Marţi... Dimineaţă... Frig rău, adică sunt minus ceva grade... Brrrr, intru în birou, fugind de nebunia de pe coridor: porcina, bat-o vina! Îmi caut halatul, cerşesc de la infirmieră măşti şi încep să caut un capăt de ceva: e o altă zi când vrei să tot skip-skip! Mă pun la curent cu ultimele noutăţi, aflu că iar s-au confirmat cazuri şi sună telefoanele. Şi sună-sună până îmi vine să nu răspund. Răspunde totuşi colega, la fel de entuziastă ca şi mine... era George.
"G - Mamiii, la mulţi ani!
Je - Ce la mulţi ani, mami?! Nu-i ziua mea, mai e ceva vreme...
G - Mami, azi e 3 noiembrie... pe telefon scrie un mesaj cu 8 ani de la căsătorie. La mulţi aaaaani! (şi ce emoţie avea copilul meu în glas)."
Deci da, trăim pe altă planetă, a oamenilor care uită de ei înşişi. I-am mulţumit copilului meu şi i-am promis că-l sun şi pe tati, care uitase precum eu.
Aşadar... au trecut 8 ani de atunci:
