30 aprilie 2008
26 aprilie 2008
Un Paste fericit!
Era sa uit sa scriu macar aici, am ceva vreme de cand m-am lasat de trimis sms si veveve, felicitari prin posta iar am uitat (cred ca a cam stat soacra'mea cu ochii in drum dupa postas, dar... deh, nu mai am neuroni viabili multi), cu parintii si bunica ma vad maine... si ei nu tin la chestii de astea, ne prefera doar asa... Vad ca nici telefonul meu nu mai bazaie pe masa, semn ca unii-altii nu mai trimit, daca eu nu le trimit:)
Chiar ma disperau deja textele alea copiate, inventate... cand e asa simplu sa scrii 3 cuvinte cheie in momente de astea!
Hai ca incep sa aberez:) si sa uit de ce am intrat:
Un Paste fericit... fara excese culinare, in caz de... cu incredere colebil, portocale, chiar un no-spa:)
Chiar ma disperau deja textele alea copiate, inventate... cand e asa simplu sa scrii 3 cuvinte cheie in momente de astea!
Hai ca incep sa aberez:) si sa uit de ce am intrat:
Un Paste fericit... fara excese culinare, in caz de... cu incredere colebil, portocale, chiar un no-spa:)
24 aprilie 2008
Azi...
... am alte preocupari, daca ma lasa mamzel, desigur! George e la gradi, deci sunt mama degrevata de o responsabilitate:)
E Joia Mare, si aici la noi azi se vopsesc ouale pentru Paste si se face cozonacul, pasca, chestiile astea pentru care as avea nevoie de inelul Arabelei (chiar credeam in puterea inelului cand am vazut filmul pe la 8 ani:)). Mereu le-am luat de la mamanul meu, are puteri magice, pentru ca face un cozonac nemaipomenit... ca e mama, normal. La capitolul pasca, fara modestie, imi iese... de am reusit sa primesc si un calificativ de "excelent" la evaluarea de acum doi ani, de la seful din Bucuresti:)
Asa ca pentru azi nu am probleme existentiale majore, ma doare la 13 metri de alegerile locale, de politica, de stiri si de astea. Azi am alte probleme: ma apuc sau nu si de cozonac? Asta ar fi inca o etapa in evolutia mea gastronomica bifata...
Acum sa caut o reteta viabila pentru incepatori, pe mama nu o sun pentru ca intra in panica: "da' sa fie caldut laptele, da' nu prea caldut... da' faina ai grija cum o cerni... nuca ai prajit-o? ai grija cu stafidele, nu le lasa prea mult in rom... " si cred ca ar suna din 5 in 5 minute sa verifice "daca"... Am 3 vecine la care pot apela, dau cu banul si vad la care, poate imi iese o super-oferta "lasa ca ti-i fac eu":)
Ce elan aaaaaam!
E Joia Mare, si aici la noi azi se vopsesc ouale pentru Paste si se face cozonacul, pasca, chestiile astea pentru care as avea nevoie de inelul Arabelei (chiar credeam in puterea inelului cand am vazut filmul pe la 8 ani:)). Mereu le-am luat de la mamanul meu, are puteri magice, pentru ca face un cozonac nemaipomenit... ca e mama, normal. La capitolul pasca, fara modestie, imi iese... de am reusit sa primesc si un calificativ de "excelent" la evaluarea de acum doi ani, de la seful din Bucuresti:)
Asa ca pentru azi nu am probleme existentiale majore, ma doare la 13 metri de alegerile locale, de politica, de stiri si de astea. Azi am alte probleme: ma apuc sau nu si de cozonac? Asta ar fi inca o etapa in evolutia mea gastronomica bifata...
Acum sa caut o reteta viabila pentru incepatori, pe mama nu o sun pentru ca intra in panica: "da' sa fie caldut laptele, da' nu prea caldut... da' faina ai grija cum o cerni... nuca ai prajit-o? ai grija cu stafidele, nu le lasa prea mult in rom... " si cred ca ar suna din 5 in 5 minute sa verifice "daca"... Am 3 vecine la care pot apela, dau cu banul si vad la care, poate imi iese o super-oferta "lasa ca ti-i fac eu":)
Ce elan aaaaaam!
23 aprilie 2008
21 aprilie 2008
Ma mai pocneste si pe mine nostalgia
Cred ca e foarte firesc ca la o anumita varsta sa te trezesti ca parca nu ti-ai trait destul sau mai intens toate etapele de pana atunci. Toate starile astea ciudate mi se trag nu de la varsta neaparat, cat de la faptul ca George si Gabi cresc parca mult prea repede. Ma inspaimanta cat de repede se deruleaza etapele lor si zici ca am ramas in spate, alergand disperata sa ii prind din urma.
Aseara, intr-un moment de asta "nebulos", mi-am luat copilul mare din dotare si am zis sa facem o plimbare "pe Zamca", cunoscuta la noi ca o zona cu multe utilizari. Aici e o fosta manastire armeneasca, Manastirea Zamca, de unde vine si numele cartierului nostru, monument istoric deprin sec. XV, unde, de pe la vreo 6 ani, am tot bantuit cu prietenii din cartier, si ne faceam veacul cat era vara de lunga, sau iarna veneam cu sania.
.JPG)
Cand am ajuns m-am speriat, nu am fost de multa vreme, desi e la 10 minute de mers lejer de mine. Padurea nu mai e padurea in care coboram si ne jucam, iar campul de pana la dealurile manastirii sunt pline cu de toate: constructii, teren de fotbal, terase... Iar de sub dealurile manastirii se ridicau dare de fum, deh... vreme buna, loc de gratar, si se auzea muzica una si una... manele adica. Am bantuit putin pe dealuri, am pozat pe acolo, si am plecat rapid...
Regret ca ai mei copii nu se vor bucura de tot ce am trait eu acolo, si am bifat impreuna cu prietenii, colegii mei, tot ce se putea face... aici era locul unde nu deranjam pe nimeni, ne jucam cu mingea cum vroiam, tipam, strigam, urlam, alergam in voie... Era distractie fara limite, o copilarie si o adolescenta pe care putini poate reusesc sa o aiba, o libertate rara, necontrolabila de parinti. Iar la sfarsitul verii aveam toti un bronz de invidiat.
.JPG)
Aseara, intr-un moment de asta "nebulos", mi-am luat copilul mare din dotare si am zis sa facem o plimbare "pe Zamca", cunoscuta la noi ca o zona cu multe utilizari. Aici e o fosta manastire armeneasca, Manastirea Zamca, de unde vine si numele cartierului nostru, monument istoric deprin sec. XV, unde, de pe la vreo 6 ani, am tot bantuit cu prietenii din cartier, si ne faceam veacul cat era vara de lunga, sau iarna veneam cu sania.
.JPG)
Cand am ajuns m-am speriat, nu am fost de multa vreme, desi e la 10 minute de mers lejer de mine. Padurea nu mai e padurea in care coboram si ne jucam, iar campul de pana la dealurile manastirii sunt pline cu de toate: constructii, teren de fotbal, terase... Iar de sub dealurile manastirii se ridicau dare de fum, deh... vreme buna, loc de gratar, si se auzea muzica una si una... manele adica. Am bantuit putin pe dealuri, am pozat pe acolo, si am plecat rapid...
Regret ca ai mei copii nu se vor bucura de tot ce am trait eu acolo, si am bifat impreuna cu prietenii, colegii mei, tot ce se putea face... aici era locul unde nu deranjam pe nimeni, ne jucam cu mingea cum vroiam, tipam, strigam, urlam, alergam in voie... Era distractie fara limite, o copilarie si o adolescenta pe care putini poate reusesc sa o aiba, o libertate rara, necontrolabila de parinti. Iar la sfarsitul verii aveam toti un bronz de invidiat.
.JPG)
18 aprilie 2008
16 aprilie 2008
Iar ma bantuie dilemele...
Hai ca a trecut ziua mamzelei, cu bine, emotii, lacrimi in coltul ochiului, cadouri, "la multi aaaaaniiii!" (am avut indrumator aici:) - cine se simte, sa ridice mana!), gata, ne linistim...
Da' de unde???!!! Vine pe 18 ziua lui huz., face omu' aducator de venituri si cutii de lapte praf si pampers si etc. etc. o varsta! Un 38 nu il iei de oriunde! Anul trecut am venit cu cadoul acasa fix pe 17 de la maternitate, anul asta nu am mai avut cum:))
Dilema: ce ii iau??? Ca salariul ala de mi-l trimite statul ca ingrijesc copilul pana in 2 ani e gata de cand a intrat pe card:)) Am prins oferta la papuci Ara si am luat, 2 perechi si gata banii! Asta da oferta! Ma gandeam de un parfum ceva... dar nu ma bag in alocatia mamzelei ca ea o sa imi plateasca la pensie concediul in Caraibe, si de afla ce infamie am savarsit... Mai am 2 zile maxim sa ii fac supriza:)) Oricum, mie mi s-a pus pata pe L`eau par Kenzo! Daca nu imi iese, duc negocieri cu epurul de Paste:P Ce bine daca mai era valabila legea cu 85% din venit...
Da' de unde???!!! Vine pe 18 ziua lui huz., face omu' aducator de venituri si cutii de lapte praf si pampers si etc. etc. o varsta! Un 38 nu il iei de oriunde! Anul trecut am venit cu cadoul acasa fix pe 17 de la maternitate, anul asta nu am mai avut cum:))
Dilema: ce ii iau??? Ca salariul ala de mi-l trimite statul ca ingrijesc copilul pana in 2 ani e gata de cand a intrat pe card:)) Am prins oferta la papuci Ara si am luat, 2 perechi si gata banii! Asta da oferta! Ma gandeam de un parfum ceva... dar nu ma bag in alocatia mamzelei ca ea o sa imi plateasca la pensie concediul in Caraibe, si de afla ce infamie am savarsit... Mai am 2 zile maxim sa ii fac supriza:)) Oricum, mie mi s-a pus pata pe L`eau par Kenzo! Daca nu imi iese, duc negocieri cu epurul de Paste:P Ce bine daca mai era valabila legea cu 85% din venit...
15 aprilie 2008
Adrenalina - episodul 1
Habar nu am daca asa "e" unele care lucreaza cu publicul si au fund extra-plat cu forma de scaun, sau am eu bafta sa tot dau peste ele. Daca cineva vrea SF sau filme pentru prosti, sa ma trimita pe mine la cate o functionareasa de asta sictirita ca o scot din studierea catalogului Avon, Oriflame sau ce firme se mai vantura cu supra-extra-oferte si cadouri pentru Craciun la pret promotional facut in iulie.
Acum scriu lejer, pentru ca sunt depozitate in sertarul verde cu amintiri, adica nervii albastri au trecut:)
Prin 2004 in octombrie, in plina campanie electorala, se deschidea si sectia in care urma sa lucrez, si aveam nevoie sa ne cablam si noi ca tot omu' secolului 21 la telefon. Cum sa comunicam cu sefii de proiect de la Bucuresti daca nu asa? Cu focul pe dealuri era cam greu, deh, distanta mare.
Si fac cei de acolo cerere la unicul, vestitul, atotputernicul Romtelecom, apoi incepem sa aproximam cand ne vom folosi de sarme sa putem comunica lejer.
Minune, la 2 zile apare un nene, amabil, sa "evalueze" locatia, si sa spuna ca in cateva zile vom avea minunea tehnicii si la noi. Uraaa, cadem pe spate, imposibil, la noi??? Asa rapid???
Trec zilele si noptile, si cele cateva zile se facura vreo 2 saptamani, si vine si prima ninsoare de noiembrie, si viscol... si noi toooot cu ochii in geam dupa Romtelecom eram.
Ma suna seful si ma roaga sa razbesc prin zapada, sa ajung la birourile lor de informatii si sa le vorbesc fata in fata. Pentru ca ei prin adrese scrise nu prea reuseau sa ii dezmeticeasca, s-au gandit ca macar la cititul de pe buze se pricep. Ma duc eu acolo, plina de elan, intru zambind, aglomeratie, caut o duduie dispusa sa ma asculte, o gasesc. Era singura si nefericita dupa fata ei, si sper ca o vorba calda o poate scoate din visare.
Se uita cam ciudat, ii spun frumos care e problema si incet-incet vad ca simturile se trezesc, si degetele ei prind viata, incep sa bata nervos pe masa. Nu, nu, ea clar nu putea sa ma informeze.:( "Aveti alt birou de informatii?" "Ce vreti sa spuneti? Ce birou?" "Pai sa vad cine se ocupa de problema noastra" "Paaaaaaiiiii (si bataia devine tot mai nervoasa) spuneti-mi numele societatii?" Ii dictez pe litere, tasteaza cu un deget, greseste, o ia de la capat, incep sa zambesc, nu ma mai pot abtine. Gaseste in final... "Pai nu aveti deja???" "Nuuuuu" (!) Dilema prindea contur cumva in mintea ei, insa nu putea fi procesata. Si imi spune printre buze ca trebuie sa ajung la alt sediu de al lor, unde sunt mesterii care pot rezolva treaba. O rog sa sune ea, pentru ca de aceea e birou de informatii, si sa lamureasca problema acolo. Nuuuu, personal, ea nu!
Ma inarmez cu ce am, nervi/sabii/vorbe dure/etc. si plec. Acolo se statea la bancuri, intru, il recunosc pe nenea care venise prima data, merg tinta la el, povestesc frumos totul... da in balbaiala. "E campanie electorala, stiti?" "Si ce treaba are una cu alta?" Imi spune sa revenim noi, sau vin ei cand e cazul, insa scapa porumbelul: "De ce nu m-a sunat colega cu care ati vorbit?" Ahaaaaa, nici nu stiti sa va acoperiti? "Macar un telefon sa va deranjam imi puteti da?" "Siguuur"
Ajung acasa nervoasa, stresata, obosita si inghetata, intru pe internet rapid, caut site-ul lor, ceva loc de reclamatii... si le scriu, inclusiv ca duduia nu stia sa tasteze cum trebuie (:))) si las numarul meu de mobil si numele.
Imi sun seful, povestesc tot, dau numarul tipului responsabil cu partea tehnica, sa se descurce si ei de acolo, si il suna. Ii vorbeste in doi peri ca ei au perioada de lipit afise electorale si nu de cablat lumea. Hopaaaa, devine tot mai interesant!
A doua zi suna mobilul, numar de Bucuresti. "Sunt X de la Romtelecom, ati facut o reclamatie online?" "Daaaa" Si ma roaga sa-i povestesc totul, sa vedem unde e "lipsa de comunicare" (ah, cat e de uzitat sablonul asta). Apoi imi spune ca nu e corect cum au procedat, ca duduia trebuia sa sune, sa imi dea acolo o data sigura pentru cablare, sa isi ceara scuze, mai ales ca ea e platita FOARTE BINE, si a repetat, "nici nu stiti cat de bine" si oricand cineva o poate inlocui. Prind momentul si ii spun sa le mai instruiasca si la partea tehnica, ca bietele nu stiu sa tasteze. Imi da numele domnisoara, numarul la care o gasesc, programul ei, si ma asigura ca totul se va rezolva.
Imi sun seful, ii dau si lui nume, telefon, o suna, ii povesteste si el si... a doua zi la ora 9 cine ne batea in usa??? Echipa Romtelecom... suparati si bodoganind "ne puteam noi intelege cumva, nu era nevoie sa sunati sa ne reclamati"
Bingo, minunile exista, cantam "avem ton la telefon"... Cand merg sa iau contractul a doua zi, la informatii vad fetze noi... amabile, saritoare...
"C'est la vie!"
Acum scriu lejer, pentru ca sunt depozitate in sertarul verde cu amintiri, adica nervii albastri au trecut:)
Prin 2004 in octombrie, in plina campanie electorala, se deschidea si sectia in care urma sa lucrez, si aveam nevoie sa ne cablam si noi ca tot omu' secolului 21 la telefon. Cum sa comunicam cu sefii de proiect de la Bucuresti daca nu asa? Cu focul pe dealuri era cam greu, deh, distanta mare.
Si fac cei de acolo cerere la unicul, vestitul, atotputernicul Romtelecom, apoi incepem sa aproximam cand ne vom folosi de sarme sa putem comunica lejer.
Minune, la 2 zile apare un nene, amabil, sa "evalueze" locatia, si sa spuna ca in cateva zile vom avea minunea tehnicii si la noi. Uraaa, cadem pe spate, imposibil, la noi??? Asa rapid???
Trec zilele si noptile, si cele cateva zile se facura vreo 2 saptamani, si vine si prima ninsoare de noiembrie, si viscol... si noi toooot cu ochii in geam dupa Romtelecom eram.
Ma suna seful si ma roaga sa razbesc prin zapada, sa ajung la birourile lor de informatii si sa le vorbesc fata in fata. Pentru ca ei prin adrese scrise nu prea reuseau sa ii dezmeticeasca, s-au gandit ca macar la cititul de pe buze se pricep. Ma duc eu acolo, plina de elan, intru zambind, aglomeratie, caut o duduie dispusa sa ma asculte, o gasesc. Era singura si nefericita dupa fata ei, si sper ca o vorba calda o poate scoate din visare.
Se uita cam ciudat, ii spun frumos care e problema si incet-incet vad ca simturile se trezesc, si degetele ei prind viata, incep sa bata nervos pe masa. Nu, nu, ea clar nu putea sa ma informeze.:( "Aveti alt birou de informatii?" "Ce vreti sa spuneti? Ce birou?" "Pai sa vad cine se ocupa de problema noastra" "Paaaaaaiiiii (si bataia devine tot mai nervoasa) spuneti-mi numele societatii?" Ii dictez pe litere, tasteaza cu un deget, greseste, o ia de la capat, incep sa zambesc, nu ma mai pot abtine. Gaseste in final... "Pai nu aveti deja???" "Nuuuuu" (!) Dilema prindea contur cumva in mintea ei, insa nu putea fi procesata. Si imi spune printre buze ca trebuie sa ajung la alt sediu de al lor, unde sunt mesterii care pot rezolva treaba. O rog sa sune ea, pentru ca de aceea e birou de informatii, si sa lamureasca problema acolo. Nuuuu, personal, ea nu!
Ma inarmez cu ce am, nervi/sabii/vorbe dure/etc. si plec. Acolo se statea la bancuri, intru, il recunosc pe nenea care venise prima data, merg tinta la el, povestesc frumos totul... da in balbaiala. "E campanie electorala, stiti?" "Si ce treaba are una cu alta?" Imi spune sa revenim noi, sau vin ei cand e cazul, insa scapa porumbelul: "De ce nu m-a sunat colega cu care ati vorbit?" Ahaaaaa, nici nu stiti sa va acoperiti? "Macar un telefon sa va deranjam imi puteti da?" "Siguuur"
Ajung acasa nervoasa, stresata, obosita si inghetata, intru pe internet rapid, caut site-ul lor, ceva loc de reclamatii... si le scriu, inclusiv ca duduia nu stia sa tasteze cum trebuie (:))) si las numarul meu de mobil si numele.
Imi sun seful, povestesc tot, dau numarul tipului responsabil cu partea tehnica, sa se descurce si ei de acolo, si il suna. Ii vorbeste in doi peri ca ei au perioada de lipit afise electorale si nu de cablat lumea. Hopaaaa, devine tot mai interesant!
A doua zi suna mobilul, numar de Bucuresti. "Sunt X de la Romtelecom, ati facut o reclamatie online?" "Daaaa" Si ma roaga sa-i povestesc totul, sa vedem unde e "lipsa de comunicare" (ah, cat e de uzitat sablonul asta). Apoi imi spune ca nu e corect cum au procedat, ca duduia trebuia sa sune, sa imi dea acolo o data sigura pentru cablare, sa isi ceara scuze, mai ales ca ea e platita FOARTE BINE, si a repetat, "nici nu stiti cat de bine" si oricand cineva o poate inlocui. Prind momentul si ii spun sa le mai instruiasca si la partea tehnica, ca bietele nu stiu sa tasteze. Imi da numele domnisoara, numarul la care o gasesc, programul ei, si ma asigura ca totul se va rezolva.
Imi sun seful, ii dau si lui nume, telefon, o suna, ii povesteste si el si... a doua zi la ora 9 cine ne batea in usa??? Echipa Romtelecom... suparati si bodoganind "ne puteam noi intelege cumva, nu era nevoie sa sunati sa ne reclamati"
Bingo, minunile exista, cantam "avem ton la telefon"... Cand merg sa iau contractul a doua zi, la informatii vad fetze noi... amabile, saritoare...
"C'est la vie!"
14 aprilie 2008
Bileţele
Credeţi că numai alţii au probleme cu parcarea şi cu stilul hei-rupist al unor proprietari de maşini, care cred ca au moştenit strada şi parcarea de lângă bloc?:)
La capitolul bilete găsite sub ştergător, eu zic, fără modestie: noi conducem detaşat:D
Vă transcriu ce scrie pe simpaticul bilet:
"Te rog frumos parchează unde ai parcat pînă acum că nu ai făcut dumneta parcarea nici nai unblat să-ţi aprobe să faci si dacă nuţi convine parcheeză la firmă unde sînteţi că eu dacă erai dumneta înainte nu parcam"
Aşa de tare îmi doresc sa leviteze maşina...:))
La capitolul bilete găsite sub ştergător, eu zic, fără modestie: noi conducem detaşat:D
Vă transcriu ce scrie pe simpaticul bilet:
"Te rog frumos parchează unde ai parcat pînă acum că nu ai făcut dumneta parcarea nici nai unblat să-ţi aprobe să faci si dacă nuţi convine parcheeză la firmă unde sînteţi că eu dacă erai dumneta înainte nu parcam"
Aşa de tare îmi doresc sa leviteze maşina...:))
12 aprilie 2008
E ziua ei...
Povestea unei zile - 12 aprilie 2007
6.30 – telefonul anunta ca e vremea sa ne trezim din vise... cine a dormit. De emotie si de dureri, nu mai dormeam de ceva vreme, insa exact atunci as fi dat orice sa nu sune ceasul. Marin merge sa se aranjeze, pentru intalnirea cu « fetita lui », eu mai raman 5 minute, fara sa ma gandesc la ceva, capul gol, spaima in mine cat casa, fireasca, deja stiam ce urmeaza, bucurie ca am ajuns si va fi BINE !
7.30 – ies afara sa intind hainele spalate aseara, printre doua contractii, clar nu am fost ocolita de sindromul « cuibului curat », si am profitat de singura zi ramasa intre sarbatorile de Paste si aceasta zi. Ma vede o vecina : « tu nu nasti odata ? » « Ba da, peste cateva ore o sa fim in alta formula » Ne uram toate cele firesti in momente de acestea, eu raman cu rufele, ea pleaca la serviciu. Ma uit la lume, toti cu treburi, fiecare cu gandurile lui, pentru mine era altceva.
8.00 – sunt deja la internari, figuri plictisite, tipice, imi fac foaia si le spun ca sunt asteptata de medic pe sectie. Ignor infirmiera care era aceeasi de la internarea din 5 sept. 2002, aveam si de ce, ma schimb, urcam in lift, ea in fata mea, eu la cativa metri in spate. Cobor... doctorul pe sala facea ture in asteptarea mea. Completam formularele, am avut parte de doua asistente extraordinare care au incercat sa ma scoata din starea aceea plina de « tensiune », le-am rugat sa imi pastreze ele telefonul si poseta, apoi am inceput sa evaluam situatia cu medicul.
9.00 – suna la sala sa vada daca e in ordine, se anunta inca o operatie in sala alaturata, incep discutiile despre cealalalta mamica... Aflu ca de fapt era o tanara de 20 de ani, insarcinata in 6 luni, cu bebelusul mort... am simtit o mare caldura in tot corpul si am inceput sa tremur. E ca un remember, cand l-am nascut pe George, in dimineata aceea am stat in salonul de travaliu cu o alta mamica, in aceeasi situatie. Si-au dat seama asistentele ca am auzit, m-au luat rapid si m-au dus in sala sa ma pregateasca.
9.15 – vine medicul si imi spune ca ne vedem jos, ca are emotii si spera sa fie bine si sa nu fac « figuri » in timpul operatiei (adica tensiunea sa nu faca, eu adormita ce mai puteam face ?!) Vine asistenta de la copii, Gabi, pe care o stiu de la prima nastere, si apoi de la aerobic, ia hainele Gabrielei si se distreaza de ele.
9.30 – ne « pornim » spre lift, cobor, cu cele doua asistente si cu mamica cealalalta, era liniste si eu eram cu sufletul doar Sus. Il vad pe Marin, astepta sa cobor si ii da aparatul foto lui Gabi, sa o pozeze.
9.35 – urc pe masa, aceeasi masa, anestezista ma mangaie pe frunte, imi spune ce sa fac, imi strange parul si imi spune sa fiu linistita, are grija (si a avut), canta Pro Consul – Cerul. Incep sa visez, profund, mult, de toate....
10.30 – muzica, ceata, il vad pe doctor asteptand, o durere ingrozitoare. «Cum esti?» «Ma doare, cum e bebe ?» «Ai o fetita, de 3.520 kg, nota 10, urlacioasa si frumoasa, perfecta» «Mai aveti emotii?» «...???» Tace, normal, nu e bine sa polemizezi cu cineva aflat inca sub efectul unei anestezii
10.35 – Marin e pe hol, simt mirosul parfumului si il vad in ceata, imi spune ca Gabriela e bine, a vazut-o si incearca sa imi arate pozele pe aparat. Le vad in ceata, ii spun sa sune la George sa ii spuna, vine liftul, se rupe filmul. Ma trezesc pe sala, spre post-operator
11 – incep sa trimit mesaje, vad mai bine, il sun din nou pe Marin, apoi pe George. «Mami, te mai doare? Acum poti sa te dai jos din pat?» Vrea sa vina la mine, incepe sa planga, e foarte emotionat, inchid pana nu incep si eu sa plang.
11.10 – vine Gabi sa vada daca sunt constienta, ii spun ca vreau sa o vad pe Gabi a mea si mi-o aduce. E calda, mica, miroase a prunc proaspat, frumoasa, seamana cu George perfect, imi face ea poze cu telefonul. Simt ca plutesc!!! Mai stam putin, ne admiram si o duce inapoi la copii, eu raman cu ale mele… Cat e Gabi in tura mi-o aduce de cateva ori. Incep sa primesc flori: Olga, Oana...
Toata ziua vad un cer senin, albastru, atat se vede din acest pat si ma simt ca o frunza care a fost dusa unde trebuia. Simt usurarea dupa 9 luni de asteptare si emotii, bucurie ca am parte de asemenea minuni.
6.30 – telefonul anunta ca e vremea sa ne trezim din vise... cine a dormit. De emotie si de dureri, nu mai dormeam de ceva vreme, insa exact atunci as fi dat orice sa nu sune ceasul. Marin merge sa se aranjeze, pentru intalnirea cu « fetita lui », eu mai raman 5 minute, fara sa ma gandesc la ceva, capul gol, spaima in mine cat casa, fireasca, deja stiam ce urmeaza, bucurie ca am ajuns si va fi BINE !
7.30 – ies afara sa intind hainele spalate aseara, printre doua contractii, clar nu am fost ocolita de sindromul « cuibului curat », si am profitat de singura zi ramasa intre sarbatorile de Paste si aceasta zi. Ma vede o vecina : « tu nu nasti odata ? » « Ba da, peste cateva ore o sa fim in alta formula » Ne uram toate cele firesti in momente de acestea, eu raman cu rufele, ea pleaca la serviciu. Ma uit la lume, toti cu treburi, fiecare cu gandurile lui, pentru mine era altceva.
8.00 – sunt deja la internari, figuri plictisite, tipice, imi fac foaia si le spun ca sunt asteptata de medic pe sectie. Ignor infirmiera care era aceeasi de la internarea din 5 sept. 2002, aveam si de ce, ma schimb, urcam in lift, ea in fata mea, eu la cativa metri in spate. Cobor... doctorul pe sala facea ture in asteptarea mea. Completam formularele, am avut parte de doua asistente extraordinare care au incercat sa ma scoata din starea aceea plina de « tensiune », le-am rugat sa imi pastreze ele telefonul si poseta, apoi am inceput sa evaluam situatia cu medicul.
9.00 – suna la sala sa vada daca e in ordine, se anunta inca o operatie in sala alaturata, incep discutiile despre cealalalta mamica... Aflu ca de fapt era o tanara de 20 de ani, insarcinata in 6 luni, cu bebelusul mort... am simtit o mare caldura in tot corpul si am inceput sa tremur. E ca un remember, cand l-am nascut pe George, in dimineata aceea am stat in salonul de travaliu cu o alta mamica, in aceeasi situatie. Si-au dat seama asistentele ca am auzit, m-au luat rapid si m-au dus in sala sa ma pregateasca.
9.15 – vine medicul si imi spune ca ne vedem jos, ca are emotii si spera sa fie bine si sa nu fac « figuri » in timpul operatiei (adica tensiunea sa nu faca, eu adormita ce mai puteam face ?!) Vine asistenta de la copii, Gabi, pe care o stiu de la prima nastere, si apoi de la aerobic, ia hainele Gabrielei si se distreaza de ele.
9.30 – ne « pornim » spre lift, cobor, cu cele doua asistente si cu mamica cealalalta, era liniste si eu eram cu sufletul doar Sus. Il vad pe Marin, astepta sa cobor si ii da aparatul foto lui Gabi, sa o pozeze.
9.35 – urc pe masa, aceeasi masa, anestezista ma mangaie pe frunte, imi spune ce sa fac, imi strange parul si imi spune sa fiu linistita, are grija (si a avut), canta Pro Consul – Cerul. Incep sa visez, profund, mult, de toate....
10.30 – muzica, ceata, il vad pe doctor asteptand, o durere ingrozitoare. «Cum esti?» «Ma doare, cum e bebe ?» «Ai o fetita, de 3.520 kg, nota 10, urlacioasa si frumoasa, perfecta» «Mai aveti emotii?» «...???» Tace, normal, nu e bine sa polemizezi cu cineva aflat inca sub efectul unei anestezii
10.35 – Marin e pe hol, simt mirosul parfumului si il vad in ceata, imi spune ca Gabriela e bine, a vazut-o si incearca sa imi arate pozele pe aparat. Le vad in ceata, ii spun sa sune la George sa ii spuna, vine liftul, se rupe filmul. Ma trezesc pe sala, spre post-operator
11 – incep sa trimit mesaje, vad mai bine, il sun din nou pe Marin, apoi pe George. «Mami, te mai doare? Acum poti sa te dai jos din pat?» Vrea sa vina la mine, incepe sa planga, e foarte emotionat, inchid pana nu incep si eu sa plang.
11.10 – vine Gabi sa vada daca sunt constienta, ii spun ca vreau sa o vad pe Gabi a mea si mi-o aduce. E calda, mica, miroase a prunc proaspat, frumoasa, seamana cu George perfect, imi face ea poze cu telefonul. Simt ca plutesc!!! Mai stam putin, ne admiram si o duce inapoi la copii, eu raman cu ale mele… Cat e Gabi in tura mi-o aduce de cateva ori. Incep sa primesc flori: Olga, Oana...
Toata ziua vad un cer senin, albastru, atat se vede din acest pat si ma simt ca o frunza care a fost dusa unde trebuia. Simt usurarea dupa 9 luni de asteptare si emotii, bucurie ca am parte de asemenea minuni.
9 aprilie 2008
Ma mai suportati?
E clar, saptamana asta sunt in transa, n-as putea sa scriu despre politica, retete de cozonaci, curatenie de Paste si alte subiecte de actualitate la mine in fata blocului... asa ca va rog sa ma tolerati pana luni... Sau vad eu, ca si iesirea din transa e grea:)
Cand George era copil unic (asa cum sunt eu din pacate la ai mei) si mai crescuse, scapasem de unele probleme bebelusesti si deja aveam un limbaj comun, visam, speram sa vina si bebe-doi care sa echilibreze situatia in contextul dat: unic in toate!
Nu m-am gandit ca la un moment dat el va cere insistent un fratior (nu altceva, clar un fratior). Eu doar imi faceam temele citind cartile si cursurile mele de pe la cabinet, pe forumurile cu tematica "kids-zone", luam pulsul tuturor posibilitatilor, mai invatam una alta si de la familiile care veneau la mine la consiliere (serviciu cu sens dublu:))... Practic imi faceam terapie sa trec intr-o alta etapa. Primul copil vine cumva firesc, toti din jur cum aud ca te-ai casatorit incep: "ei, si pe cand un bebe?", eu am avut sansa sa nu ii tin mult pe gheata si sa le ostoiesc setea de a cunoaste ce si cum e dupa usa de la apartamentul 1 foarte repede.
Cand George a intrat student la grupa mica, avea 3 ani si nu vorbea corect, era fascinant sa traducem la cei din jur ce vorbeste el. La putin timp, huz. vine acasa bulversat:
el: "auzi, m-a intrebat educatoarea daca e cazul sa ne felicite!"
eu: "??????"
el: "George i-a zis ca are o sora si o cheama Daria"(????!!!!)
eu: "?????????"
el: "i-am zis femeii ca nu e vorba de nimic, stie ea ceva ce eu nu stiu???"
Imi aduc brusc aminte de proaspatul prieten al lui, care are o sora de 4 luni, Daria. Ei bine, George al meu a considerat ca prietenia lor depaseste impartirea masinutelor, a trenuletelor si pot imparti si o surioara. Imi lamuresc consortul si il linistesc si lamuresc problema si cu educatoarea, care urma sa ii explice si ea lui George cum e cu surioarele astea.
Mai trece o vreme, liniste in zona, dar atacul vine cand nu te astepti. Un alt coleg, avea si el un frate bebelus, de care povestea la camin si se tot lauda. Si imi zice George brusc, fara sa ma avertizeze: "mama, hai la Serban in vizita, tu bei o cafea cu mama lui si eu intru la bebelus, il iau si il fac fratiorul meu". Aici treaba a devenit serioasa: luat copilul, discutat, explicat la nivelul lui, facut brainstorming cu colega psiholog, ajuns la concluzie salvatoare: bebe-doi al nostru, nu imprumutat, nu furat:)
Ei, tot dupa indelungi discutii cu cele in tema, ajung la concluzia ca, in cazul in care povestea prinde contur, sa aman aflarea vestii de catre George, pentru ca la varsta lor timpul nu prea e contorizat ca la noi. Bun sfat, greu de aplicat.
Cu toate ca era previzibil, am fost luati prin suprindere cand liniuta a devenit dubla:) si pentru ca problemele erau mai urate decat la prima sarcina, trebuia repaos mult, fara efort, stres, multa liniste si... nu luat copilul in brate. Asa ca George a aflat repede, s-a bucurat mult, a inceput sa imprastie vestea la toti, doar ca era trist ca mami nu il mai duce in brate la camin cand ploua:(
Toata perioada l-am pus in tema cu bebelusul, cum creste, l-am luat la ecograf, ne-am amuzat si emotionat de reactia lui, se uita seara de seara la filmuletul cu mamzelina inotand in balta, stia unde e inima, piciorusele, cum tinea mainile pe fata. A acceptat usor ca fratiorul va fi surioara, a discutat cu "bultisa" (burtitza) mult, ii povestea de toate.
Atunci am decretat cu prietenele ca bebe-doi vine cand e pregatit bebe-unu, ca nu e bine sa fim noi egoisti si sa ignoram dispozitia primului copil. La noi a fost nevoie de 4 ani, dar cele mai grele au fost lunile pana am ajuns acasa, pentru ca nerabdarea unui copil e greu de dirijat.
Perla "suprema" scoasa de George la un moment dat a fost: "maaaama, ai bultisa plina de Gabi":)
Cred ca cea mai interesanta si palpitanta si solicitanta etapa de pana acum a fost sa le coordonez in paralel programele. Dar aveam temele facute:)!
Cand George era copil unic (asa cum sunt eu din pacate la ai mei) si mai crescuse, scapasem de unele probleme bebelusesti si deja aveam un limbaj comun, visam, speram sa vina si bebe-doi care sa echilibreze situatia in contextul dat: unic in toate!
Nu m-am gandit ca la un moment dat el va cere insistent un fratior (nu altceva, clar un fratior). Eu doar imi faceam temele citind cartile si cursurile mele de pe la cabinet, pe forumurile cu tematica "kids-zone", luam pulsul tuturor posibilitatilor, mai invatam una alta si de la familiile care veneau la mine la consiliere (serviciu cu sens dublu:))... Practic imi faceam terapie sa trec intr-o alta etapa. Primul copil vine cumva firesc, toti din jur cum aud ca te-ai casatorit incep: "ei, si pe cand un bebe?", eu am avut sansa sa nu ii tin mult pe gheata si sa le ostoiesc setea de a cunoaste ce si cum e dupa usa de la apartamentul 1 foarte repede.
Cand George a intrat student la grupa mica, avea 3 ani si nu vorbea corect, era fascinant sa traducem la cei din jur ce vorbeste el. La putin timp, huz. vine acasa bulversat:
el: "auzi, m-a intrebat educatoarea daca e cazul sa ne felicite!"
eu: "??????"
el: "George i-a zis ca are o sora si o cheama Daria"(????!!!!)
eu: "?????????"
el: "i-am zis femeii ca nu e vorba de nimic, stie ea ceva ce eu nu stiu???"
Imi aduc brusc aminte de proaspatul prieten al lui, care are o sora de 4 luni, Daria. Ei bine, George al meu a considerat ca prietenia lor depaseste impartirea masinutelor, a trenuletelor si pot imparti si o surioara. Imi lamuresc consortul si il linistesc si lamuresc problema si cu educatoarea, care urma sa ii explice si ea lui George cum e cu surioarele astea.
Mai trece o vreme, liniste in zona, dar atacul vine cand nu te astepti. Un alt coleg, avea si el un frate bebelus, de care povestea la camin si se tot lauda. Si imi zice George brusc, fara sa ma avertizeze: "mama, hai la Serban in vizita, tu bei o cafea cu mama lui si eu intru la bebelus, il iau si il fac fratiorul meu". Aici treaba a devenit serioasa: luat copilul, discutat, explicat la nivelul lui, facut brainstorming cu colega psiholog, ajuns la concluzie salvatoare: bebe-doi al nostru, nu imprumutat, nu furat:)
Ei, tot dupa indelungi discutii cu cele in tema, ajung la concluzia ca, in cazul in care povestea prinde contur, sa aman aflarea vestii de catre George, pentru ca la varsta lor timpul nu prea e contorizat ca la noi. Bun sfat, greu de aplicat.
Cu toate ca era previzibil, am fost luati prin suprindere cand liniuta a devenit dubla:) si pentru ca problemele erau mai urate decat la prima sarcina, trebuia repaos mult, fara efort, stres, multa liniste si... nu luat copilul in brate. Asa ca George a aflat repede, s-a bucurat mult, a inceput sa imprastie vestea la toti, doar ca era trist ca mami nu il mai duce in brate la camin cand ploua:(
Toata perioada l-am pus in tema cu bebelusul, cum creste, l-am luat la ecograf, ne-am amuzat si emotionat de reactia lui, se uita seara de seara la filmuletul cu mamzelina inotand in balta, stia unde e inima, piciorusele, cum tinea mainile pe fata. A acceptat usor ca fratiorul va fi surioara, a discutat cu "bultisa" (burtitza) mult, ii povestea de toate.
Atunci am decretat cu prietenele ca bebe-doi vine cand e pregatit bebe-unu, ca nu e bine sa fim noi egoisti si sa ignoram dispozitia primului copil. La noi a fost nevoie de 4 ani, dar cele mai grele au fost lunile pana am ajuns acasa, pentru ca nerabdarea unui copil e greu de dirijat.
Perla "suprema" scoasa de George la un moment dat a fost: "maaaama, ai bultisa plina de Gabi":)
Cred ca cea mai interesanta si palpitanta si solicitanta etapa de pana acum a fost sa le coordonez in paralel programele. Dar aveam temele facute:)!
8 aprilie 2008
Dileme
.JPG)
Am fluturi in stomac, creierul proceseaza greu... se apropie momentul!
Asa patesc de aproape 6 ani cu George, de ziua lui sunt terminata, retraiesc fiecare moment din zi, imi amintesc pana la cele mai mici detalii, pana si cum era imbracat doctorul:)) Nu e bine sa fiu sunata, cautata, intrebata ceva, pentru ca nu rationez cum trebuie! I'm out!!!
Ei bine, cu Gabi povestea a fost mai altfel si acum urma sa merg la medic cu un cadou, sa ii reamintesc de foiletonul nostru de acum un an! Nu stiu daca voi fi in stare, desi e clar ca i-as face o supriza...
Dilemele ar fi:
1. Cu ce rochita o imbrac pe mamzel?
2. Sunt in stare sa ii fac eu tortul ca in (aproape) fiecare luna pana acum? Sau apelez la Scala???
3. Sunt in stare sa ajung la medic fara sa par o pierduta in spatiu si sa pot lega doua cuvinte fara sa par ridicola???
4. Cadoul??? Ce ii iau???
Si ar mai fi...
Asa patesc de aproape 6 ani cu George, de ziua lui sunt terminata, retraiesc fiecare moment din zi, imi amintesc pana la cele mai mici detalii, pana si cum era imbracat doctorul:)) Nu e bine sa fiu sunata, cautata, intrebata ceva, pentru ca nu rationez cum trebuie! I'm out!!!
Ei bine, cu Gabi povestea a fost mai altfel si acum urma sa merg la medic cu un cadou, sa ii reamintesc de foiletonul nostru de acum un an! Nu stiu daca voi fi in stare, desi e clar ca i-as face o supriza...
Dilemele ar fi:
1. Cu ce rochita o imbrac pe mamzel?
2. Sunt in stare sa ii fac eu tortul ca in (aproape) fiecare luna pana acum? Sau apelez la Scala???
3. Sunt in stare sa ajung la medic fara sa par o pierduta in spatiu si sa pot lega doua cuvinte fara sa par ridicola???
4. Cadoul??? Ce ii iau???
Si ar mai fi...
7 aprilie 2008
Free Monday
O spun cu drag: e luni! In liceu era o utopie sa cred ca, la un moment dat, ziua de luni va fi asa.
Lunea dimineata, la ora 7 aveam latina, brrr, motiv pentru care incepand de duminica dimineata incepeau fluturii sa imi dea tarcoale la stomac si la etajul superior. Si asta pentru ca nu am gasit nici o logica in obiectul asta, desi proful era super haios, simpatic si... incasam un 3 razand. Toti eram pe punctul de a ramane corigenti, insa era aleator modul in care ramanea cineva. De exemplu, actuala profa de latina de la liceu este o fosta colega de a mea care a dat corigente ani la rand
.
Hai ca ma mai bucur de zilele astea de luni cat stau cu mamzel acasa
Lunea dimineata, la ora 7 aveam latina, brrr, motiv pentru care incepand de duminica dimineata incepeau fluturii sa imi dea tarcoale la stomac si la etajul superior. Si asta pentru ca nu am gasit nici o logica in obiectul asta, desi proful era super haios, simpatic si... incasam un 3 razand. Toti eram pe punctul de a ramane corigenti, insa era aleator modul in care ramanea cineva. De exemplu, actuala profa de latina de la liceu este o fosta colega de a mea care a dat corigente ani la rand
.Hai ca ma mai bucur de zilele astea de luni cat stau cu mamzel acasa
6 aprilie 2008
In loc de inceput
Nu insir motivele pentru care m-a apucat iar scrisul, e boala veche si fara leac... sau doar unul ar fi: lipsa timpului, nu e suficient.
Duc dorul jurnalului, pe care l-am inceput pe la 15 ani si la 28 l-am distrus... Deh, ma maritam, cumva se impunea... sau nu?! Cum acela a disparut, poate voi reusi sa refac din memorie un puzzle, sau sa construiesc altul!
Hai sa vedem, ma folosesc oricum doar de passé composé, asta pentru ca prima mare dragoste a fost franceza... rusa a fost doar pentru scurt timp, infim:)
Duc dorul jurnalului, pe care l-am inceput pe la 15 ani si la 28 l-am distrus... Deh, ma maritam, cumva se impunea... sau nu?! Cum acela a disparut, poate voi reusi sa refac din memorie un puzzle, sau sa construiesc altul!
Hai sa vedem, ma folosesc oricum doar de passé composé, asta pentru ca prima mare dragoste a fost franceza... rusa a fost doar pentru scurt timp, infim:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)