Mâine e sâmbătă? Mai exist? Mai exist... dar numai pot. A fost prea mult, cireaşa de pe tort servită după un an şi o lună de la reîntoarcerea mea în câmpul muncii. Totul adunat peste o sănătate varză şi oboseala cronică... Sunt la răscrucea drumului şi HABAR NU AM pe unde să o iau. Mi s-a confirmat chestia aia cu facerea de bine... Deci vorba rămâne la fel: lume multă, oameni puţini.
Problema e că plecarea mea de la job se cere a fi de urgenţă. De maximă urgenţă, într-o perioadă în care piaţa locurilor de muncă este cum e, mai ales la noi. Doar că tura aceasta voi face valuri. Ca pe stadion:) Vreau doar să-i arăt unei persoane că nu merită binele făcut de mine acum 5 ani. Dacă a ajuns direct în vârf, nu a fost meritul ei, a fost DOAR o conjunctură în care i-am acordat o mână de ajutor şi am aranjat treburile în aşa fel încât alţii să nu o încurce. Da, am avut un cuvânt hotărâtor la momentul acela şi am zis că, fiind tânără şi în căutare de job de ceva vreme... ştiam şi eu cum e. Şi am zis "ok" când şeful meu a spus că eu decid dacă pot face echipă cu ea. Cât de tâmpită am putut fi, acum realizez. De ce am acordat mereu încredere oamenilor??? Am avut un flash căutând o explicaţie a veşnicei ei lupte contra mea: ea neştiind cum e să o iei de jos şi ajungând direct sus, habar nu are cum e normal să reacţioneze, cum să relaţioneze. Merge pe principiul: "ok, am ajuns aici, e timpul ca tu să dispari. Doar EU ştiu să fac lucrurile cum trebuie."
Cred că sunt prea bulversată şi e momentul să defulez cumva: de ce atâta nesimţire pe unii? De unde atâta ură pentru nimic? Nu am nimic în plus faţă de respectiva... Aa, ba da, nişte ani şi ceva mai multă experienţă. Cu siguranţă am greşit şi eu, însă mereu am vrut ca lucrurile să meargă. Dacă m-am plâns uneori că mi-era greu, era firesc. Dar de ce să mi se dea peste nas cu chestia asta? Gratis?!
Şi sunt înfuriată rău de tot pentru că acest "carnaval" (cu spectatori - aşa era mai colorată atmosfera), a fost chiar de 1 iunie.
Seara, târziu, zăceam pe canapea cu mintea împrăştiată şi bulversată. Şi aud din dormitor o discuţie între copiii mei:
"-Gabi, ştii ce zi a fost azi?
-Nuuuuuu!
- Ziua noastră, Gabi! La mulţi ani, vino să te pup."
Mda, dacă am greşit faţă de cineva... e clar faţă de cine.
2 comentarii:
Oh..imi pare asa rau pt. tine. Oamenii sunt f. rai si daca pot face rau prefara sa-l faca decat sa faca un bine.
Imi pare rau pt. copilasii tai pe care i-ai dezamagit in ziua de 1 iunie, pt. ei nu ar fi trebuit sa conteze ca mami e suparata, ei au lumea lor inocenta. Sper doar ca te-ai revansat fara de ei si i-au luat in brate si le-ai spus cat de mult ii iubesti. familia e totul pt. echilibrul nostru.
Multumesc Ella! M-am revansat imediat, noroc de magazinele deschise pana tarziu in zona!:)
Trimiteți un comentariu