Dans să fie, motive avem!

Fiind a treia "sărbătoare" intitulată generic "Hepi inundeşăn dei!" am stabilit că se cuvine şi un imn dedicat acestor perioade tulburi, cauzate de vremea ucigător de instabilă din ultimele 3 săptămâni.
Şi cum am tot revăzut în ultima lună filmul No reservation (pe HBO Comedy rulează din timp în timp), cred că cel mai bine se asortează atmosfera de la noi din cabinet cu piesa de mai jos: veselă şi antrenantă. Enjoy!

Unu, doi, trei... şiiiii!

E weekend, ura şi la gară!
Ce săptămână a mai fost şi asta...

Deci mâine e weekend! Am zis!

Am văzut zilele trecute un film simpatic... A Good Year! De fapt e puţin spus simpatic, m-a prins bine de tot. În special pentru că acţiunea se petrecea în Franţa - Provence, peisajele şi restul erau de acolo... taman potrivit să visez la un concediu pe... era să scriu plaiurile mioritice ale franţujilor.:)
Şi voi merge, sigur voi/vom merge în anii următori. Nu mă las, sănătoşi să fim, se trezesc ăia cu noi pe cap. Dacă nu ştiu încă cine e mamzelina şi cum poate ea să strige, vor afla! Sau le va face George un rezumat, că el ştie cel mai bine.
Până una-alta am descoperit la Suceviţa un motel tare simpatic unde să fugim vreo două zile în ceva weekend!
Daaaa, de mâine e weekend, am zis! Cam aşa vor sta lucrurile la noi în casă:

Welcome!

Lumeeeee, lumeeeee!
Luaţi de vă bucuraţi!
De ce!? Din trei motive:
1. S-a născut Mara!
2. Miki a născut-o pe Mara!
3. Miki şi Dan o au pe Mara!

Trei motive perfecte să fim veseli!

Idei puţine şi fixe

* Înfloreşte teiul... asta da treabă!

* Ploua într-una de la ora 5 pm. Vreo două ore a turnat cu găleata... văd ce găsesc mâine pe la birou. Dacă iar fredonăm aia cu "Vine valul, îmi ia calul..." mă vedeţi la "Steaua fără nume"!

* Azi a fost ultima întâlnire oficială cu grădiniţa, ultimul somn de prânz în pătuţul de acolo... ultima intrigă între "preşcolari". Nu a plecat emoţionat, cred că acum el nu realizează că se va scurta perioada de joacă. Eu însă aveam un nod în gât, de abia am reuşit să culeg laudele... cum că este un băiat cuminte şi isteţ! (blushing emoticon!)

* Stăteam să lichidez pe la casierie costurile curente ale "tânărului absolvent" şi îmi aminteam că acolo, acu' 29 de ani, am început eu şcoala (deci el va învăţa în aceeaşi şcoală unde m-am iluminat vreme de un deceniu şi eu). Şi cum o coincidenţă vine peste alta: învăţătoarea mea îi va fi îndrumător la programul de after-school, iar învăţătoarea lui a fost însoţitor de grup în prima mea "tabără de pionieri"... prin 1985 cred (cred doar, s-a zăpăcit neuronul de la emoţii).

* Despre mamzel ar trebui să mă "plâng" că e toată o personalitate! Vorba lui George, când îl enervează - tot mai des în ultima vreme - "e fiică'ta!"

* Vreau concediu... vreau să nu adorm citind "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", pentru că e mult prea faină cartea... vreau să nu găsesc mâine toate pânzele sus la birou.

Wish me luck!

Încă un "adio"!

Sunt copleşită! Da, ăsta e cuvântul, de la sfârşitul serbării încercam să găsesc cuvântul potrivit. Copilul meu e "absolvent" de grădiniţă...



Oficial, abia vinerea viitoare va păşi pentru ultima dată în calitate de "preşcolar" acolo. Astăzi însă au avut "cursul festiv", cu serbarea de rigoare asociată la fluturii mei din stomac. Afurisiţi fluturi, în loc să mă înveselească, îmi aminteau că acum muuulţi ani, în aceeaşi aulă, aveam serbările de sfârşit de an şcolar.
Aş vrea să vă povestesc în detaliu cum a fost... două ore au făcut nişte demonstraţii ultra-mega-artistice. Dar nu pot, atât de faini au fost şi ATÂT de mândră m-am simţit. Mi-am repetat mereu: "ăsta e copilul meu!!!"... m-a surprins din nou şi de fiecare dată parcă l-aş descoperi prima dată.
Iar nu pot să opresc timpul ăsta în loc!

Deci ADIO GRĂDINIŢĂ !!!

Povestea numelui

Zilele astea m-am reauzit strigată "Hellene", deci neapărat cu doi de L si E la final! Neapărat! Asta îmi demonstrează că nu m-am văzut cu oameni dragi de multă vreme, nţ, nţ, urât din partea mea.
Şi o poveste pe scurt, vreţi ori nu vreţi, eu v-o scriu:)
În '97 iarna, pe 2 decembrie, era prima zi la noul serviciu de acasă. Colegi tineri, o gaşcă simpatică de vreo 9 oameni într-un birou cu vreo 7 scaune. Eu aveam 24 de ani, vise grămadă, iluzii... multe, nenumărate... Cel mai tânăr dintre noi avea 21 de ani, cel mai în vârstă... 29, deci fain de tot!
Şi alergam în fiecare dimineaţă la serviciu să nu întârzii şi să prind un scaun. Aveam un colţ de masă pe care să-mi aşez dosarele, însă un scaun doar al meu nu aveam. Pe la ora 10 se pleca pe teren, în sfârşit 3 scaune se eliberau, deci era mult mai bine.
Dar apare o dilemă la o săptămână de la angajare. Eram două colege cu acelaşi prenume... fără un al doilea agăţat de coadă. Cum ne deosebeşte lumea? Brainstorming-ul începe... 7 dintre noi stăteam comod pe scaune, doi colegi politicoşi căţăraţi pe masă... unul cu pix şi coala albă de hârtie în faţă - Mişu. El a găsit imediat numele, l-a scris şi a zis: "de azi e Hellene, daaaa?" Nu a zis nimeni NU, iar din acel moment aveam altă "identitate socială"!
În timp lumea deja uita că numele meu e Elena, chiar şi unii beneficiari care veneau la noi se adaptaseră. Până şi directoarea îmi spunea aşa... iar directorii de la centre mă şi gratulau cu "doamna Hellene". Pentru copii eram negreşit "mama Hellene". Când am devenit mamă, toţi colegii mă strigau/îmi scriau "mami Hellene".
De aceea şi mailurile mele au aceeaşi "rădăcină", doar că, având colegi noi... am redevenit Elena.

* Frumos era ca astăzi, de Ziua Copilului, să scriu ceva legat de ei, nu? Hmmm, dar tot astăzi mi-am zis, după ce am plătit jucăriile până la ultimul ban, că au primit cadourile şi urările! It's enough!:))

** Toată povestea a prins contur şi pornind de la "lista" lui Miki , în care apar tot cu "mama Hellene". Să nu schimbi Miki, da?:)