Povestea pungii datează din 1977, hehehe, când au năvălit americanii, rubedeniile bunicilor, la noi în curte. Mărturie stau pozele păstrate la cutia mai veche decat anii pe care-i port pe umăr şi cele înrămate la bunici, să se vadă domle ce neamuri deosebite avem, care locuiesc în cele cotloane de lume, tocma' în California si in Canada, fix în buricul Montrealului.
Drept e ca de vreo 20 de ani nu mai ştim nimic de ei, dar au pus picioarele americanii şi în bătătura noastră? Puus! Nu numai ruşii, care s-au cazat acolo după evacuarea bunicii şi au lăsat paragină în urmă.
Biata bunica, a primit atunci de la ei multe stofe si mătăsuri tare frumoase, să-şi coase una alta. Mi le-a păstrat până când am ajuns şi eu donşoară de liceu şi îmi cosea mama chestii faine, de le enervam pe unele profesoare care mă vedeau pe stradă:) că atunci oferta era subţire pe piaţă, la fel cum în alimentare găseai doar rafturi pline cu raci vietnamezi.
Să revin la pungă! Îmi amintesc că aveam vreo 4 ani şi am împărţit delicioasele m&m's cu mulţii mei verisori şi vecini şi neamuri care nu erau neamuri şi cu americanii ăştia. Punga am păstrat-o, era unică, ţineam la ea ca la nu ştiu ce, nu aveam jucării pe vremea aia, da' aveam pungă de la bomboane americane. În timp mi-am adunat în ea pozele mele, puţine, că aparatele foto erau rare. A făcut punga mea şi facultatea, şi tot verificam dacă mirosul superclifragelistic a revenit în ea. Neah! Naivă ca de obicei!
A rămas rătăcită printre cursuri vechi de ale mele, şi făcând ordine zilele astea în vechiul meu birou, am dat de ea. Bomboane m&m's se găsesc acum în orice butik/market/şop, nu mai tânjeşte nimeni după ele, dar nici nu au gustul ăla special de acum 30 de ani.
Normal că am declarat categoric punga din birou ca fiind cea mai dulce amintire a mea. Acum să văd cui va reveni prin testament!
