Pour mon epoux!

Încă o aniversare... şi tot aşa! Să ne trăieşti şi să fii sănătos!

Ei doi... în colţul lor

Clar mă sabotează constant... ea, mamzelina-bubulina şi "tatiiii"! Cum vine tatiiii acasă, eu devin automat personaj secundar, cu rol bine definit, dar secundar dom'le! Asta-i viaţă?! Eeeee...

Postul despre căsătorie (nu mă luaţi în serios)

Dimineaţă, vineri... începe weekend-ul... Am cugetat la o primă cafea că s-ar cere în prag de aniversare o postare legată de căsătorie! În aparenţă părem o familie obişnuită, însă, dincolo de aparenţe, aventurile se ţin lanţ.
Eu nu am mizat mult pe căsătorie în prima mea tinereţe, adică pe la un dooj' de ani. Mă vedeam imperfectă să formez un cuplu, dar copii îmi doream... mult, foarte mult. Nu mă vedeam soţie, cât mă vedeam mamă... nu mă puteam vizualiza alături de un soţ, mi-era imposibil. În facultate se căsătoreau colegele pe bandă, sau îşi planificau căsătoriile după licenţă, la mine era subiect tabu. Aveam o imagine tare ciudata despre rolul femeii in cuplu (în mare măsură creată după modelul mamei, ofcors) şi de aici temerile că nu fac faţă, că sunt o aiurită şi o împrăştiată, etc.
La 24 de ani am revenit "acasă", m-am angajat, casa mea o aveam... ce mai lipsea?! Bătaia la cap din partea mamei cu "căsătoria", cu intratul în rândul lumii, de parcă asta rezolva toate dilemele mele legate de viaţă. Ţin minte că luni în şir îi evitam pe amândoi, din motivul că se lăsa cu ceartă mereu. În final le-am blocat puţin tachinările când le-am demonstrat că nu prea am unde găsi eu un soţ, câtă vreme serviciul meu la timpul ăla consta în teren mult, ore târzii de intrat in casă... leafă mică de începător, lipsa experienţei la bucătărie, etc. Problema a apărut când am avut un prieten, îi simţeam disperaţi... Doi ani i-am ţinut în şah:)
În sfârşit, mai mult în glumă, prin februarie 2001 m-am înscris pe un site de matrimoniale, a fost o glumă a mea şi a colegilor să vedem cam ce dicuţii se leagă şi acolo (deja mircul era fumat, tot felul de farse ni le-am făcut, devenise neinteresant). Aşa a dat huz. peste mine, a fost primul care m-a abordat. El în glumă, eu în glumă, ne-am mailuit, apoi ne-am telefonat şi după o săptămână zice: "hai să ne vedem"! O întâlnire memorabilă, absolut haioasă... după care au urmat alte întâlniri, şi o relaţie de prietenie frumoasă. Era un aspect care m-a determinat să fiu în defensivă iniţial, asta a durat vreo 2 luni.
Lucrurile au luat un aspect galopant de la ziua lui, din aprilie, iar în iulie a adus în discuţie posibilitatea unei căsătorii (nu, nu a fost o cerere romantică, etc., deşi eram la mare). Prin august ne-am mutat împreună... "oare pe 26 octombrie e bine?" Nu ştiam în ce zi cade, am zis: "well, cred că-i ok"! Între timp, în septembrie aveam un stagiu în Belgia, am lipsit două săptămâni... lumea în jur nu mă credea că mă mărit. Pentru că nimic din comportamentul meu nu era asemănător cu al unei persoane care îşi organizează nunta! Oricum nu pricepeau cum vine treaba asta: "mă mărit, dar fără nuntă"!
Am depus actele pe ultima sută de metri, adică pe 16 octombrie... cred că atunci am realizat că DA, ceva se va schimba. Cu o zi înainte, pe 25, am făcut ceva cumpărături, să servim oamenii care vin la primărie cu una-alta... şi telefoanele curgeau. Nu vreau să îmi imaginez prin ce treceam dacă îndrăzneam să facem petrecere, nu cred că făceam faţă.
Oricum, am considerat că pentru o zi e destul să mergem la primărie, să marcăm momentul la serviciile noastre cu colegii, iar partea religioasă să rămână chiar intimă şi simplă, doar pentru noi şi părinţi.

În ce priveşte ţinutele, înainte de a pleca în Belgia, am găsit într-un magazin costumul dorit, era singurul şi îmi venea perfect. Din Belgia mi-am luat pantofii, iar cerceii şi "mărjelele" le-am primit de la coordonatoarea stagiului. Deviza noastră era "No stress" şi adevărul e că toate s-au cam potrivit, aliniat aşa cum trebuia!
În poză apar cu zâmbetul larg, însă era după ce de două ori am eşuat şi nu puteam spune "da"! Culmea, nu?! De emoţie nu aveam glas, era un vuiet în capul meu şi nu puteam percepe ce vrea doamna aceea de la mine:



Cam asta a fost, pentru cine vrea poveşti de weekend!
Si să nu uit, o piesă pe care am auzit-o la mare în acel an şi care ni s-a părut potrivită pentru ce doream noi să facem:


Van Noizz / Pas cu pas

La Vorona

Asa cum foarte multi oameni importanti pentru romani s-au tras de prin zona Botosaniului, nu se putea ca eu sa ratez inrudirea cu acest judet - cum altfel, decat prin casatoria mea cu un barbat din aceasta zona. De Vorona am auzit in treacat pana la 28 de ani, stiam ca aici e o manastire frumoasa si... cam atat! Insa de vreo 7 ani stiu destul de mult, in virtutea faptului ca vizitam destul de des rudele lui huz. de acolo!
Asta e explicatia pozelor de la Manastirea Vorona, unde am fost din nou duminica(un loc in care, din cate stim, si Iliescu il are in lista de preferinte din zona).
Pentru ca am pozat mult, mai ceva ca turistul, ca aveam memorie pe card din belsug, am postat majoritatea pozelor AICI!

Shopping... mai bine NU!!!

In seara asta, pentru INTAIA data in anul de gratie doo-mii-opt am iesit toata trupa vesela la cumparaturi, pe la Carrefour si ce mai e pe acolo, un mini-mall in care te pierzi. Cred ca e singura data cand fac greseala asta, doar pentru a evita taxiul la intoarcere. Aleg de acum shopping in doi, adica moi si primul nascut!
Am repetat in gandul meu timp de doua ore ca sigur ne pregatim pentru un remake la Bundy family, a fost o nebunie totala. Huz. are obiceiul de a merge fara sa spuna unde, era cu mamzel, eu cu frate'so si cand ma hotaram la o chestie... "intreaba marea", vorba cantecului! Primul pe lista, cadoul pentru Lori, o alta prietena de-a lui fii'miu care duminica isi serbeaza ziua. Cautat o carte frumoasa si o rochie si mai frumoasa (o luasem si altei fetite... sa fie la egalitate). Am alergat apoi cu rochiile, asta mic a ramas langa carut, si eu bantuiam cautand un sot cu tot cu copil! Dupa plansete i-am recunoscut mamzelinei trilul, asa ca i-am depistat usor!
De aici incepe circul, mamzel refuza sa stea in jeepul ei, vrea in brate DOAR la mama'sa, acum cine impinge jeepul, cine cauta restul de pe lista, cine impinge si carutul???

Si mai speram ca, la final, sa stam la un ceai, un suc, la o cafenea acolo. Vise taica, sweet dreams, bye bye, arriverderci, au revoir! Nu stiam cum sa gasim rapid masina in parcare si sa ne retragem in barlog, la o noua hibernare dupa unicul shopping in 4! Toate astea pentru ca mamzelina a dezvoltat un puternic atasament doar de mama'sa si e prea fina sa suporte balamucul de la un supermarket! Am zis-o!

Concluzia negativa??? Am ratat raionul de inghetate si deocamdata nu pot fi fidela fratiei savurand acum, cand numai tantarii si procesorul de la PC se aud, o Nirvana! Nasol, nu?:(

In loc de fotbal

Cred ca va trebui sa scap in vreun fel de nervii acestei perioade plina doar de campionatul de fotbal (oare cat tine??? sa stiu ce rezerve imi fac)!
De ieri George ma dispera, iar acum, in timpul meciului, e cel mai tare microbist, striga din timp in timp "hai Romania!" Degeaba ii explic ca nu aia ii dau de mancare. Nici pe huz. nu il lasa sa vada meciul linistit (huz. e la polul opus - microbist fidel, dar linistit).
Si am zis ca face 0-0, ma apuc de pariuri, gata! Pentru ca romanii joaca mai mult sa se apere decat sa atace (atat ma mai pricep si eu...)!
Deja mi se intareste convingerea ca e musai inca un televizor in casa, unul mic, al meu, unde sa ma uit la ce vreau eu, sa functioneze doar pentru mine!
Incep sa ma gandesc la metode de razbunare pe asemenea perioade!
Cred ca voi contracara pentru inceput cu un dans superb din "What women want"!

Pentru tati!

Un cadou care sigur ii va place:

Iar ma bantuie dilemele...

Hai ca a trecut ziua mamzelei, cu bine, emotii, lacrimi in coltul ochiului, cadouri, "la multi aaaaaniiii!" (am avut indrumator aici:) - cine se simte, sa ridice mana!), gata, ne linistim...
Da' de unde???!!! Vine pe 18 ziua lui huz., face omu' aducator de venituri si cutii de lapte praf si pampers si etc. etc. o varsta! Un 38 nu il iei de oriunde! Anul trecut am venit cu cadoul acasa fix pe 17 de la maternitate, anul asta nu am mai avut cum:))
Dilema: ce ii iau??? Ca salariul ala de mi-l trimite statul ca ingrijesc copilul pana in 2 ani e gata de cand a intrat pe card:)) Am prins oferta la papuci Ara si am luat, 2 perechi si gata banii! Asta da oferta! Ma gandeam de un parfum ceva... dar nu ma bag in alocatia mamzelei ca ea o sa imi plateasca la pensie concediul in Caraibe, si de afla ce infamie am savarsit... Mai am 2 zile maxim sa ii fac supriza:)) Oricum, mie mi s-a pus pata pe L`eau par Kenzo! Daca nu imi iese, duc negocieri cu epurul de Paste:P Ce bine daca mai era valabila legea cu 85% din venit...