I don't get down!

Fie ce-o fi, n-am voie să tot cad, nu am voie, timpul nu-mi permite. În cele mai negre zile ale mele am fost optimistă şi ŞTIAM că undeva e rezolvarea. Bine, de cele mai multe ori rezolvarea tuturor problemelor e în mâinile noastre - metaforic vorbind - şi asta am repetat mereu si în faţa clienţilor mei care se vedeau în situaţii fără ieşire.
Să revin: nu mă las, da' deloc nu mă las. Doar ieri m-o doborât o criză cretină de fiere, cu febră şi tot tacâmul... însă în unicul moment de luciditate mi-am zis cu dinţii strânşi: "Fată, revino-ţi! Mâine ai treabă la serviciu, eşti singură, restul lumii e în concediu, criza mondială nu-ţi dă voie să ai febră, copii te vor întreagă." Ei bine, cu ajutorul lui huz., care mânuieşte seringile cu o adevărată măiestrie, în două ore am fost cât de cât fresh, iar azi am aflat care-o fost buba.

În altă ordine de idei: mi s-a făcut dor de Maramu', fix acum, la sfârşit de vară, pentru că tot acum un am am debarcat pe acolo. Mi-e dor de mirosul şi sunetul muntelui noaptea , când ieşeam pe balcon şi de unde nu se auzea decât... muntele. Simt şi acum aerul acela tare, care nu te lasă să pleci şi care-ţi face un dor nebun de el. Teoretic e aici, peste munte, la vreo 3 ore molcome cu maşina. Practic... mi-e cam groază de drum, foarte prost întreţinut era după ieşire din judeţul nost'. Plus că vine şcoala, am început pregătirile cu ghiozdan-penar-etc.etc., căutat uniformă bună, nu cârpă de şters (din 5 locuri, doar într-unul am găsit ceva cât de cât acceptabil), echipamente, de toate. Big G. e foarte vesel, vedem după cum va sta cu veselia, când încep temele şi se limtează timpul de tras mâţa de coadă.

Păi cam asta deocamdată, sunt obosită, febra simt că mă reîncearcă, doar că nu o las să se manifeste, două-trei zile mă ţine în şah. A adormit şi mascota casei, am vorbit şi la telefon cu moşierul familiei, expediat din nou la bunici... e timpul să-mi văd de ale mele, nu?!

Hai, aveţi grijă de voi şi să nu înghiţiţi faza cu închisul luminiţei de la capătul tunelului... există generatoare, energie alternativă. Nu o las eu să se stingă!:D

Miercuri spre Joi!

Scriu absolut la întâmplare ce-mi trece prin cap, s-au epuizat resursele, noroc de mamzel că poate să-mi furnizeze altele!
George e în continuare mare moşier, nu vrea acasă deloc, deja e intr-a doua săptămână în care stă la ai mei. Adevărul e că aici nu are unde să se plimbe mereu cu bicicleta sau să bată mingea. Plus că seara, când ne adunăm acasă, suntem hiper-obosiţi şi eu şi huz. Am observat că în ultima vreme am rărit distracţia din parc, unde verile trecute semnam condica fără absenţe.
Mamzel are oricum programul ei de ieşit zilnic însoţită de "Ami" (doamna noastră dragă) pe care o exploatează la maxim - cu acordul ei, desigur. Ami este, aşa cum am bănuit la început, o femeie extraordinară, o doamnă pe care mă bazez întru totul. Toţi din jur îmi spun că am avut o baftă imensă cu ea, cu atât mai mult cu cât nu am avut recomandări sau nu ne-au intermediat alţii legătura. Îmi iubeşte copiii (simt asta, se şi vede), îmi este de mare ajutor şi cu alte treburi (asta a fost mereu iniţiativa ei, cât timp doarme mamzelina), sper să fie totul bine şi să poată rămâne la noi până va merge pruncuţa mea la grădiniţă. După toate reportajele din ultima perioadă şi toată campania pornită în presă la adresa bonelor "nebune", majoritatea cunoscuţilor cum mă văd mă întreabă: "Ei, şi cum e bona voastră?" Până şi bunica mea e îngrijoarată pentru mine când vede şi aude atâtea. Încă mai sper că tot ce se arată la tv negativ legat de acele femei nebune sunt cazuri izolate. Şi câtă vreme semnalele primite de la copiii mei sunt excelente, chiar nu îmi fac griji legate de ei.
De obicei dimineaţa, dacă e trează mamzelina, cum aude uşa strigă tare şi aleargă: "Amiiiiii!", se uită în poşeta ei să vadă ce i-a adus, după care se întoarce autoritar la mine şi mă pofteşte să plec: "Pa mami, pa pa". Zilnic primeşte câte ceva: compot, dulceaţă - preparate de ea, jucărele, covrigi, aproape că o invidiez:)
Uf, cred că am aberat destul în timp ce mamzel îşi ţinea pernuţa preferată în braţe şi adormea. Acum doarme, visează frumos (râde prin somn!)... Şi Ami merita să scriem şi despre ea, nu?!
Şi mâine e joi... sună tare bine!

Vi-vi-vineeeri!

Ca un strănut a venit şi ziua asta. Dacă aş putea, aş rămâne încremenită în ziua de vineri... Ăăăă, rectific, în seara de vineri!
Şi strănutul nu vine de la răceala, vine de la "minunatul" aspergillus care mă-nconjoară din toate părţile! Sună mai profund numit aşa mucegaiul, nu?! As-per-gi-llus!
Am o pauză de 10 minute între treburi, la 3 jumate aş putea închide prăvălia. Apoi fug la mamzel, pentru că frate'su cel năzdrăvan este la bunici... Apoi văd eu ce planuri am, important e că scap de strănutul ăsta sâcâitor şi respir alt aer!:)

Cine mi-a luat vacanţa?

Melodie:

Maria Nazionale - Ciao ciao


E un apel disperat: cine mi-a luat vacanţa, să mi-o readucă, ofer recompensă!
Ciudat lucru şi mintea mea: când eram la mare, abia aşteptam să ajung acasă. Şi asta din cauza oboselii crunte cauzate de mamzelina şi fiul cel mare, năzdrăvani şi plini de idei năstruşnice, prea năstruşnice pentru creierul meu obosit şi prăjit de soare. Acasă am ajuns (nu asta mi-am dorit?!), am răsuflat uşurată şi am realizat că cele 4 zile rămase din concediu nu îmi ajung să bifez ce mai aveam pe listă. Panică! De două ori panică, de unde a rezultat dezastrul: nu am mai bifat nimic din listă!

Azi, luni, reîntoarsă în acelaşi loc, cu acelaşi iz de mucegai şi umezeală... visam din nou la mare. Acolo, pe nisip, scuturând găletuşa mamzelinei şi încercând să o conving că marea e ok, că e frumos să ne bălăcim, că nisipul nu e câh...
Şi pentru că am abuzat de poze până acum, transmise la cald de acolo, unde ne era bine, mi-am dat seama că filme de la mare, de pe plajă, nu v-am arătat!
Iată-i pe cei doi copii-portocalii pe plajă, în ultima zi!



joaca pe plaja:)