Scrisoare

"Dlagă Moci Clăciun!" Aşa începe cea mai frumoasă scrisoare pe care o aud de câţiva ani. Doar că anul acesta, când dintre cei doi iezi, cel mare are dubii referitoare la existenţa Moşului... doar cel mic a avut dorinţa de a-i scrie şi a-şi compune lista. Asta nu înseamnă că cel mare nu crede 100%... crede cumva. El spune că cei care vin la noi sunt nişte "Moşi Crăciuni" falşi, că cel adevărat e... heheheeee! tocmai la Polul Nord. În final a calculat el ce îi iese dacă nu ar crede... şi rezultatul era 0 sub brad. Deloc convenabil! Deci... crede şi el în Moşul şi-şi păstrează părerile pentru după ziua cu pricina! Îmi place de el, are o gândire sănătoasă!:) Şi acum... prima scrisoare pentru Moş Crăciun a mamzelinei:

Happy for Christmas!

Revenim, ca in fiecare decembrie!:)

Before vacation

Intru rar aici să scriu doua rânduri, mi-am pierdut antrenamentul. Aş scrie multe, zi de zi... însă nu pot pune tot ce gândesc aici sau în altă parte. Dar pentru că de mâine, pentru două săptămâni şi 3 zile, va scrie concediu pe pontajul meu de la serviciu, aş încerca o excepţie. Fără logică, pur şi simplu cum îmi vin cuvintele în tastatură.

* Mă frapează (pozitiv vorbind) faptul că unii oameni rămân veşnic la fel... după ani şi ani sunt neschimbaţi. Chiar dacă au în plus un rid, două, nu se vede. Acum trei ani, la reîntâlnirea de 10 ani după finalul facultăţii, am avut din nou acea senzaţie. Şi trecuseră 10 ani, timp în care eu - cel puţin - m-am schimbat enorm. Cu siguranţă exteriorul reflectă tot ce avem noi "inside", asta e deja axiomă pentru mine, însă mă uimeşte în continuare fiecare re-descoperire de acest fel. De fapt, am ajuns din nou la povestea asta după ce mi-am revăzut într-o seară, la tv, un fost coleg. NIMIC schimbat! Ce mult contează să-ţi găseşti echilibrul în toată povestea asta şi să fii mulţumit de locul în care ajungi.

* Copiii mei... mă uimesc zi de zi, fără excepţie. Dovadă faptul că, la serbarea finală e clasa I - sau cum îmi place mie să-i spun: "premiere" - am fost luată prin suprindere, fără să mă dezmeticesc, de doamna învăţătoare. Nu aveam cum să ştiu că Big G. este fruntaş în toate. Credeam că toţi copiii sunt cu FB pe linie, e o clasă super-tare, şi nici nu am auzit vreodată altceva de la el, premiantul meu. Poate faptul că nu am avut nicio pretenţie de la el, cum bine spuneam în prima zi de clasa I, m-a lăsat fără respiraţie în "careu" când a fost strigat primul să înainteze la felicitări. M-am simţit mică-mică, pentru că mă credeam în plus, era DOAR munca lui, cu 3-4 intervenţii din partea mea în acest an. M-am felicitat a n-a oară în gând pentru opţiunea after-school, pentru faptul că în tot acest timp nu l-am simţit stresat că nu ştie cum să facă ceva, să rezolve vreo problemă sau mai ştiu eu ce. Cred că nu îl ajutam cu nimic dacă, obosită venind de la serviciu, stresată şi nervoasă după tot anul ăsta de calvar, să mă apuc de dat explicaţii pedagogice unui pui de clasa I, o clasă întâi total diferită de cea parcursă de noi acum 30 de ani.

* Aaa, mi-am primit de multe ori direct sau indirect "cartonaşul galben" pentru că nu sunt o mamă model, nu trăiesc alături de copil emoţiile începutului de şcoală, etc.etc. Nu sunt, recunosc, departe de mine gândul că-s mama perfectă, am şi eu rateurile mele, însă măcar îmi cunosc limitele! Asta cred că e mult mai important decât orice, mai ales în ce priveşte educaţia lor. Ştiu până unde pot eu, dacă nu mă pricep în ceva, las atunci specialistul să continue treaba. În facultate mi-am demonstrat faptul că sunt anti-talent la catedră. Am urmat şi eu modulul pedagogic, să fie acolo, just in case. Însă dacă am adorat cursul de pedagogie (la vremea aceea l-am avut ca profesor pe maestrul Mircea Oliv) a fost tocmai pentru că mi-a deschis clar ochii să ştiu ce să NU fac în viaţă: să predau!

* Şi încheind optimist: e concediu, e bine! Va fi bine!

Actualizare de date

Cred că visul multor mame este să-şi găsească puiul adormit, fără păcăleli, fără promisiuni, ţipete... aşa:


Mamzel are această super-calitate, de a cere singură sau de a merge fără să ne spună la somn, luându-şi companie câte o păpuşă, urs, căţel... ce are la îndemână pe moment.
Pe vremea când George era mic şi nu pricepea de ce trebuie să se odihnească la prânz, ţin minte că speram la asemenea momente. Deci... aveţi grijă ce vă doriţi, pentru că funcţionează!:)

Poze cu George nu am, pentru că dumnealui nu stă la pozat. Însă luni SIGUR va fi pozat la greu, fiind unul din actorii Serbării Abecedarului! Deci... pe luni!

Ultimele retusuri...

Unii chiar muncesc... bine, noroc de bunica (gospodina de felul ei) care a furnizat ouale gata inrosite:


Iar altii... altii se distreaza:

Weekend si nu numai

*** Nu stiu ce am avut saptamana aceasta, dar m-am amuzat teribil pe diverse teme, mi-am cautat motiv de ras in orice. Sper doar sa nu preceada o saptamana pe dos... ca nu mi-ar pica bine, mai ales ca vine si Pastele.

*** Si daca tot veni vorba de Paste... habar nu am cum imi voi organiza treburile: curatenie ioc (decat cea uzuala), de gatit sunt cam obosita... apoi doar 3 zile libere: sambata, duminica si luni... hmmm! Scump dom'le, scump, dincolo era mai ieftin! "Dincolo" fiind in concediul ala fain de 2 ani;)

*** Nu stiu daca m-am laudat, insa nu cred ca a ramas persoana din jur sa nu fi aflat ca mamzel a scapat de pampers. De buna voie, asta e de apreciat! Urmatorul level: gradinita!

*** Sa revin la carti, ca tot le am mereu pe langa mine si adorm cu ele sub cap:) Mi-am amintit de o carte veeeeeche, pe care am primit-o la 10 ani, cu personaje reale si imaginare si care nu stiu pe unde zace. "Domnita Ruxandra" se numea si avea coperta albastra, cu un portret al eroinei pe ea. Ideea era: oare copiii din generatia noua mai cred in povesti cu zane? Eu tin minte ca visam intr-un mare fel si imi imaginam povestile lor mereu si... uof, era frumos la 10 ani:) Aici am ajuns cu gandul dupa ce am avut, din nou, sedinta cu parintii si ma surprind pe mine - o inadaptata la noile trenduri ale copiilor de azi, platitorii de taxe de maine.

*** Acum o alta dilema: a reusit sa vada cineva ecranizarea romanului Annei Gavalda "Impreuna" (Ensemble, c'est tout)? Cred ca jumatate de zi am dezbatut cu colegele pe marginea subiectului "cum/unde vedem filmul".

Raportul de seară

E duminică seara, ultima duminică din februarie... ne pregătim pentru nebunia de mâine!
Să verificăm:
- ghiozdanul este pregătit, cu tot cu planşele "lucrate" pentru cunoaşterea mediului
- mărţişoarele sunt pregătite frumos pe categorii: doamnele învăţătoare, doamna de germană, domnul profesor de sport, fetiţe, băieţi... cam atât, nu?!
- mamzel ÎNCĂ nu doarme, se uită TOT la numaipotcuorăşelulleneş din postarea anterioară - imediat rezolv problema;
(scuze două secunde să rezolv problema)...

- mai nou mamzel numai vrea să stea în scăunelul ei de maşină la drum lung - începe mereu cu textul "mi-e 'ău", adica "mi-e rău"... pfuaaaa! Deja are dezvoltate diverse tehnici de dictatură, s-a dus cu democraţia!
- GATA, DOARME ŞI EA! George doarme de la ora 9, copil cuminte!

Mă gândeam că mergea şi o poză postată în final, dar cine credeţi că stă la poze??? Mă bucur că am câteva mii de poze realizate în primii doi ani, pentru că în ultima vreme predomină "naturile statice" în albumele noastre.

Februarie

E cea mai rebela iarna de pana acum. Si-a facut de cap din noiembrie cu fiecare dintre noi. Racelile si virusii ni i-am oferit cu drag, conform cercului initial. Si tot asa, si tot asa... inca 4 saptamani si ar trebui sa fie primavara, nu?!
Scolarul familiei e in vacanta, plecat la bunici, cocotat sus, pe cuptorul de lut, mereu cald si... cald. E racit tare, motiv pentru care va sari episodul "saniuta de pe deal"! Are promisiuni ca, daca va fi bine, vineri vom "zbura" spre munte. Yeeeees!
Mamzelina e ok, la fel de rebela ca si iarna... Poate pentru ca nu-i place in mod deosebit iarna?!
Eu... ca de obicei: nemultumita! Motive obiective, subiective... ce mai conteaza?! Vreau sa stau mai mult cu ei!
Si deja e februarie! Indata e iulie si e concediu!:)

Zile si zile

Si a mai trecut o ziua remarcabila de luni. Zi de poveste! Povesti SF, nu altfel. Eu (de felul meu) sunt o persoana pasnica, adica nu cer mult: doar bun simt si un colt in care sa pot sta, sa-mi termin treb'ile pentru care institutia... si guvernul... si FMI-ul... si universul ma platesc! Dar sper ca va veni si ziua aia de luni, cand voi merge zambind si fredonand asa la serviciu:



Cel putin acasa lucrurile sunt spre normal, afara zapada se mentine la cote normale, frigul e... frig, deci ne place in casa... dar mai ales pe afara!





Vrem iar la tara!

Photo sharing

Pur si simplu e vorba despre baiatul meu in propozitie:)



Pentru ca ce este in imaginea de mai sus e muncit, cineva se chinuie sa doarma! Insa altcineva vrea joaca de seara sub patura cu lanterna!

Hai cu tata!

Un inceput de an suspect de-a dreptul.
Duminica noapte incepe mamzel sa tuseasca, sa se sufoce, sa se infierbante... dimineata vine cu greu. Scumpa mea nici sa planga nu reusea, de ragusita si fara aer ce putea fi. La 8 vine doamna doctor si o vede, prescrie tot ce e de prescris... negociem la greu gustul siropelelor, pentru ca avem o mamzelina tare simandicoasa. Ca sa o pacalim, ii dam cu seringa dozatoare de la Nurofen, singurul pe care il ia fara probleme. Isteata cum e ea, se uita mereu la culoarea siropului si decreteaza: "nu e bine acia. ata nu e decios"! Cu alte cuvinte... inventati, mai farmacistilor, siropele delicioase pentru mamzeline mofturoase! Plec la 10 spre serviciu val-vartej, lasand-o in grija doamnei, cat de cat stabilizata. Stau ca pe ace pana la 4, ma enervez de nesimtirea unora, sun la greu acasa... O noua noapte alba si chinuita, iar merg neagra de somn la serviciu, iar nervi, balamuc, ca la bal! In sfarsit aseara a dormit mai bine, doar ca mereu trebuie sa-i schimb bluzitele, transpirand intr-una. Insa e cooperanta, e fetita mare!
In timp ce incerc sa ma trezesc il aud pe George plangandu-se ca il doare gatul. Pun mana pe frunte: cald-caldut-caldicel! Hopaaaaaa, iaaaar??? Insa e vioi, luam siropele ce avem prin casa, spray, tantum... Merge la scoala, insa la 12 vine acasa si ma asteapta. Totul e bine pana la 4 cand incepe sa arda. Iar siropele, invelit, un somn de 1 ora... Acum e bine, a cerut sa facem temele, l-am ajutat, l-am felicitat, l-am premiat cu o felie de cozonac cu Nutela. Sunt o mama de treaba, doar azi!:) Pentru ca sunt varza de oboseala, astept sambata ca pe nu stiu ce sarbatoare, si credeam ca maine e vineri:(
Deci un inceput "bun", sper sa nu se repete si sa ne facem bine, sa "speriem" oamenii in mall cat de curand, sa zburam la munte pentru cateva ore tot curand... sa, sa, sa...!

Am plecat sa colindam!

Poveste din menajerie - sau încercare de poveste

Cu ultimele sforţări ale zilei de luni încerc să ajung acasă. Obositoare toate maşinile care trec pe lângă mine, obositor praful lăsat în urmă... tuşesc, mă apropii, uraaa: am ajuns.
De la uşă se aud chiote, ţipete, semn că totul e în ordine. "Mamiiiii, ai veniiit!" - cel mare îmi sare precum iedul din poveste în faţă. Vreau să-mi trag sufletul, apare şi ieduţul ţipător, cu ochii în lacrimi. Începe în limba ei păsărească să-mi spună că Giogi nu i-a dat ceva.
Pfffua, staţi să arunc praful de pe mine şi vedem care e problema, ok?! Nu-i ok, după cum se manifestă ieduţul. Bine, hai să luăm problema de la capăt, să vedem unde e X şi Y şi de ce Z e o necunoscută. Reuşim prin deturnarea cererilor ei insistente spre alte năzdrăvănii.
În final intru biruitoare în cameră, un pas mare pentru omenire!
Huz. e obosit, după o zi de luni (cică şi la el tot "acea" luni a fost) şi nu le face faţă. Peste tot urşi şi maşinuţe, semn că astăzi a fost ziua urşilor şi a maşinilor. Norocoşi câinii, se odihnesc după weekend! Parcă se aude dinspre covor un strigăt diperat de ajutor, mă aplec să încep culegerea urşilor, însă - într-o nanosecundă - mamzel pune mâna pe un ursuleţ cântător şi-l tot forţează să zbiere. Acesta chiar e disperat, se aude un scheunat, semn că işi forţează ultimele urme de baterie. Renunţă la el şi aleargă să aducă păturica ei de bebe, să-l transforme într-un "bebe-moi" (în traducere liberă: bebe-urs). Nu poate, însă din nou, a suta oară se bazează pe mami. Îi spun că bebe-mor ar vrea să doarmă, hai să facem linişte şi să stea cu el pe pat. Am succes preţ de un minut, timp în care trebuie să-mi depăşesc ultimul record la culesul urşilor.
Scapă toţi şi ajung în menajerie, adică în pătuţul ei, amestecaţi cu păpuşile, câinii şi restul animăluţelor pluşate. Ups, unul are coada aproape ruptă. Uite aşa găsesc şi răspunsul la vechea întrebare: de ce n-are ursul coadă?! E prea târziu să tratăm trauma ursului, dar îi promit solemn că şi mâine e o zi.
Poate mâine va fi altfel! Va fi marţi, deci va fi altfel!

Miercuri spre Joi!

Scriu absolut la întâmplare ce-mi trece prin cap, s-au epuizat resursele, noroc de mamzel că poate să-mi furnizeze altele!
George e în continuare mare moşier, nu vrea acasă deloc, deja e intr-a doua săptămână în care stă la ai mei. Adevărul e că aici nu are unde să se plimbe mereu cu bicicleta sau să bată mingea. Plus că seara, când ne adunăm acasă, suntem hiper-obosiţi şi eu şi huz. Am observat că în ultima vreme am rărit distracţia din parc, unde verile trecute semnam condica fără absenţe.
Mamzel are oricum programul ei de ieşit zilnic însoţită de "Ami" (doamna noastră dragă) pe care o exploatează la maxim - cu acordul ei, desigur. Ami este, aşa cum am bănuit la început, o femeie extraordinară, o doamnă pe care mă bazez întru totul. Toţi din jur îmi spun că am avut o baftă imensă cu ea, cu atât mai mult cu cât nu am avut recomandări sau nu ne-au intermediat alţii legătura. Îmi iubeşte copiii (simt asta, se şi vede), îmi este de mare ajutor şi cu alte treburi (asta a fost mereu iniţiativa ei, cât timp doarme mamzelina), sper să fie totul bine şi să poată rămâne la noi până va merge pruncuţa mea la grădiniţă. După toate reportajele din ultima perioadă şi toată campania pornită în presă la adresa bonelor "nebune", majoritatea cunoscuţilor cum mă văd mă întreabă: "Ei, şi cum e bona voastră?" Până şi bunica mea e îngrijoarată pentru mine când vede şi aude atâtea. Încă mai sper că tot ce se arată la tv negativ legat de acele femei nebune sunt cazuri izolate. Şi câtă vreme semnalele primite de la copiii mei sunt excelente, chiar nu îmi fac griji legate de ei.
De obicei dimineaţa, dacă e trează mamzelina, cum aude uşa strigă tare şi aleargă: "Amiiiiii!", se uită în poşeta ei să vadă ce i-a adus, după care se întoarce autoritar la mine şi mă pofteşte să plec: "Pa mami, pa pa". Zilnic primeşte câte ceva: compot, dulceaţă - preparate de ea, jucărele, covrigi, aproape că o invidiez:)
Uf, cred că am aberat destul în timp ce mamzel îşi ţinea pernuţa preferată în braţe şi adormea. Acum doarme, visează frumos (râde prin somn!)... Şi Ami merita să scriem şi despre ea, nu?!
Şi mâine e joi... sună tare bine!