Am aflat că astăzi e doar marţi... dezamăgire, eram sigură că e vineri. Am un ceai în faţă, cu un gust ciudat, dar e bun.
Vreau să plec. Acum dacă se poate. Am multe gânduri negre în creier, am atins toate limitele şi explodez. Vreau acasă (cel puţin), vreau să mă joc, să cânt cu ei. În general sfârşitul de lună e înfiorător, acum e precum criza: ameninţător. Dar va fi bine, ştiu eu.
Însă mă întreb: cum e la munte acum? Ar trebui inventate conservele cu aer de munte, de mare... după preferinţele tuturor. Eu vreau un borcan mare cu aer de munte, nici nu contează de la care munte. Munte să fie!
Gata pauza, bun a fost ceaiul!
29 septembrie 2009
21 septembrie 2009
Ce m-aş face fără tine?
Ce m-aş face fără tine, măi "imeilule"? Căci de când te am în proprietate (pe persoană fizică, ăla de la giob nu se pune, se împarte răspunderea) nu am linişte, somnul mi-e răscolit de visele cu tine... Simt cum panica îmi cuprinde stomacul atunci când netul îşi ia câte o pauză. Dacă tu nu ai mai exista, oare ar trebui să caut un grup de suport pentru cei ca mine? Te am de 10 ani, te-am crescut frumos, nu îţi mai încapi în inbox de cât de plin eşti de tine... ba ţi-am făcut şi vreo 2-3 fraţi, să vă jucaţi, să ai cu cine împărţi jucăriile. Câteodată însă văd cum te încearcă nebunia şi vrei să-mi închizi lacătul. Deci spune-mi tu, ce m-aş face eu ACUM fără tine?
Ce m-aş face fără tine măi blogule? Da, ştiu, aş citi mai mult din cărţi, aş găti mai mult (nu, nu, aici recunosc cinstit: mă ajuţi! La ce bun atâta mâncare?!), aş ieşi mai mult în lume... aş dormi mai mult. Dar nu, tu îmi faci nopţile, drept pentru care nu te dau afară din viaţa mea... încă!
Ce m-aş face fără voi, telefoanelor? E drept că uneori vă închid, dar îmi trece repede supărarea şi vă împac. Şi uite aşa nu pot concepe viaţa fără voi?
Şi lista continuă... astea sunt dependenţele mele! Şi defilez mândră la braţ cu ele!
Ce m-aş face fără tine măi blogule? Da, ştiu, aş citi mai mult din cărţi, aş găti mai mult (nu, nu, aici recunosc cinstit: mă ajuţi! La ce bun atâta mâncare?!), aş ieşi mai mult în lume... aş dormi mai mult. Dar nu, tu îmi faci nopţile, drept pentru care nu te dau afară din viaţa mea... încă!
Ce m-aş face fără voi, telefoanelor? E drept că uneori vă închid, dar îmi trece repede supărarea şi vă împac. Şi uite aşa nu pot concepe viaţa fără voi?
Şi lista continuă... astea sunt dependenţele mele! Şi defilez mândră la braţ cu ele!
18 septembrie 2009
Vineri seara
Sau noapte deja, pentru că e 10 fără 5. Lui Big G. îi e somn, iar mamzel nu îl lasă să stea pe niciun pat. Hmmmm, coborâm milităria? În fiecare seară aşa ne învârtim, după cum ne cântă ea: "nu aiii, Abi ai, Giogi nu ai". Aţi înţeles cred: nu aici! Mofturi de mamzelină somnoroasă şi iritată.
A trecut şi prima săptămână de şcoală, a fost bine, de luni prindem cumva ritmul: noi cei mari la serviciu, el va merge de acum singur la şcoală, mamzel cu programul ei de dictatură maximă. Seara tot aşa va fi, până îi găsim şi ei remediul pentru agitaţia asta fără motiv. Tocmai ce a spus George: "mami, abia aştept să mai crească Gabi, să mă pot înţelege mai bine cu ea". Huh, aveam emoţii, deci el vede o ameliorare a situaţiei.
Până să scriu, a şi adormit, atât de dulce e! Azi a avut şi petrecere la buna lui prietenă Ilinca, unde s-a simţit atât de bine. Păcat că nu sunt şi acum colegi, dar vecini de cartier tot au rămas şi noi, mamele, bune prietene. Deci nu e totul pierdut. Şi surpriza surprizelor, la petrecere era... Vivi, care e la altă şcoală, adică e colegă de clasă cu Ilinca. Când am stat la poveşti cu mama Ilincăi, trăgeam cu ochiul pe monitor şi vedeam ce face George... Ei bine, dacă atunci când eram prezentă pe lângă ei, nu discutau, cum intram în camera părinţilor... erau împreună. Mdea, ochiul soacrei vigilent!:)
Gata, e linişte, a adormit într-un final şi mamzelina. E cu balonul ăla imens în braţe, o mut imediat în patul ei şi eu încerc să citesc ceva, e ora mea acum!
A trecut şi prima săptămână de şcoală, a fost bine, de luni prindem cumva ritmul: noi cei mari la serviciu, el va merge de acum singur la şcoală, mamzel cu programul ei de dictatură maximă. Seara tot aşa va fi, până îi găsim şi ei remediul pentru agitaţia asta fără motiv. Tocmai ce a spus George: "mami, abia aştept să mai crească Gabi, să mă pot înţelege mai bine cu ea". Huh, aveam emoţii, deci el vede o ameliorare a situaţiei.
Până să scriu, a şi adormit, atât de dulce e! Azi a avut şi petrecere la buna lui prietenă Ilinca, unde s-a simţit atât de bine. Păcat că nu sunt şi acum colegi, dar vecini de cartier tot au rămas şi noi, mamele, bune prietene. Deci nu e totul pierdut. Şi surpriza surprizelor, la petrecere era... Vivi, care e la altă şcoală, adică e colegă de clasă cu Ilinca. Când am stat la poveşti cu mama Ilincăi, trăgeam cu ochiul pe monitor şi vedeam ce face George... Ei bine, dacă atunci când eram prezentă pe lângă ei, nu discutau, cum intram în camera părinţilor... erau împreună. Mdea, ochiul soacrei vigilent!:)
Gata, e linişte, a adormit într-un final şi mamzelina. E cu balonul ăla imens în braţe, o mut imediat în patul ei şi eu încerc să citesc ceva, e ora mea acum!
16 septembrie 2009
Zoom
Aşa, văzut de la distanţă, totul pare bun, frumos... de vis, dovadă toate aprecierile primite zi de zi. Doar când dai zoom apar şi imperfecţiunile şi parcă te simţi stânjenit.
Am descoperit că sunt extrem de stângace cu George când vine vorba de şcoală, pur şi simplu abia aştept începerea programului after-school, pentru că eu mă simt cumva depăşită. Fizic, acasă nu prea are cum să facă teme sau să citească decât în perioada scurtă de somn a mamzelinei. Ea e la vârsta la care "ajută" la teme şi cărţi într-un mod original: rupând sau murdărind. Şi nici nu am ce să cer mai mult la 2 ani şi 5 luni.
Iar pentru el joaca e primordială, şcoala se termină când iese pe poartă.
* L-am întrebat azi dacă are ceva de pregătit pe mâine (ieri a avut o temă minusculă)... "nuuuuuu". Scapă acum 10 minute o chestie legată de o poezie din nu ştiu ce caiet... "Lasă că rezolv eu singur problema!" Pffff, sunt convinsă!
* L-am întrebat azi ce a mai lucrat la şcoală... "aaa, a venit doamna de germană şi am învăţat bună dimineaţa şi bună ziua şi ne-am întrebat între noi cum ne cheamă". În rest a spus că mai nimic. Îndrăznesc să scot caietul şi văd că au lucrat pe cel special la matematică, au colorat tot felul de chestii... şi stiloul îi face purceluşi pe caiet. Asta e nimic!
*Mâine nu îl întreb nimic!
Am descoperit că sunt extrem de stângace cu George când vine vorba de şcoală, pur şi simplu abia aştept începerea programului after-school, pentru că eu mă simt cumva depăşită. Fizic, acasă nu prea are cum să facă teme sau să citească decât în perioada scurtă de somn a mamzelinei. Ea e la vârsta la care "ajută" la teme şi cărţi într-un mod original: rupând sau murdărind. Şi nici nu am ce să cer mai mult la 2 ani şi 5 luni.
Iar pentru el joaca e primordială, şcoala se termină când iese pe poartă.
* L-am întrebat azi dacă are ceva de pregătit pe mâine (ieri a avut o temă minusculă)... "nuuuuuu". Scapă acum 10 minute o chestie legată de o poezie din nu ştiu ce caiet... "Lasă că rezolv eu singur problema!" Pffff, sunt convinsă!
* L-am întrebat azi ce a mai lucrat la şcoală... "aaa, a venit doamna de germană şi am învăţat bună dimineaţa şi bună ziua şi ne-am întrebat între noi cum ne cheamă". În rest a spus că mai nimic. Îndrăznesc să scot caietul şi văd că au lucrat pe cel special la matematică, au colorat tot felul de chestii... şi stiloul îi face purceluşi pe caiet. Asta e nimic!
*Mâine nu îl întreb nimic!
15 septembrie 2009
Emoţii de toamnă
Ieri nu am reuşit să-mi aduc neuronul rătăcitor acasă, pentru a scrie două-trei rânduri despre o zi extrem de importantă din familia noastră. Aseară eram undeva între agonie şi extaz, metaforic vorbind, pentru că unele mici incidente erau inevitabile (spun acum "mici", când apele s-au liniştit şi nervii mei s-au relaxat puţin):
Ca o concluzie a tot ce am trăit ieri, este imaginea asta:
* Gheaţa a fost spartă şi şcolarul şi-a început cariera academică! Am avut emoţii mari pentru că eram în acelaşi loc în care acum 29 de ani păşeam şi eu ca bobociţă de clasa I, doar că schimbasem statutul: eram mamă. Eram în aceeaşi curte, cu aceeaşi bucurie de regăsire în zumzăiala veselă a copiilor.
* Partea care mi-a umbrit bucuria primei zile a ţinut de programul after-school, pentru care optasem încă din primăvară şi care părea că a intrat în "colaps", ca toată economia ţării. Nu din cauza conducerii şcolii, care mi-a făcut o demonstraţie de super profesionalism şi deschidere şi pentru care dau 10 steluţe fără ezitări, ci din cauza unor părinţi neparolişti, care s-au gândit taman ieri să-şi retragă copiii, astfel grupa fiind prea mică... deci pe lângă încadrarea legală.
Acum sunt ceva mai relaxată, m-au sunat de la şcoală şi m-au anunţat că au rezolvat în alt mod... uraaaa! Mare durere de cap aveam aseară!
* Revenind la partea cu bucuria, George a fost extrem de încântat, are colegi simpatici, la fel de emoţionaţi ca şi el, dovadă şi cele câteva cadre pe care cu greu am reuşit să le imortalizez ieri. Şi cum săptămâna aceasta am 5 zile de concediu, imediat pornesc la treburile de mami casnică (cât duc dorul acestei perioade).
Bye!
Ca o concluzie a tot ce am trăit ieri, este imaginea asta:
* Gheaţa a fost spartă şi şcolarul şi-a început cariera academică! Am avut emoţii mari pentru că eram în acelaşi loc în care acum 29 de ani păşeam şi eu ca bobociţă de clasa I, doar că schimbasem statutul: eram mamă. Eram în aceeaşi curte, cu aceeaşi bucurie de regăsire în zumzăiala veselă a copiilor.
* Partea care mi-a umbrit bucuria primei zile a ţinut de programul after-school, pentru care optasem încă din primăvară şi care părea că a intrat în "colaps", ca toată economia ţării. Nu din cauza conducerii şcolii, care mi-a făcut o demonstraţie de super profesionalism şi deschidere şi pentru care dau 10 steluţe fără ezitări, ci din cauza unor părinţi neparolişti, care s-au gândit taman ieri să-şi retragă copiii, astfel grupa fiind prea mică... deci pe lângă încadrarea legală.
Acum sunt ceva mai relaxată, m-au sunat de la şcoală şi m-au anunţat că au rezolvat în alt mod... uraaaa! Mare durere de cap aveam aseară!
* Revenind la partea cu bucuria, George a fost extrem de încântat, are colegi simpatici, la fel de emoţionaţi ca şi el, dovadă şi cele câteva cadre pe care cu greu am reuşit să le imortalizez ieri. Şi cum săptămâna aceasta am 5 zile de concediu, imediat pornesc la treburile de mami casnică (cât duc dorul acestei perioade).
Bye!
13 septembrie 2009
De mâine... fir întins!
Nu, nu vom pescui, doar vom începe o nouă viaţă! Vom avea un şcolar în casă!
Dragul nostru bobocel, fii relaxat! Şcoala nu e bau-bau, păstrează-ţi ritmul tău, rămâi copil, joacă-te şi învaţă. Indiferent că nu vei lua doar FB, tot puiul nostru eşti. Ai tot dreptul să ai zile bune şi mai... ne-bune, nu concurezi cu nimeni, decât cu tine. Când nu mai poţi, odihneşte-te, ai tot dreptul, nimeni nu-i perfect!
Hai succes, am încredere că va fi foarte bine!
Dragul nostru bobocel, fii relaxat! Şcoala nu e bau-bau, păstrează-ţi ritmul tău, rămâi copil, joacă-te şi învaţă. Indiferent că nu vei lua doar FB, tot puiul nostru eşti. Ai tot dreptul să ai zile bune şi mai... ne-bune, nu concurezi cu nimeni, decât cu tine. Când nu mai poţi, odihneşte-te, ai tot dreptul, nimeni nu-i perfect!
Hai succes, am încredere că va fi foarte bine!
10 septembrie 2009
Cea mai scurtă postare!
Avem două zile şi două nopţi fără suzetă!
Nu mă intrebaţi de ce mă doare capul? Copilul bănuia că ham-ham a păpat şi ultima suzetă, în consecinţă astăzi s-a certat RĂU de tot cu toţi câinii din cartier. Şi am zis că acceptăm şi noi, ăştia mari, soluţia copilului de 2 ani şi 5 luni: ham-ham a păpat suzeta!
Nu mă intrebaţi de ce mă doare capul? Copilul bănuia că ham-ham a păpat şi ultima suzetă, în consecinţă astăzi s-a certat RĂU de tot cu toţi câinii din cartier. Şi am zis că acceptăm şi noi, ăştia mari, soluţia copilului de 2 ani şi 5 luni: ham-ham a păpat suzeta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)