Before vacation

Intru rar aici să scriu doua rânduri, mi-am pierdut antrenamentul. Aş scrie multe, zi de zi... însă nu pot pune tot ce gândesc aici sau în altă parte. Dar pentru că de mâine, pentru două săptămâni şi 3 zile, va scrie concediu pe pontajul meu de la serviciu, aş încerca o excepţie. Fără logică, pur şi simplu cum îmi vin cuvintele în tastatură.

* Mă frapează (pozitiv vorbind) faptul că unii oameni rămân veşnic la fel... după ani şi ani sunt neschimbaţi. Chiar dacă au în plus un rid, două, nu se vede. Acum trei ani, la reîntâlnirea de 10 ani după finalul facultăţii, am avut din nou acea senzaţie. Şi trecuseră 10 ani, timp în care eu - cel puţin - m-am schimbat enorm. Cu siguranţă exteriorul reflectă tot ce avem noi "inside", asta e deja axiomă pentru mine, însă mă uimeşte în continuare fiecare re-descoperire de acest fel. De fapt, am ajuns din nou la povestea asta după ce mi-am revăzut într-o seară, la tv, un fost coleg. NIMIC schimbat! Ce mult contează să-ţi găseşti echilibrul în toată povestea asta şi să fii mulţumit de locul în care ajungi.

* Copiii mei... mă uimesc zi de zi, fără excepţie. Dovadă faptul că, la serbarea finală e clasa I - sau cum îmi place mie să-i spun: "premiere" - am fost luată prin suprindere, fără să mă dezmeticesc, de doamna învăţătoare. Nu aveam cum să ştiu că Big G. este fruntaş în toate. Credeam că toţi copiii sunt cu FB pe linie, e o clasă super-tare, şi nici nu am auzit vreodată altceva de la el, premiantul meu. Poate faptul că nu am avut nicio pretenţie de la el, cum bine spuneam în prima zi de clasa I, m-a lăsat fără respiraţie în "careu" când a fost strigat primul să înainteze la felicitări. M-am simţit mică-mică, pentru că mă credeam în plus, era DOAR munca lui, cu 3-4 intervenţii din partea mea în acest an. M-am felicitat a n-a oară în gând pentru opţiunea after-school, pentru faptul că în tot acest timp nu l-am simţit stresat că nu ştie cum să facă ceva, să rezolve vreo problemă sau mai ştiu eu ce. Cred că nu îl ajutam cu nimic dacă, obosită venind de la serviciu, stresată şi nervoasă după tot anul ăsta de calvar, să mă apuc de dat explicaţii pedagogice unui pui de clasa I, o clasă întâi total diferită de cea parcursă de noi acum 30 de ani.

* Aaa, mi-am primit de multe ori direct sau indirect "cartonaşul galben" pentru că nu sunt o mamă model, nu trăiesc alături de copil emoţiile începutului de şcoală, etc.etc. Nu sunt, recunosc, departe de mine gândul că-s mama perfectă, am şi eu rateurile mele, însă măcar îmi cunosc limitele! Asta cred că e mult mai important decât orice, mai ales în ce priveşte educaţia lor. Ştiu până unde pot eu, dacă nu mă pricep în ceva, las atunci specialistul să continue treaba. În facultate mi-am demonstrat faptul că sunt anti-talent la catedră. Am urmat şi eu modulul pedagogic, să fie acolo, just in case. Însă dacă am adorat cursul de pedagogie (la vremea aceea l-am avut ca profesor pe maestrul Mircea Oliv) a fost tocmai pentru că mi-a deschis clar ochii să ştiu ce să NU fac în viaţă: să predau!

* Şi încheind optimist: e concediu, e bine! Va fi bine!

Cine mi-a luat vacanţa?

Melodie:

Maria Nazionale - Ciao ciao


E un apel disperat: cine mi-a luat vacanţa, să mi-o readucă, ofer recompensă!
Ciudat lucru şi mintea mea: când eram la mare, abia aşteptam să ajung acasă. Şi asta din cauza oboselii crunte cauzate de mamzelina şi fiul cel mare, năzdrăvani şi plini de idei năstruşnice, prea năstruşnice pentru creierul meu obosit şi prăjit de soare. Acasă am ajuns (nu asta mi-am dorit?!), am răsuflat uşurată şi am realizat că cele 4 zile rămase din concediu nu îmi ajung să bifez ce mai aveam pe listă. Panică! De două ori panică, de unde a rezultat dezastrul: nu am mai bifat nimic din listă!

Azi, luni, reîntoarsă în acelaşi loc, cu acelaşi iz de mucegai şi umezeală... visam din nou la mare. Acolo, pe nisip, scuturând găletuşa mamzelinei şi încercând să o conving că marea e ok, că e frumos să ne bălăcim, că nisipul nu e câh...
Şi pentru că am abuzat de poze până acum, transmise la cald de acolo, unde ne era bine, mi-am dat seama că filme de la mare, de pe plajă, nu v-am arătat!
Iată-i pe cei doi copii-portocalii pe plajă, în ultima zi!



joaca pe plaja:)

News... Good news!

Un fel de intro:
Dimineaţa e cruntă revenirea la lumea reală. Am ajuns in faza în care nu mă trezesc cu sonerii, telefon, etc. Pur si simplu pe la ora 6 mamzel îşi face simţită prezenţa de "bună dimineaţa", apoi eu mă bucur că mai pot sta o oră lângă ea şi adorm iar, la 7 mă trezesc singură. Complicate mecanismele astea ale subconştientului! Oricum, mereu rămân încă 5 minute în pat, în care am impresia că mă odihnesc cât într-o noapte!

Cuprinsul!
Mâine e vineri! Mâine e ultima zi înainte de concediu! Doar două săptămâni, dar destul cât să mă bucur 100% de ăştia doi pitici ai mei. Nici nu mă gândeam săptămâna trecută că îmi voi lua acum concediu, dar huz. a zis că nu se mai poate, mereu are concediu când vara e sfârşită... şi a preluat "comanda"! Deci ne-am hotărât: plecăm acum, în iulie! Plecăm la mare! Am răscolit netul pentru a găsi ceva potrivit nouă, adică să fie ceva chiar pe faleză:). Dacă nu găsim, mergem unde am mai stat, în Eforie Nord adică!
Acum sper ca toate lucrurile să fie ok, noi să ajungem sănătoşi, să putem porni la drum! Că luuung e drumul de la noi pân'la mare şi mamzelina e tot mai greu de păcălit să stea în scăunelul ei. Şi sâmbătă mai mergem şi la o nuntă... chestii grele!:)

Hai că plec să citesc ceva!

Deci mâine e weekend! Am zis!

Am văzut zilele trecute un film simpatic... A Good Year! De fapt e puţin spus simpatic, m-a prins bine de tot. În special pentru că acţiunea se petrecea în Franţa - Provence, peisajele şi restul erau de acolo... taman potrivit să visez la un concediu pe... era să scriu plaiurile mioritice ale franţujilor.:)
Şi voi merge, sigur voi/vom merge în anii următori. Nu mă las, sănătoşi să fim, se trezesc ăia cu noi pe cap. Dacă nu ştiu încă cine e mamzelina şi cum poate ea să strige, vor afla! Sau le va face George un rezumat, că el ştie cel mai bine.
Până una-alta am descoperit la Suceviţa un motel tare simpatic unde să fugim vreo două zile în ceva weekend!
Daaaa, de mâine e weekend, am zis! Cam aşa vor sta lucrurile la noi în casă:

La Vorona

Asa cum foarte multi oameni importanti pentru romani s-au tras de prin zona Botosaniului, nu se putea ca eu sa ratez inrudirea cu acest judet - cum altfel, decat prin casatoria mea cu un barbat din aceasta zona. De Vorona am auzit in treacat pana la 28 de ani, stiam ca aici e o manastire frumoasa si... cam atat! Insa de vreo 7 ani stiu destul de mult, in virtutea faptului ca vizitam destul de des rudele lui huz. de acolo!
Asta e explicatia pozelor de la Manastirea Vorona, unde am fost din nou duminica(un loc in care, din cate stim, si Iliescu il are in lista de preferinte din zona).
Pentru ca am pozat mult, mai ceva ca turistul, ca aveam memorie pe card din belsug, am postat majoritatea pozelor AICI!

Punct! Next year!

Poate sa-mi spuna cine ce pofteste despre litoralul romanesc, in faza de sevraj in care sunt, mi-l doresc ca pe nu stiu ce. Ori pentru ca am avut parte de servicii normale, civilizate... clar tot acolo as merge si nu m-as satura de mare!

Vreau sa fac plaja la debarcader...





Si sa ma tot uit la mare si s-o ascult...





Si de George care nu vroia in apa...



atat e baia pentru mine:)