Se cunoaşte că am revenit în câmpul muncii. În stresul muncii, mai pe înţelesul meu... Am reînceput să visez într-un mare fel! Ciudat fel... obositor, desigur irelevant pentru cei din jur. Chinuitor pentru un rest de neuron anesteziat oricum în cei doi ani de crescut exclusiv copii. Dimineaţa mă trezesc în chiotele mamzelinei şi-mi repet: "uh, a fost un vis, supeeer".
Deci mă visez cel mai des la serviciu, fie în plin control, fie în faţa unor situaţii dubioase... ca în vise. Fie zbor, fără să ştiu cum şi cu ce... şi mă prăbuşesc. În alte vise încerc în disperare să sun acasă şi nu găsesc butoanele, telefonul practic e o cârpă, un... ceva de pe care nu pot suna. Şi simt că e urgent!
Însă ultimul vis a fost genial: mă visam din nou gravidă. Ok, cumva eram în stare de şoc, apoi îmi reveneam şi bâlbâiam ceva de genul: "ce mă fac acum??? Adică trei? Să vindem apartamentul, altfel voi dormi în baie... ba nu, plec la mama... ba nu..." Când m-am trezit eram năucă şi ziua era în faţă, adică o zi grea, ca toate zilele de la serviciu.
***
Mda, au început şi orele peste program, acelea sunt cele mai cumplite. Îi regăsesc pe cei doi copii acasă destul de... debusolaţi. Mamzel cel puţin e tristă mereu, se înveseleşte brusc şi apoi nu prea pot ieşi din nou din casă, în caz de nevoie. Moştenitorul e ceva mai... reactiv. "Maaaami, iar ai întârziat, of!"
***
Şi da, se apropie sfârşitul perioadei preşcolare, iupiiii! Ups, am greşit, de fapt acum va începe greul, brrrrr, trăiască after-school-ul!!! Şi vom avea serbare, iar! Şi iar bătaie de cap, pentru că trebuia să îl învăţ zilele astea nişte poezele... şi am uitat! Să-l trezesc acum?! Nuuuuu, găsim mâine o scuză!
***
Azi eram cu el, George, în oraş... printre altele să văd ce statuie a răsărit lângă deja celebrul ou gigant! Nu râdeţi, că vă explic! Şi vă arăt în final, că am pozat... să rămână, pentru urmaşii mei!
Deci înainte de Paste, Flutur a... "construit" (exagerez, verbul ar fi altul, nu?!) un ou gigant, demn de cartea recordurilor, bla-bla. Ei bine, joi, cu ocazia altei sărbători mari, a răsărit ceva mai la deal şi o statuie, numită sugestiv Bucovina inaripata. Râd eu râd, dar cine ştie ce alte statui vor răsări cu ocazii diverse.:)
A, şi să închei totuşi, văd că aş mai scrie!:)
Tot astăzi, întâlnire simpatică - George şi Ilinca, o mai veche prietenă din grupa mică. Contextul era aşa: Ilinca însoţită de o prietenă, George extrem de supărat pe mine din motive diverse.
Ilinca (către prietenă) - Vezi, el e prietenul meu George, din grupa mică...
George... pauză, îmbufnat!
Prietena Ilincăi (nedumerită, spre mine) - Doamnă, dar de ce ACEST băiat este depresiv? El este depresiv!!!
Nu, nu, nu... are doar 6 ani fetiţa. M-a depăşit, recunosc, deşi zilnic sunt supusă unor asemenea experienţe, greu le fac faţă!
Şi a plecat până să-i răspund că ACEST băiat nu este depresiv!
Uf, bine că am scris, să rămână aici, poate va citi cândva!
