti... Citisem astazi pe diverse bloguri, la diverse persoane - publice sau mai putin publice, unde dau click pentru a-mi lua gura de oxigen virtual, despre ce-ar fi fost ei daca atunci nu ar fi fost Revolutia. Primul gand care imi trece prin minte in fiecare an: nu as fi urmat facultatea pe care am urmat-o, nu as fi colindat liber 4 ani de facultate inainte de Craciun pe strazile Clujului impreuna cu toti cei din corul facultatii... multe nu as fi facut. Asta e clar, acum as fi fost o inginera, intr-o fabrica sau intr-un centru informatic, ma pregateam intens pentru automatizari si calculatoare.

* Deci fara planuri marete, fara ganduri pozitive, cu un Craciun linistit (sper!) intre noi, astia patru, cu un revelion petrecut ca de obicei dormind... va trece si perioada aceasta. Si daca tot sunt facute de astazi jocurile pentru urmatorii ani, macar stiu ca tot de azi trebuie sa imi caut locul de hibernare.

Vacanta!

Si cum se spune pe la noi: Sarbatori fericite!

Joan Baez- Please Come Home For Christmas!

E cu mesaj piesa aceasta, favorita mea! Are directie precisa spre neuronul meu pierdut in lume, de negasit! Il astept acasa, macar de Craciun!


Joan Baez- Please Come Home For Christmas

Send your own ElfYourself eCards

In asteptare!

Just for me

Mi-e tare dor de anii studenţiei, e un dor de ăla... palpabil, îl simt când dau cu mâna. Undeva, aici, în piept. Mi-e atât de dor de Cluj, de prietenii mei dragi de acolo, de mă doare. Nu vreau să plec în lume, nu departe... doar acolo. Fiecare îşi planifică batrâneţea cumva, eu mi-o planific acolo. Măcar la bătrâneţe, dacă acum nu se poate. Sau poate vor vrea moştenitorii mei să-şi continue viaţa acolo, îi urmez cu placere, chiar mă ofer să le mătur cărarea să le fie mai uşor de găsit indicatorul de la intrare.
Acum doi ani, la întâlnirea de 10 ani am avut zeci de noduri în gât, nu puteam vorbi de bucurie că mă aflu acolo. Cât am stat acolo 4 ani colindam des pe străduţe pierdute, le respiram aerul, priveam casele, oamenii... parcă vroiam să-i păstrez pe retină multă vreme. Din prima zi de studenţie nu mi-am dorit să se termine repede, nu mi s-a părut greu nimic. Mereu căutam drumul cel mai lung spre facultăţi, treceam des pe langă Conservator şi ascultam toate sunetele care ieşeau din sălile lor. Parcul cel mare îl treceam mereu cu atenţie la fiecare alee, eram ca un copil care primeşte ceva mult dorit şi îi este teamă să nu fie doar un vis. Veneam rar acasă, spre disperarea alor mei, doar de sărbători şi în vacanţa mare.
Mda, sunt multe de spus, mă duc să-mi văd copiii cum dorm şi să mă bucur şi de clipa ASTA!

O poză dragă, din mai 2007!

Hei, lume!

Aţi văzut? Hai, hai... un strop mai sus! Încă o lună până la marea zi!
Ador Crăciunul, strig în stradă dacă e nevoie, aştept atmosfera aceea dulce-multicoloră... trăiesc pentru Crăciun. Ok, şi pentru ziua de vineri, însă trebuie urgentat proiectul de oprire a timpului în ziua de Crăciun!

La vot!

Nu pot să ignor ziua aceasta, am bifat ce era important: am fost la vot!

Fact of the day: M-a oripilat atitudinea celor care stăteau în Gara de Nord şi râdeau în faţa camerelor de filmat, organizaţi în găşti de la 20 la... 80 de persoane, chipurile nu aveau cum altfel să voteze. Mda, turismul electoral la acest nivel se consumă, recompensat, desigur!
Asta-i ţara pe care UNII ar vrea să o conducă, dar ALŢII nu-i "lăsăm"!

Deci azi e ziua citricelor, recomandate în caz de greaţă electorală!

Pauza

- s-a stricat IAR calculatorul acasa
- nu avem IAR net la serviciu... e drept ca nu aveam vreme de ale mele, dar o pauza de 5 minute cu un ceai in fata tot ma straduiam sa imi aranjez
- la laptoapa lui huz am acces rar, dupa ce isi termina treaba... adica atunci cand eu deja dorm:)
E drept ca este si un beneficiu: am vreme de citit mai mult! Tocmai ce ma delectez cu "Sînt o babă comunistă!", scrisă de Dan Lungu... faina de tot cartea! Si mai am vreo 3 carti in lucru:)
Mos Craciun, Mos Craciun, nu vrei tu sa imi aduci un laptop mic-mic-mic sub brad?

Friday, the 13th

Există vineri 13! Ruleaza periodic la mine in casă, poşetă, serviciu... există şi îmi susţin descoperirea. Bine, alţii au descoperit ce e cu această fază, dar eu nu credeam. Până câââând... am fost nevoită să cred.
O listă cu "noroacele de astăzi":
1. este ziua mea liberă şi nu am somn de la ora 5:) La 7 jumate aş adormi, dar copilul trebuie să meargă la şcoală...
2. trebuia să ajung la casierie la şcoală între 12-14... am ajuns la 13, era închis, am confundat programul de ieri cu cel de azi. Cică şi luni primesc banii, dar luni nu am liber şi e tot 12-14:(
3. am plătit ÎN SFÂRŞIT impozitul (măcar atât)... când ajungem la maşină îmi dau seama că despre cel de la maşină am uitat să întreb. Altă zi liberă până spre Crăciun nu am, doar şi acolo e program de boieri: 10-14! Neuronul dă semne de iritare!
4. încerc să sun la mama, vodafonul mort, iar portocaliul nu are credit (am uitat şi de el, nu-i bai!)
5. am prins un trafic de groază prin oraş, nu am găsit nimic din ce căutam, mamzel a făcut scandal la două hipermarketuri de oboseală, motiv pentru care am abandonat şi am ajuns acasă. Mâine e sâmbătă, sigur găsim!
6. încărcătoarele de la telefoane... nu-s, dar nici nu am mai căutat, am fugit la şcoală după big. G, apoi o petrecere de copii! Le găsesc după ce gasesc pe messenger urari de la oameni... si insist in ultima reduta a mamzelinei (nu cred că am povestit cum am stat eu fără telefon o lună şi huz. fără ceas, toate erau mascate bine între ciorăpeii ei de iarnă).
7. acum stau ambele telefoane la încărcat! Ce folos, nu pot suna oamenii la aşa o oră!:(
Concluzie: nu o să îmi fac liste cu diverse de rezolvat într-o zi de vineri 13! E clar, mâine o luăm de la capăt cu unele, insistăm, poate biruim!

Artificii

Turn! Turn! Turn!

Pentru ca e duminica, pentru ca e onomastica mamzelinei, pentru ca e si ziua lui Miki, pentru ca Forest Gump e in top... Turn! Turn! Turn!

Toamnă - Iarnă...?

Duminică dimineaţa:



Miercuri, adică azi dimineaţă:



Concluzia mamzelinei a fost: "dă gios aia, Ciunul"... adică "dă jos bradul din cutie, e Crăciunul!"

Remember - 8

Marţi... Dimineaţă... Frig rău, adică sunt minus ceva grade... Brrrr, intru în birou, fugind de nebunia de pe coridor: porcina, bat-o vina! Îmi caut halatul, cerşesc de la infirmieră măşti şi încep să caut un capăt de ceva: e o altă zi când vrei să tot skip-skip! Mă pun la curent cu ultimele noutăţi, aflu că iar s-au confirmat cazuri şi sună telefoanele. Şi sună-sună până îmi vine să nu răspund. Răspunde totuşi colega, la fel de entuziastă ca şi mine... era George.
"G - Mamiii, la mulţi ani!
Je - Ce la mulţi ani, mami?! Nu-i ziua mea, mai e ceva vreme...
G - Mami, azi e 3 noiembrie... pe telefon scrie un mesaj cu 8 ani de la căsătorie. La mulţi aaaaani! (şi ce emoţie avea copilul meu în glas)."
Deci da, trăim pe altă planetă, a oamenilor care uită de ei înşişi. I-am mulţumit copilului meu şi i-am promis că-l sun şi pe tati, care uitase precum eu.

Aşadar... au trecut 8 ani de atunci:

Din amintiri

Nu mă pot abţine... după ce am văzut-o pe Mara, au năvălit nostalgiile în sufletul meu şi m-am dus direct la filmuleţele cu mamzel mică-mică. Nu au trecut decât... doi ani, dar nu ştiu (serios!) când. Cu George din aceeaşi etapa am doar poze pe hârtie, însă mi-l amintesc perfect. Avea şi el talentele lui, nu le ţinea ascunse... cum nici acum nu face.

Aici avea 5 luni mamzel:



"Tarzanul" familiei:)

Şi aşa adormea ea cu succes, la comandă, metodă exersată din plin cu George la aceeaşi vârstă:



18 sept 07

Vacanţăăăăă!

A venit vacanţa, cu trenul din Franţa.
Câtă bucurie e în căpuşorul şcolărelului meu, care va sta o săptămână la bunici, la alintat şi făcut pozne una şi una... Şi nu are teme, uraaaa!
Vreau şi eu la şcoală, promit că voi scrie frumos!

Poveste din menajerie - sau încercare de poveste

Cu ultimele sforţări ale zilei de luni încerc să ajung acasă. Obositoare toate maşinile care trec pe lângă mine, obositor praful lăsat în urmă... tuşesc, mă apropii, uraaa: am ajuns.
De la uşă se aud chiote, ţipete, semn că totul e în ordine. "Mamiiiii, ai veniiit!" - cel mare îmi sare precum iedul din poveste în faţă. Vreau să-mi trag sufletul, apare şi ieduţul ţipător, cu ochii în lacrimi. Începe în limba ei păsărească să-mi spună că Giogi nu i-a dat ceva.
Pfffua, staţi să arunc praful de pe mine şi vedem care e problema, ok?! Nu-i ok, după cum se manifestă ieduţul. Bine, hai să luăm problema de la capăt, să vedem unde e X şi Y şi de ce Z e o necunoscută. Reuşim prin deturnarea cererilor ei insistente spre alte năzdrăvănii.
În final intru biruitoare în cameră, un pas mare pentru omenire!
Huz. e obosit, după o zi de luni (cică şi la el tot "acea" luni a fost) şi nu le face faţă. Peste tot urşi şi maşinuţe, semn că astăzi a fost ziua urşilor şi a maşinilor. Norocoşi câinii, se odihnesc după weekend! Parcă se aude dinspre covor un strigăt diperat de ajutor, mă aplec să încep culegerea urşilor, însă - într-o nanosecundă - mamzel pune mâna pe un ursuleţ cântător şi-l tot forţează să zbiere. Acesta chiar e disperat, se aude un scheunat, semn că işi forţează ultimele urme de baterie. Renunţă la el şi aleargă să aducă păturica ei de bebe, să-l transforme într-un "bebe-moi" (în traducere liberă: bebe-urs). Nu poate, însă din nou, a suta oară se bazează pe mami. Îi spun că bebe-mor ar vrea să doarmă, hai să facem linişte şi să stea cu el pe pat. Am succes preţ de un minut, timp în care trebuie să-mi depăşesc ultimul record la culesul urşilor.
Scapă toţi şi ajung în menajerie, adică în pătuţul ei, amestecaţi cu păpuşile, câinii şi restul animăluţelor pluşate. Ups, unul are coada aproape ruptă. Uite aşa găsesc şi răspunsul la vechea întrebare: de ce n-are ursul coadă?! E prea târziu să tratăm trauma ursului, dar îi promit solemn că şi mâine e o zi.
Poate mâine va fi altfel! Va fi marţi, deci va fi altfel!

Tabieturi

Papa buuun

HELP!

Un strigăt disperat de ajutor: spuneţi-mi când se schimbă ora şi trecem - cu mare/mare bucurie - la ora de iarnă?!
Abia aştept să sune alarma cu o oră mai tarziu!

Breathe gentle!

Mâine va ieşi din nou la suprafaţă dependenţa mea patologică faţă de VINERI! Nu-i corect faţă de DUMINICĂ, însă cea din urmă trebuie să ştie că e în dezavantaj clar. Ok, ador şi duminica, până înspre oraaaa... două! Iar cine mă vede în acţiune vinerea, poate spune că trăiesc doar pentru ziua asta.
Un sumar rapid: a fost o săptămână cumplită, cu multe cireşe pe torturi eşuate. Multă mizerie umană, care m-a lăsat a n-a oară mască. Categoric unora le-a mers şi mai rău, dar eu mă opresc tura asta doar la mine.
Dar hei, mâine e VINERI! Deci dragii mei: inspiraţi, expiraţi, inspiraţi din nou şi... vorba cântecului: Breathe gentle!

No comment!

Ştiaţi că...?

Ştiaţi că peste 2 luni vine Moş Nicolae în ghetuţe? Nuuuu?! Vă spune copilul meu cel mare!
Ştiaţi că se pot cere bani în loc de cadouri??? Cică aşa se evită şi stresul legat de "primesc/nu primesc" ceva... Banii sunt siguri şi adăugaţi la alţii din puşculiţă dau un rezultat bun.
Ştiţi care e suma rezonabilă cerută de el, Big G.? Numa' 50 de euro l-ar mulţumi! Ce simplu pot scăpa Moş Nicolae şi Moş Crăciun şi Iepurele în ziua de azi.

Coffee? Tea? Me?

E vineri, stiţi asta şi repet! Sună demenţial: VI-NERI!
Coffee... mmmm! Cafea nu am, m-am lăsat de nevoie acum mulţi ani! Rar păcătuiesc, pentru că eram dependentă de ea şi mi-e poftă de numa!
Tea... am acum unul in faţă! Pink Summer! Ceai verde din India cu bucăţele de guava, piper roşu, frunze de grâu şi aromă naturală de greapfruit! Doar că afară e câh! Plouă, stă... plouă, stă... ş.a.m.d.
Deci... un ceai cu arome de vară vreţi?

Pauză de-un ceai

Am aflat că astăzi e doar marţi... dezamăgire, eram sigură că e vineri. Am un ceai în faţă, cu un gust ciudat, dar e bun.
Vreau să plec. Acum dacă se poate. Am multe gânduri negre în creier, am atins toate limitele şi explodez. Vreau acasă (cel puţin), vreau să mă joc, să cânt cu ei. În general sfârşitul de lună e înfiorător, acum e precum criza: ameninţător. Dar va fi bine, ştiu eu.
Însă mă întreb: cum e la munte acum? Ar trebui inventate conservele cu aer de munte, de mare... după preferinţele tuturor. Eu vreau un borcan mare cu aer de munte, nici nu contează de la care munte. Munte să fie!
Gata pauza, bun a fost ceaiul!

Ce m-aş face fără tine?

Ce m-aş face fără tine, măi "imeilule"? Căci de când te am în proprietate (pe persoană fizică, ăla de la giob nu se pune, se împarte răspunderea) nu am linişte, somnul mi-e răscolit de visele cu tine... Simt cum panica îmi cuprinde stomacul atunci când netul îşi ia câte o pauză. Dacă tu nu ai mai exista, oare ar trebui să caut un grup de suport pentru cei ca mine? Te am de 10 ani, te-am crescut frumos, nu îţi mai încapi în inbox de cât de plin eşti de tine... ba ţi-am făcut şi vreo 2-3 fraţi, să vă jucaţi, să ai cu cine împărţi jucăriile. Câteodată însă văd cum te încearcă nebunia şi vrei să-mi închizi lacătul. Deci spune-mi tu, ce m-aş face eu ACUM fără tine?

Ce m-aş face fără tine măi blogule? Da, ştiu, aş citi mai mult din cărţi, aş găti mai mult (nu, nu, aici recunosc cinstit: mă ajuţi! La ce bun atâta mâncare?!), aş ieşi mai mult în lume... aş dormi mai mult. Dar nu, tu îmi faci nopţile, drept pentru care nu te dau afară din viaţa mea... încă!

Ce m-aş face fără voi, telefoanelor? E drept că uneori vă închid, dar îmi trece repede supărarea şi vă împac. Şi uite aşa nu pot concepe viaţa fără voi?

Şi lista continuă... astea sunt dependenţele mele! Şi defilez mândră la braţ cu ele!

Vineri seara

Sau noapte deja, pentru că e 10 fără 5. Lui Big G. îi e somn, iar mamzel nu îl lasă să stea pe niciun pat. Hmmmm, coborâm milităria? În fiecare seară aşa ne învârtim, după cum ne cântă ea: "nu aiii, Abi ai, Giogi nu ai". Aţi înţeles cred: nu aici! Mofturi de mamzelină somnoroasă şi iritată.
A trecut şi prima săptămână de şcoală, a fost bine, de luni prindem cumva ritmul: noi cei mari la serviciu, el va merge de acum singur la şcoală, mamzel cu programul ei de dictatură maximă. Seara tot aşa va fi, până îi găsim şi ei remediul pentru agitaţia asta fără motiv. Tocmai ce a spus George: "mami, abia aştept să mai crească Gabi, să mă pot înţelege mai bine cu ea". Huh, aveam emoţii, deci el vede o ameliorare a situaţiei.
Până să scriu, a şi adormit, atât de dulce e! Azi a avut şi petrecere la buna lui prietenă Ilinca, unde s-a simţit atât de bine. Păcat că nu sunt şi acum colegi, dar vecini de cartier tot au rămas şi noi, mamele, bune prietene. Deci nu e totul pierdut. Şi surpriza surprizelor, la petrecere era... Vivi, care e la altă şcoală, adică e colegă de clasă cu Ilinca. Când am stat la poveşti cu mama Ilincăi, trăgeam cu ochiul pe monitor şi vedeam ce face George... Ei bine, dacă atunci când eram prezentă pe lângă ei, nu discutau, cum intram în camera părinţilor... erau împreună. Mdea, ochiul soacrei vigilent!:)
Gata, e linişte, a adormit într-un final şi mamzelina. E cu balonul ăla imens în braţe, o mut imediat în patul ei şi eu încerc să citesc ceva, e ora mea acum!

Zoom

Aşa, văzut de la distanţă, totul pare bun, frumos... de vis, dovadă toate aprecierile primite zi de zi. Doar când dai zoom apar şi imperfecţiunile şi parcă te simţi stânjenit.
Am descoperit că sunt extrem de stângace cu George când vine vorba de şcoală, pur şi simplu abia aştept începerea programului after-school, pentru că eu mă simt cumva depăşită. Fizic, acasă nu prea are cum să facă teme sau să citească decât în perioada scurtă de somn a mamzelinei. Ea e la vârsta la care "ajută" la teme şi cărţi într-un mod original: rupând sau murdărind. Şi nici nu am ce să cer mai mult la 2 ani şi 5 luni.
Iar pentru el joaca e primordială, şcoala se termină când iese pe poartă.

* L-am întrebat azi dacă are ceva de pregătit pe mâine (ieri a avut o temă minusculă)... "nuuuuuu". Scapă acum 10 minute o chestie legată de o poezie din nu ştiu ce caiet... "Lasă că rezolv eu singur problema!" Pffff, sunt convinsă!
* L-am întrebat azi ce a mai lucrat la şcoală... "aaa, a venit doamna de germană şi am învăţat bună dimineaţa şi bună ziua şi ne-am întrebat între noi cum ne cheamă". În rest a spus că mai nimic. Îndrăznesc să scot caietul şi văd că au lucrat pe cel special la matematică, au colorat tot felul de chestii... şi stiloul îi face purceluşi pe caiet. Asta e nimic!

*Mâine nu îl întreb nimic!

Emoţii de toamnă

Ieri nu am reuşit să-mi aduc neuronul rătăcitor acasă, pentru a scrie două-trei rânduri despre o zi extrem de importantă din familia noastră. Aseară eram undeva între agonie şi extaz, metaforic vorbind, pentru că unele mici incidente erau inevitabile (spun acum "mici", când apele s-au liniştit şi nervii mei s-au relaxat puţin):
Ca o concluzie a tot ce am trăit ieri, este imaginea asta:


* Gheaţa a fost spartă şi şcolarul şi-a început cariera academică! Am avut emoţii mari pentru că eram în acelaşi loc în care acum 29 de ani păşeam şi eu ca bobociţă de clasa I, doar că schimbasem statutul: eram mamă. Eram în aceeaşi curte, cu aceeaşi bucurie de regăsire în zumzăiala veselă a copiilor.

* Partea care mi-a umbrit bucuria primei zile a ţinut de programul after-school, pentru care optasem încă din primăvară şi care părea că a intrat în "colaps", ca toată economia ţării. Nu din cauza conducerii şcolii, care mi-a făcut o demonstraţie de super profesionalism şi deschidere şi pentru care dau 10 steluţe fără ezitări, ci din cauza unor părinţi neparolişti, care s-au gândit taman ieri să-şi retragă copiii, astfel grupa fiind prea mică... deci pe lângă încadrarea legală.
Acum sunt ceva mai relaxată, m-au sunat de la şcoală şi m-au anunţat că au rezolvat în alt mod... uraaaa! Mare durere de cap aveam aseară!

* Revenind la partea cu bucuria, George a fost extrem de încântat, are colegi simpatici, la fel de emoţionaţi ca şi el, dovadă şi cele câteva cadre pe care cu greu am reuşit să le imortalizez ieri. Şi cum săptămâna aceasta am 5 zile de concediu, imediat pornesc la treburile de mami casnică (cât duc dorul acestei perioade).
Bye!

De mâine... fir întins!

Nu, nu vom pescui, doar vom începe o nouă viaţă! Vom avea un şcolar în casă!


Dragul nostru bobocel, fii relaxat! Şcoala nu e bau-bau, păstrează-ţi ritmul tău, rămâi copil, joacă-te şi învaţă. Indiferent că nu vei lua doar FB, tot puiul nostru eşti. Ai tot dreptul să ai zile bune şi mai... ne-bune, nu concurezi cu nimeni, decât cu tine. Când nu mai poţi, odihneşte-te, ai tot dreptul, nimeni nu-i perfect!
Hai succes, am încredere că va fi foarte bine!

Cea mai scurtă postare!

Avem două zile şi două nopţi fără suzetă!
Nu mă intrebaţi de ce mă doare capul? Copilul bănuia că ham-ham a păpat şi ultima suzetă, în consecinţă astăzi s-a certat RĂU de tot cu toţi câinii din cartier. Şi am zis că acceptăm şi noi, ăştia mari, soluţia copilului de 2 ani şi 5 luni: ham-ham a păpat suzeta!

If I Can Dream

Nu întâmplător am căutat să ascult Elvis... Miki mi-a reamintit de el şi mi-am găsit puţin timp să îl şi revăd. Acest Elvis îmi place:

Once upon a time

A fost odată ca niciodată... (ulterior a mai fost odată, doar că în 6 sepembrie 2002 nu bănuiam asta)...
Deci a fost odată ca niciodată o zi însorită, unică, despre care nu se poate povesti în cuvinte cât de minunată a fost, după care nu am avut vreme 7 ani să mă dezmeticesc şi m-am trezit astăzi că am pierdut ceva. Încercând să păcălesc timpul, m-am trezit că bebele de acum 7 ani e un "tânăr" şcolar, cu probleme existenţiale serioase, cu zile triste şi zile fericite, cu emoţii şi bucurii într-un univers al lui... în care tot mai rar suntem lăsaţi să intrăm.
De o lună stă şi numără zilele rămase până împlineşte 7 ani. Nu ştiu de unde atâta grabă, timpul oricum ne duce într-un singur sens, ireversibil. Dar el se grăbeşte - bucuria tortului, a cadourilor, a telefoanelor cred că o ţine ascunsă un an, şi răbufneşte acum! Ştie că e ziua în care EL e cel mai important!
Azi m-a sunat o prietenă care a asistat în toate cele 9 luni de aşteptare la miracolul ce creştea şi pentru care toţi colegii zilnic făceau eforturi să-i intre în voie, ba cu o portocală, ba cu un suc, o îngheţată... Miracolul pe care şi ei l-au numit Georgică şi pentru care s-au bucurat alături de mine. Şi Oana mă întreabă "şi tu, mami, cum te simţi?". Am bocit cu telefonul la ureche, în timp ce mă chinuiam să tai şunca pentru salata LUI preferată, cerută de cum s-a trezit.
Cum mă simt? E un amestec de bucurie şi furie că nu vom rămâne ca acum măcar, că nu m-am bucurat poate şi mai mult până acum...
Practic acum au trecut cei 7 ani de-acasă!

Prima noastră poză împreună (19 zile)! Îmi vine să râd: era îmbrăcat cu un compleu muuult mai mare pentru cât de mic era, însă era prima zi destul de rece, care ne-a găsit nepregătiţi şi erau singurele haine mai groase primite de la cineva drag. Aşa că ne-am adaptat la moment şi am îndrăznit să ieşim aşa:


Aici avea 5 luni... copilul perfect rotund:)


La 10 luni deja spatele protesta violent cu aşa un voinic în braţe:


Primul an trecuse... când?


Şi doi ani au trecut...


La 3 ani alte emoţii... grădiniţa:


La 4 ani ştia deja că va fi "fratele mai mare" responsabil:


5 ani şi alte dorinţe:


La 6 ani vin ajutoarele:


La mulţi ani, copilul meu drag!

Ghici ciupercă... ce-i?

Păi e toamnă, e cald... şi e bine!

Şi suntem pe ultimii centimetri cu pregătirile pentru şcoală. M-am trezit la realitate, mi-am şters praful de pe creier, am alungat gândurile şi nostaliile într-o parte (ghinionul celui care le-a primit plocon direct în cap) şi am purces la cumpărături de soi, pentru una bucată băiat şcolar-boboc.

[deci lacrima e tot în colţul ochiului şi stă să cadă... dacă scriu aiurea e din cauza ei, uooof!]

Aşadar am biruit şi am achiziţionat în mare ce e necesar pentru prima zi, când doamna ne va "dicta" clar şi răspicat ce îi trebuie tânărului în detaliu. Să vă spun ce am cumpărat? Cine nu e interesat va sări peste steluţele de mai jos!
* uniformă... avem în sfârşit, mare bătaie de cap am avut cu ea. Am căutat disperată o uniformă la preţ rezonabil, de calitate, nu un fel de cârpă.
* ghiozdan... e tare fain! El şi l-a ales (era cel mai scump din magazin, are fler băiatul meu!)
* penar am găsit în primăvară ceva reduceri la Herlitz, tot el şi l-a ales... frumos tare! Başca faptul că e trainic, fermoarul e fermoar... bun!
* rechizite - strictul necesar, ce se putea cumpăra fără directive din partea învăţătoarei.
* pantofi+adidaşi - avem! Ne trebuie şi tenişi, deja am răscolit Leonardo, Deichmann, Salamander, alte magazine din târg, nimic aşa cum vreau eu! Mai căutăm...
* trening, încă unul pe lângă cele multe pe care le are... dar deh, să fie nou!

Şi acum stăm şi aşteptăm, numărăm zilele şi povestim ce şi cum va fi. Sincer, se va adapta repede, cred că nici nu realizează trecerea spre o nouă etapă din viaţa lui... grea!
Mă îngrozeşte tot ce se întâmplă în sistemul de învăţământ, câtă bâlbâială este în adoptarea unei legi potrivite pentru copiii noştri... Dar asta e din altă poveste, cu zmei şi balauri.

Va urma!

I don't get down!

Fie ce-o fi, n-am voie să tot cad, nu am voie, timpul nu-mi permite. În cele mai negre zile ale mele am fost optimistă şi ŞTIAM că undeva e rezolvarea. Bine, de cele mai multe ori rezolvarea tuturor problemelor e în mâinile noastre - metaforic vorbind - şi asta am repetat mereu si în faţa clienţilor mei care se vedeau în situaţii fără ieşire.
Să revin: nu mă las, da' deloc nu mă las. Doar ieri m-o doborât o criză cretină de fiere, cu febră şi tot tacâmul... însă în unicul moment de luciditate mi-am zis cu dinţii strânşi: "Fată, revino-ţi! Mâine ai treabă la serviciu, eşti singură, restul lumii e în concediu, criza mondială nu-ţi dă voie să ai febră, copii te vor întreagă." Ei bine, cu ajutorul lui huz., care mânuieşte seringile cu o adevărată măiestrie, în două ore am fost cât de cât fresh, iar azi am aflat care-o fost buba.

În altă ordine de idei: mi s-a făcut dor de Maramu', fix acum, la sfârşit de vară, pentru că tot acum un am am debarcat pe acolo. Mi-e dor de mirosul şi sunetul muntelui noaptea , când ieşeam pe balcon şi de unde nu se auzea decât... muntele. Simt şi acum aerul acela tare, care nu te lasă să pleci şi care-ţi face un dor nebun de el. Teoretic e aici, peste munte, la vreo 3 ore molcome cu maşina. Practic... mi-e cam groază de drum, foarte prost întreţinut era după ieşire din judeţul nost'. Plus că vine şcoala, am început pregătirile cu ghiozdan-penar-etc.etc., căutat uniformă bună, nu cârpă de şters (din 5 locuri, doar într-unul am găsit ceva cât de cât acceptabil), echipamente, de toate. Big G. e foarte vesel, vedem după cum va sta cu veselia, când încep temele şi se limtează timpul de tras mâţa de coadă.

Păi cam asta deocamdată, sunt obosită, febra simt că mă reîncearcă, doar că nu o las să se manifeste, două-trei zile mă ţine în şah. A adormit şi mascota casei, am vorbit şi la telefon cu moşierul familiei, expediat din nou la bunici... e timpul să-mi văd de ale mele, nu?!

Hai, aveţi grijă de voi şi să nu înghiţiţi faza cu închisul luminiţei de la capătul tunelului... există generatoare, energie alternativă. Nu o las eu să se stingă!:D

Miercuri spre Joi!

Scriu absolut la întâmplare ce-mi trece prin cap, s-au epuizat resursele, noroc de mamzel că poate să-mi furnizeze altele!
George e în continuare mare moşier, nu vrea acasă deloc, deja e intr-a doua săptămână în care stă la ai mei. Adevărul e că aici nu are unde să se plimbe mereu cu bicicleta sau să bată mingea. Plus că seara, când ne adunăm acasă, suntem hiper-obosiţi şi eu şi huz. Am observat că în ultima vreme am rărit distracţia din parc, unde verile trecute semnam condica fără absenţe.
Mamzel are oricum programul ei de ieşit zilnic însoţită de "Ami" (doamna noastră dragă) pe care o exploatează la maxim - cu acordul ei, desigur. Ami este, aşa cum am bănuit la început, o femeie extraordinară, o doamnă pe care mă bazez întru totul. Toţi din jur îmi spun că am avut o baftă imensă cu ea, cu atât mai mult cu cât nu am avut recomandări sau nu ne-au intermediat alţii legătura. Îmi iubeşte copiii (simt asta, se şi vede), îmi este de mare ajutor şi cu alte treburi (asta a fost mereu iniţiativa ei, cât timp doarme mamzelina), sper să fie totul bine şi să poată rămâne la noi până va merge pruncuţa mea la grădiniţă. După toate reportajele din ultima perioadă şi toată campania pornită în presă la adresa bonelor "nebune", majoritatea cunoscuţilor cum mă văd mă întreabă: "Ei, şi cum e bona voastră?" Până şi bunica mea e îngrijoarată pentru mine când vede şi aude atâtea. Încă mai sper că tot ce se arată la tv negativ legat de acele femei nebune sunt cazuri izolate. Şi câtă vreme semnalele primite de la copiii mei sunt excelente, chiar nu îmi fac griji legate de ei.
De obicei dimineaţa, dacă e trează mamzelina, cum aude uşa strigă tare şi aleargă: "Amiiiiii!", se uită în poşeta ei să vadă ce i-a adus, după care se întoarce autoritar la mine şi mă pofteşte să plec: "Pa mami, pa pa". Zilnic primeşte câte ceva: compot, dulceaţă - preparate de ea, jucărele, covrigi, aproape că o invidiez:)
Uf, cred că am aberat destul în timp ce mamzel îşi ţinea pernuţa preferată în braţe şi adormea. Acum doarme, visează frumos (râde prin somn!)... Şi Ami merita să scriem şi despre ea, nu?!
Şi mâine e joi... sună tare bine!

Vi-vi-vineeeri!

Ca un strănut a venit şi ziua asta. Dacă aş putea, aş rămâne încremenită în ziua de vineri... Ăăăă, rectific, în seara de vineri!
Şi strănutul nu vine de la răceala, vine de la "minunatul" aspergillus care mă-nconjoară din toate părţile! Sună mai profund numit aşa mucegaiul, nu?! As-per-gi-llus!
Am o pauză de 10 minute între treburi, la 3 jumate aş putea închide prăvălia. Apoi fug la mamzel, pentru că frate'su cel năzdrăvan este la bunici... Apoi văd eu ce planuri am, important e că scap de strănutul ăsta sâcâitor şi respir alt aer!:)

Cine mi-a luat vacanţa?

Melodie:

Maria Nazionale - Ciao ciao


E un apel disperat: cine mi-a luat vacanţa, să mi-o readucă, ofer recompensă!
Ciudat lucru şi mintea mea: când eram la mare, abia aşteptam să ajung acasă. Şi asta din cauza oboselii crunte cauzate de mamzelina şi fiul cel mare, năzdrăvani şi plini de idei năstruşnice, prea năstruşnice pentru creierul meu obosit şi prăjit de soare. Acasă am ajuns (nu asta mi-am dorit?!), am răsuflat uşurată şi am realizat că cele 4 zile rămase din concediu nu îmi ajung să bifez ce mai aveam pe listă. Panică! De două ori panică, de unde a rezultat dezastrul: nu am mai bifat nimic din listă!

Azi, luni, reîntoarsă în acelaşi loc, cu acelaşi iz de mucegai şi umezeală... visam din nou la mare. Acolo, pe nisip, scuturând găletuşa mamzelinei şi încercând să o conving că marea e ok, că e frumos să ne bălăcim, că nisipul nu e câh...
Şi pentru că am abuzat de poze până acum, transmise la cald de acolo, unde ne era bine, mi-am dat seama că filme de la mare, de pe plajă, nu v-am arătat!
Iată-i pe cei doi copii-portocalii pe plajă, în ultima zi!



joaca pe plaja:)

"Pa apa!"

Si ultima poza de la mare (din sezonul asta, desigur):



Maine plecam spre casa! Mare bucurie mare pentru toata lumea, pentru mine in mod special! E obositor cu o mamzelina de 2 ani si 3 luni care nu vrea sub NICIO forma sa coboare de pe selong, care tipa daca o atinge O picatura de apa, care urla daca UN fir de nisip ajunge pe mana/piciorul ei. Nu pun la socoteala lipsa de rabdare la masa, motiv pentru care am mers pe rand la restaurant si aduceam in camera mancare la pachet pentru ea si cine ramanea cu ea in camera. Am biruit in vreo 3 randuri si a mancat frumos, fara teatru gratis pentru turistii din zona.
De servicii am fost multumiti, poate avem noi alte criterii de "evaluare", insa incepand cu cazarea (Hotel Smarald - Eforie Nord), plaja (la sezlonguri, sa avem loc de noi mai ales, contra unui pret rezonabil - 15 lei/sezlong, plus curatenia de rigoare), mesele care au fost ok (am ales din start unde vom manca si nu am avut nicio surpriza negativa gastronomica), plus alte costuri nu foarte mari fata de ce avem pe acasa... cred ca as da un 9 cu plus la tot. Singurul disconfort a pornit de la aglomeratie, insa si noi am contribuit la ea:)
Intr-adevar alegem mereu statiunea asta pentru ca e mai ieftina cu mult fata de Mamaia, e mare, are si alte servicii necesare in caz de... vreo urgenta si o stim ca pe "acasa".
Deci pe curand... de pe calculatorul meu!:)

Cum stam cu nisipul...

Am cei mai cuminti copii de pe plaja, fara gluma!
Cand veneam spre mare ma gandeam cu groaza ce slalom voi face printre sezlonguri, prosoape, cate scuze voi cere oamenilor, alergand dupa mamzelina care nu scapa nicio ocazie cand e vorba de alergat. Ei bine, sunt o mama care nu isi cunoaste suta la suta copiii, pentru ca mamzel sta DOAR pe prosop, sa nu cumva sa atinga nisipul. In apa nu vrea, o admira de pe sezlong, doar sa fie unul dintre noi cu ea. Deci fara pretentii majore! De ieri se joaca totusi cu galetusa si lopatica, in felul ei, de sus. Tot de ieri am achizitionat si o barcuta... e incantata, dar nu ca frate'su, care ar si dormi in ea.



Iar George... cuminte tare. Alearga pe malul marii, intra in apa putin si atat. Se joaca in nisip si admira marea, e melancolic uneori. Nu am grija lui, vine mereu la noi sa il vedem, aude mereu de copiii pierduti pe plaja si nu vrea asemenea experiente.

Primul raport din Marea... aglomeratie!

Nu m-am asteptat sa fie atat de aglomerat la mare, in Eforie Nord mai ales, asa ca acum, dupa aproximativ 4 ore de la aterizare sunt inca sub stare de soc: ce facem noi cu astia doi in conditiile in care la ora 5pm plaja era PLINA?! Adica fara loc de alergat intre prosoape, sezlonguri lipite... multa lume. Criza domn'le, plin de particulari scuturand cheile de la camere, plin de masini de fitze... Plin! Si am venit si noi ca cireasa pe tort sa punem lacat, nu aveti loc nici de noi, e clar:D



Si cateva poze!

News... Good news!

Un fel de intro:
Dimineaţa e cruntă revenirea la lumea reală. Am ajuns in faza în care nu mă trezesc cu sonerii, telefon, etc. Pur si simplu pe la ora 6 mamzel îşi face simţită prezenţa de "bună dimineaţa", apoi eu mă bucur că mai pot sta o oră lângă ea şi adorm iar, la 7 mă trezesc singură. Complicate mecanismele astea ale subconştientului! Oricum, mereu rămân încă 5 minute în pat, în care am impresia că mă odihnesc cât într-o noapte!

Cuprinsul!
Mâine e vineri! Mâine e ultima zi înainte de concediu! Doar două săptămâni, dar destul cât să mă bucur 100% de ăştia doi pitici ai mei. Nici nu mă gândeam săptămâna trecută că îmi voi lua acum concediu, dar huz. a zis că nu se mai poate, mereu are concediu când vara e sfârşită... şi a preluat "comanda"! Deci ne-am hotărât: plecăm acum, în iulie! Plecăm la mare! Am răscolit netul pentru a găsi ceva potrivit nouă, adică să fie ceva chiar pe faleză:). Dacă nu găsim, mergem unde am mai stat, în Eforie Nord adică!
Acum sper ca toate lucrurile să fie ok, noi să ajungem sănătoşi, să putem porni la drum! Că luuung e drumul de la noi pân'la mare şi mamzelina e tot mai greu de păcălit să stea în scăunelul ei. Şi sâmbătă mai mergem şi la o nuntă... chestii grele!:)

Hai că plec să citesc ceva!

Raport - 2 ani şi 3 luni

Astăzi mamzelina noastră minunată a împlinit fabuloasa vârstă de 2 ani şi... 3 luni!
Se cuvine să ne lăudăm cu ce ştie până acum sau, mai degrabă, cu ce face din ce ştie! Deoarece ea ştie destule, doar timpul ăsta e prea scurt şi nu are vreme într-o zi să ne arate tot!:)
- vorbeşte încă pe limba ei, doar cei apropiaţi ştim ce vrea, pentru că au o logică frazele ei... adică preferă să rostească doar prima silabă a unui cuvânt. A demonstrat că poate mai mult dar mereu caută chestii simple, care să nu-i ia din timp. La lapte spunea din start: "apte", acum e "apia"... mult mai uşor de pronunţat!
- urcă singură scările, fără ajutor, alternativ chiar (dacă e să mă iau după ce spun unii specialişti în ale puericulturii, ar cam fi timpul să o las singură să meargă la oliţă... cică asta aşa se traduce).
- coboară scările ajutându-se de câte ceva sau cineva
- este extrem de mobilă, face gimnastică într-un mare fel, încerc să o mai potolesc eu uneori, pentru că unele "exerciţii" nu sunt tocmai potrivite pentru coloana ei vertebrală
- se ceartă pe jucării cu ORICINE! Expresia favorită: "a mea". Totul e al ei, chiar dacă abia duce în braţe, colecţionează tot!
- e topită după prietenul lui frate'su, Rareş... el este "Iaie" şi abia scapă din braţele ei. E drept că are 6 ani băiatul şi o adoră, vedem noi pe viitor cum va fi!:)
- o iubeşte pe doamna, iniţial îi spunea "amna", acum e "ami", muuuult mai simplu (vă spun, ştie să îşi uşureze traiul în general fiică'mea)
- nu vorbeşte cu oricine, oricând, are personalitate, iar dacă o sâcâie cineva brusc se numeşte "ba-bau". Dacă e întrebată obsesiv de unii-alţii cum o cheamă, se uită într-un fel anume şi strigă: "ba-bau"
- pereţii din casă sunt scrişi de ea, motiv pentru care în curând văruim şi dormitorul. Totuşi, trebuie să-i oferim condiţii micuţei artiste!
- şi aş mai scrie multe, dar la laptele de seară nu a renunţat încă... deci vă las pentru bibele ei!:)

Au revoir!

Un telefon, două telefoane...

Nu suport telefonul, decât în cazul în care trebuie să vorbesc cu prietenii sau ai mei. Cum deschid uşa cabinetului dimineaţa... sună. Sună de multe ori şi când ies pe uşă, dar îi spun în gând: "it's too late, baby!":) Când sună telefonul acasă sunt tentată să răspund cu textul oficial de la job.
Şi totuşi, sunt zile în care am nevoie de ele, telefoanele, de fapt de TOATE telefoanele ! În acele zile simt cum duhul lui Murphy face mişto de mine şi îşi aduce stăpânul, să râdă în voie.
Luni. Zi obişnuită de luni, buimacă după 2 zile libere, dar pline de activităţi. Vorba 'ceea: "lunea nici iarba nu creşte, nici vântul nu bate". Şi totuşi mă urnesc spre serviciu. În staţia de maxi-taxi dau să verific dacă sunt în grafic şi nu întârzii mult. Ceasul nu e pe mână... deschid geanta să verific la unul din telefoane. Nici astea nu sunt. "Mare scofală, am scăpat azi de ele!" Ajung la birou, unde sună telefonul în disperare, sunt prima. Vorbesc cu omu', şi apoi sun acasă, să anunţ că telefoanele sunt acolo şi dacă sună cineva, să nu răspundă. "Momentan telefonul e deranjat". Booon, stai să sun pe mobile direct... Unul e descărcat, ştiam pentru că încărcătorul rămăsese pe weekend la job (uitat!), celălalt număr nu mi-l cunosc (ruşine mie!). Sun pe mobilul lui huz. ... nu răspunde. Realizez că nici fixul de pe UPC nu îl am în memorie. Cool! Din atâtea telefoane niciunul nu este disponibil şi pentru mine. Sun la mama, să aflu numărul de UPC... Uraaaa, am biruit! Deja trecuseră 15 minute, operaţiunea telefonul continuă, doar că în linii normale!

Probabil, într-un moment de furie, când sunau toate telefoanele, am invocat în gând ceva de genul "cum scap eu de ele?". Ei bine, s-a împlinit dorinţa! Pentru o jumătate de zi nu am avut grija lor, dar am recuperat după!

Aşa că voi avea grijă ce îmi doresc, mi-e că se va împlini! Am puteri ultra-super-supranaturale!:)

PS. Iar plouă, grrrrrr! Dar mâine e vineri, deci de la ora 16 oficial e weekend!

Samson!

Mare veselie mare, avem un nou "membru" in poiata de la ţară unde moştenitor unic va fi... va fi... George! Drept urmare, cu mic şi mare ne-am pornit la moşie să vedem un viţel mic-mic şi simpatic, care toarce ca o pisică atunci când doarme.
Problema era ceva mai complexă, că nu aveam nume pentru el. Aşa am aflat că obiceiul e să i se dea numele cu iniţiala zilei din săptămână în care s-a... "născut". Deci ieri fiind sâmbătă, căutăm nume ce începe cu litera S!
Bunicul în glumă îi spune nepotului: Samson?
George: Bine, fie... da' eu îi spun Sam!:)
Sam să fie, nu prea am auzit nume de viţel Sam, dar dacă aşa vrea nepotul, nu se împotriveşte restul clanului!
Decă să ne trăiască şi să crească mare, nu?!
Şi dacă vreţi să-l şi vedeţi, luaţi de faceţi un clik aici!

PS disperat: S-au mutat oare tropicele la noi? Deja vremea asta combinată: caniculă, aer umed, rafale de ploaie m-a terminat psihic. Astăzi tocmai ce ne topeam sub soarele dogoritor, iar la 5 minute aud ploaia tropotind frenetic pe acoperiş. Fără niciun avertisment, parol!

Dans să fie, motive avem!

Fiind a treia "sărbătoare" intitulată generic "Hepi inundeşăn dei!" am stabilit că se cuvine şi un imn dedicat acestor perioade tulburi, cauzate de vremea ucigător de instabilă din ultimele 3 săptămâni.
Şi cum am tot revăzut în ultima lună filmul No reservation (pe HBO Comedy rulează din timp în timp), cred că cel mai bine se asortează atmosfera de la noi din cabinet cu piesa de mai jos: veselă şi antrenantă. Enjoy!

Unu, doi, trei... şiiiii!

E weekend, ura şi la gară!
Ce săptămână a mai fost şi asta...

Deci mâine e weekend! Am zis!

Am văzut zilele trecute un film simpatic... A Good Year! De fapt e puţin spus simpatic, m-a prins bine de tot. În special pentru că acţiunea se petrecea în Franţa - Provence, peisajele şi restul erau de acolo... taman potrivit să visez la un concediu pe... era să scriu plaiurile mioritice ale franţujilor.:)
Şi voi merge, sigur voi/vom merge în anii următori. Nu mă las, sănătoşi să fim, se trezesc ăia cu noi pe cap. Dacă nu ştiu încă cine e mamzelina şi cum poate ea să strige, vor afla! Sau le va face George un rezumat, că el ştie cel mai bine.
Până una-alta am descoperit la Suceviţa un motel tare simpatic unde să fugim vreo două zile în ceva weekend!
Daaaa, de mâine e weekend, am zis! Cam aşa vor sta lucrurile la noi în casă:

Welcome!

Lumeeeee, lumeeeee!
Luaţi de vă bucuraţi!
De ce!? Din trei motive:
1. S-a născut Mara!
2. Miki a născut-o pe Mara!
3. Miki şi Dan o au pe Mara!

Trei motive perfecte să fim veseli!

Idei puţine şi fixe

* Înfloreşte teiul... asta da treabă!

* Ploua într-una de la ora 5 pm. Vreo două ore a turnat cu găleata... văd ce găsesc mâine pe la birou. Dacă iar fredonăm aia cu "Vine valul, îmi ia calul..." mă vedeţi la "Steaua fără nume"!

* Azi a fost ultima întâlnire oficială cu grădiniţa, ultimul somn de prânz în pătuţul de acolo... ultima intrigă între "preşcolari". Nu a plecat emoţionat, cred că acum el nu realizează că se va scurta perioada de joacă. Eu însă aveam un nod în gât, de abia am reuşit să culeg laudele... cum că este un băiat cuminte şi isteţ! (blushing emoticon!)

* Stăteam să lichidez pe la casierie costurile curente ale "tânărului absolvent" şi îmi aminteam că acolo, acu' 29 de ani, am început eu şcoala (deci el va învăţa în aceeaşi şcoală unde m-am iluminat vreme de un deceniu şi eu). Şi cum o coincidenţă vine peste alta: învăţătoarea mea îi va fi îndrumător la programul de after-school, iar învăţătoarea lui a fost însoţitor de grup în prima mea "tabără de pionieri"... prin 1985 cred (cred doar, s-a zăpăcit neuronul de la emoţii).

* Despre mamzel ar trebui să mă "plâng" că e toată o personalitate! Vorba lui George, când îl enervează - tot mai des în ultima vreme - "e fiică'ta!"

* Vreau concediu... vreau să nu adorm citind "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", pentru că e mult prea faină cartea... vreau să nu găsesc mâine toate pânzele sus la birou.

Wish me luck!

Încă un "adio"!

Sunt copleşită! Da, ăsta e cuvântul, de la sfârşitul serbării încercam să găsesc cuvântul potrivit. Copilul meu e "absolvent" de grădiniţă...



Oficial, abia vinerea viitoare va păşi pentru ultima dată în calitate de "preşcolar" acolo. Astăzi însă au avut "cursul festiv", cu serbarea de rigoare asociată la fluturii mei din stomac. Afurisiţi fluturi, în loc să mă înveselească, îmi aminteau că acum muuulţi ani, în aceeaşi aulă, aveam serbările de sfârşit de an şcolar.
Aş vrea să vă povestesc în detaliu cum a fost... două ore au făcut nişte demonstraţii ultra-mega-artistice. Dar nu pot, atât de faini au fost şi ATÂT de mândră m-am simţit. Mi-am repetat mereu: "ăsta e copilul meu!!!"... m-a surprins din nou şi de fiecare dată parcă l-aş descoperi prima dată.
Iar nu pot să opresc timpul ăsta în loc!

Deci ADIO GRĂDINIŢĂ !!!