"Pa apa!"

Si ultima poza de la mare (din sezonul asta, desigur):



Maine plecam spre casa! Mare bucurie mare pentru toata lumea, pentru mine in mod special! E obositor cu o mamzelina de 2 ani si 3 luni care nu vrea sub NICIO forma sa coboare de pe selong, care tipa daca o atinge O picatura de apa, care urla daca UN fir de nisip ajunge pe mana/piciorul ei. Nu pun la socoteala lipsa de rabdare la masa, motiv pentru care am mers pe rand la restaurant si aduceam in camera mancare la pachet pentru ea si cine ramanea cu ea in camera. Am biruit in vreo 3 randuri si a mancat frumos, fara teatru gratis pentru turistii din zona.
De servicii am fost multumiti, poate avem noi alte criterii de "evaluare", insa incepand cu cazarea (Hotel Smarald - Eforie Nord), plaja (la sezlonguri, sa avem loc de noi mai ales, contra unui pret rezonabil - 15 lei/sezlong, plus curatenia de rigoare), mesele care au fost ok (am ales din start unde vom manca si nu am avut nicio surpriza negativa gastronomica), plus alte costuri nu foarte mari fata de ce avem pe acasa... cred ca as da un 9 cu plus la tot. Singurul disconfort a pornit de la aglomeratie, insa si noi am contribuit la ea:)
Intr-adevar alegem mereu statiunea asta pentru ca e mai ieftina cu mult fata de Mamaia, e mare, are si alte servicii necesare in caz de... vreo urgenta si o stim ca pe "acasa".
Deci pe curand... de pe calculatorul meu!:)

Cum stam cu nisipul...

Am cei mai cuminti copii de pe plaja, fara gluma!
Cand veneam spre mare ma gandeam cu groaza ce slalom voi face printre sezlonguri, prosoape, cate scuze voi cere oamenilor, alergand dupa mamzelina care nu scapa nicio ocazie cand e vorba de alergat. Ei bine, sunt o mama care nu isi cunoaste suta la suta copiii, pentru ca mamzel sta DOAR pe prosop, sa nu cumva sa atinga nisipul. In apa nu vrea, o admira de pe sezlong, doar sa fie unul dintre noi cu ea. Deci fara pretentii majore! De ieri se joaca totusi cu galetusa si lopatica, in felul ei, de sus. Tot de ieri am achizitionat si o barcuta... e incantata, dar nu ca frate'su, care ar si dormi in ea.



Iar George... cuminte tare. Alearga pe malul marii, intra in apa putin si atat. Se joaca in nisip si admira marea, e melancolic uneori. Nu am grija lui, vine mereu la noi sa il vedem, aude mereu de copiii pierduti pe plaja si nu vrea asemenea experiente.

Primul raport din Marea... aglomeratie!

Nu m-am asteptat sa fie atat de aglomerat la mare, in Eforie Nord mai ales, asa ca acum, dupa aproximativ 4 ore de la aterizare sunt inca sub stare de soc: ce facem noi cu astia doi in conditiile in care la ora 5pm plaja era PLINA?! Adica fara loc de alergat intre prosoape, sezlonguri lipite... multa lume. Criza domn'le, plin de particulari scuturand cheile de la camere, plin de masini de fitze... Plin! Si am venit si noi ca cireasa pe tort sa punem lacat, nu aveti loc nici de noi, e clar:D



Si cateva poze!

News... Good news!

Un fel de intro:
Dimineaţa e cruntă revenirea la lumea reală. Am ajuns in faza în care nu mă trezesc cu sonerii, telefon, etc. Pur si simplu pe la ora 6 mamzel îşi face simţită prezenţa de "bună dimineaţa", apoi eu mă bucur că mai pot sta o oră lângă ea şi adorm iar, la 7 mă trezesc singură. Complicate mecanismele astea ale subconştientului! Oricum, mereu rămân încă 5 minute în pat, în care am impresia că mă odihnesc cât într-o noapte!

Cuprinsul!
Mâine e vineri! Mâine e ultima zi înainte de concediu! Doar două săptămâni, dar destul cât să mă bucur 100% de ăştia doi pitici ai mei. Nici nu mă gândeam săptămâna trecută că îmi voi lua acum concediu, dar huz. a zis că nu se mai poate, mereu are concediu când vara e sfârşită... şi a preluat "comanda"! Deci ne-am hotărât: plecăm acum, în iulie! Plecăm la mare! Am răscolit netul pentru a găsi ceva potrivit nouă, adică să fie ceva chiar pe faleză:). Dacă nu găsim, mergem unde am mai stat, în Eforie Nord adică!
Acum sper ca toate lucrurile să fie ok, noi să ajungem sănătoşi, să putem porni la drum! Că luuung e drumul de la noi pân'la mare şi mamzelina e tot mai greu de păcălit să stea în scăunelul ei. Şi sâmbătă mai mergem şi la o nuntă... chestii grele!:)

Hai că plec să citesc ceva!

Raport - 2 ani şi 3 luni

Astăzi mamzelina noastră minunată a împlinit fabuloasa vârstă de 2 ani şi... 3 luni!
Se cuvine să ne lăudăm cu ce ştie până acum sau, mai degrabă, cu ce face din ce ştie! Deoarece ea ştie destule, doar timpul ăsta e prea scurt şi nu are vreme într-o zi să ne arate tot!:)
- vorbeşte încă pe limba ei, doar cei apropiaţi ştim ce vrea, pentru că au o logică frazele ei... adică preferă să rostească doar prima silabă a unui cuvânt. A demonstrat că poate mai mult dar mereu caută chestii simple, care să nu-i ia din timp. La lapte spunea din start: "apte", acum e "apia"... mult mai uşor de pronunţat!
- urcă singură scările, fără ajutor, alternativ chiar (dacă e să mă iau după ce spun unii specialişti în ale puericulturii, ar cam fi timpul să o las singură să meargă la oliţă... cică asta aşa se traduce).
- coboară scările ajutându-se de câte ceva sau cineva
- este extrem de mobilă, face gimnastică într-un mare fel, încerc să o mai potolesc eu uneori, pentru că unele "exerciţii" nu sunt tocmai potrivite pentru coloana ei vertebrală
- se ceartă pe jucării cu ORICINE! Expresia favorită: "a mea". Totul e al ei, chiar dacă abia duce în braţe, colecţionează tot!
- e topită după prietenul lui frate'su, Rareş... el este "Iaie" şi abia scapă din braţele ei. E drept că are 6 ani băiatul şi o adoră, vedem noi pe viitor cum va fi!:)
- o iubeşte pe doamna, iniţial îi spunea "amna", acum e "ami", muuuult mai simplu (vă spun, ştie să îşi uşureze traiul în general fiică'mea)
- nu vorbeşte cu oricine, oricând, are personalitate, iar dacă o sâcâie cineva brusc se numeşte "ba-bau". Dacă e întrebată obsesiv de unii-alţii cum o cheamă, se uită într-un fel anume şi strigă: "ba-bau"
- pereţii din casă sunt scrişi de ea, motiv pentru care în curând văruim şi dormitorul. Totuşi, trebuie să-i oferim condiţii micuţei artiste!
- şi aş mai scrie multe, dar la laptele de seară nu a renunţat încă... deci vă las pentru bibele ei!:)

Au revoir!

Un telefon, două telefoane...

Nu suport telefonul, decât în cazul în care trebuie să vorbesc cu prietenii sau ai mei. Cum deschid uşa cabinetului dimineaţa... sună. Sună de multe ori şi când ies pe uşă, dar îi spun în gând: "it's too late, baby!":) Când sună telefonul acasă sunt tentată să răspund cu textul oficial de la job.
Şi totuşi, sunt zile în care am nevoie de ele, telefoanele, de fapt de TOATE telefoanele ! În acele zile simt cum duhul lui Murphy face mişto de mine şi îşi aduce stăpânul, să râdă în voie.
Luni. Zi obişnuită de luni, buimacă după 2 zile libere, dar pline de activităţi. Vorba 'ceea: "lunea nici iarba nu creşte, nici vântul nu bate". Şi totuşi mă urnesc spre serviciu. În staţia de maxi-taxi dau să verific dacă sunt în grafic şi nu întârzii mult. Ceasul nu e pe mână... deschid geanta să verific la unul din telefoane. Nici astea nu sunt. "Mare scofală, am scăpat azi de ele!" Ajung la birou, unde sună telefonul în disperare, sunt prima. Vorbesc cu omu', şi apoi sun acasă, să anunţ că telefoanele sunt acolo şi dacă sună cineva, să nu răspundă. "Momentan telefonul e deranjat". Booon, stai să sun pe mobile direct... Unul e descărcat, ştiam pentru că încărcătorul rămăsese pe weekend la job (uitat!), celălalt număr nu mi-l cunosc (ruşine mie!). Sun pe mobilul lui huz. ... nu răspunde. Realizez că nici fixul de pe UPC nu îl am în memorie. Cool! Din atâtea telefoane niciunul nu este disponibil şi pentru mine. Sun la mama, să aflu numărul de UPC... Uraaaa, am biruit! Deja trecuseră 15 minute, operaţiunea telefonul continuă, doar că în linii normale!

Probabil, într-un moment de furie, când sunau toate telefoanele, am invocat în gând ceva de genul "cum scap eu de ele?". Ei bine, s-a împlinit dorinţa! Pentru o jumătate de zi nu am avut grija lor, dar am recuperat după!

Aşa că voi avea grijă ce îmi doresc, mi-e că se va împlini! Am puteri ultra-super-supranaturale!:)

PS. Iar plouă, grrrrrr! Dar mâine e vineri, deci de la ora 16 oficial e weekend!

Samson!

Mare veselie mare, avem un nou "membru" in poiata de la ţară unde moştenitor unic va fi... va fi... George! Drept urmare, cu mic şi mare ne-am pornit la moşie să vedem un viţel mic-mic şi simpatic, care toarce ca o pisică atunci când doarme.
Problema era ceva mai complexă, că nu aveam nume pentru el. Aşa am aflat că obiceiul e să i se dea numele cu iniţiala zilei din săptămână în care s-a... "născut". Deci ieri fiind sâmbătă, căutăm nume ce începe cu litera S!
Bunicul în glumă îi spune nepotului: Samson?
George: Bine, fie... da' eu îi spun Sam!:)
Sam să fie, nu prea am auzit nume de viţel Sam, dar dacă aşa vrea nepotul, nu se împotriveşte restul clanului!
Decă să ne trăiască şi să crească mare, nu?!
Şi dacă vreţi să-l şi vedeţi, luaţi de faceţi un clik aici!

PS disperat: S-au mutat oare tropicele la noi? Deja vremea asta combinată: caniculă, aer umed, rafale de ploaie m-a terminat psihic. Astăzi tocmai ce ne topeam sub soarele dogoritor, iar la 5 minute aud ploaia tropotind frenetic pe acoperiş. Fără niciun avertisment, parol!