E toamnă şi va fi luni...

Cred că e printre puţinii ani în care nu mă bucur de toamnă... Cele mai frumoase toamne au fost de departe cele petrecute doar cu puii mei. Binecuvântată maternitate, dusă deja si ireversibilă! Apoi vârstele mele care se adună şi nu se împuţinează, fiecare venind cu regretul că nu e mai puţin cu 1 în ea. De la un punct încolo nici nu le mai numeri, ba chiar uiţi de ziua în care unii aşteaptă şampania în valuri de la tine. Prefer de departe doar ziua de nume, aceea nu se numară şi o iubesc:)
Cri-cri-cri, toamnă gri... of, chiar anul ăsta, nu credeam c-o să mai vii...

Şi e atâta ploaie şi aer ud, care distruge şi ultima speranţă că soarele nu e departe. Vreau vara înapoi, vreau zilele de la mare, vreau... o prăjitură! Nah, daca altceva nu primesc, o prăjitură cred ca voi avea!
Cred că de la ziua de mâine vin toate zăpăcelile mele din seara asta... Va fi o LUNI, eterna zi de luni pe care nici copiii nu o iubesc. Intrebarea ce se aude din colţ: "nu e uichend, mami? oooooo" şi o mutriţă tristă şi necăjită.