După vremea de afară nu ştiu cum să definesc anotimpul pe care tocmai îl traversăm în paşi mărunţi. Nu e iarnă, dar nici primăvară, seamănă a toamnă mohorâtă... până la vară e cale lungă. Cam asta e starea acestor zile.
Păcăleală maximă a fost luni! Şi nu, nu era 1 aprilie. Era o zi de martie în care am ieşit cu pruncii la plimbare în căutarea banilor pierduţi pe card, o zi caldă, liniştită, veselă chiar, până am ajuns la bulevard unde s-a schimbat totul brusc. Până acasă ne-a vânturat bine de tot noua stare atmosferică, aşa că seara deja s-au făcut simţite consecinţele "plimbării": George tuşea. Mamzel are mereu noroc de
suzi care nu o lasă să povestească pe stradă într-una cum face frate'su.
Pe repede înainte ajungem miercuri, adică ieri. Tuse puternică, febră, nervi adiacenţi... mers la spital seara, făcut circ de rigoare (noroc de huz. că era doar el acolo), alergat din braţele adulţilor care se chinuiau să îi explice că totul e simplu, fără dureri. În fine, s-a ales cu un fluturaş care trebuie hrănit periodic cu picături, adică seară de seară mergem la spital să ne întâlnim cu asistentele drăguţe.
Însăăăă, cum puiul meu e mare crai, în aceeaşi suferinţă cu el era o mică domnişoară, frumoasă foc, cu aceeaşi atitudine de victimă a oamenilor răi în halate albe. Practic a început o simpatică relaţie... să zicem că e bazată pe empatie. Aseară a fost circul dublu, în seara asta însă atmosfera era calmă, fără ace, fără nimic negativ. În final, D. a adormit în timpul perfuziei, însă am reuşit să schimbăm în prealabil câteva impresii despre "nenorocitele" alea de seringi şi ace. George a fost viteaz, deh, s-a pregătit totul fără vreo preparaţie, fără alte înţepături, drept urmare am plecat după o oră de acolo. EA dormea, mai avea ceva perfuzie... ne-am dat întâlnire mâine seară. Deşi am zis că mai bine ne întâlnim când vine primăvara adevărată în parc.
Cum ar spune unii celebri de ceva vreme: "I think is the beginning of a beautiful friendship"!
