Zilele astea m-am reauzit strigată "Hellene", deci neapărat cu doi de L si E la final! Neapărat! Asta îmi demonstrează că nu m-am văzut cu oameni dragi de multă vreme, nţ, nţ, urât din partea mea.
Şi o poveste pe scurt, vreţi ori nu vreţi, eu v-o scriu:)
În '97 iarna, pe 2 decembrie, era prima zi la noul serviciu de acasă. Colegi tineri, o gaşcă simpatică de vreo 9 oameni într-un birou cu vreo 7 scaune. Eu aveam 24 de ani, vise grămadă, iluzii... multe, nenumărate... Cel mai tânăr dintre noi avea 21 de ani, cel mai în vârstă... 29, deci fain de tot!
Şi alergam în fiecare dimineaţă la serviciu să nu întârzii şi să prind un scaun. Aveam un colţ de masă pe care să-mi aşez dosarele, însă un scaun doar al meu nu aveam. Pe la ora 10 se pleca pe teren, în sfârşit 3 scaune se eliberau, deci era mult mai bine.
Dar apare o dilemă la o săptămână de la angajare. Eram două colege cu acelaşi prenume... fără un al doilea agăţat de coadă. Cum ne deosebeşte lumea? Brainstorming-ul începe... 7 dintre noi stăteam comod pe scaune, doi colegi politicoşi căţăraţi pe masă... unul cu pix şi coala albă de hârtie în faţă - Mişu. El a găsit imediat numele, l-a scris şi a zis: "de azi e Hellene, daaaa?" Nu a zis nimeni NU, iar din acel moment aveam altă "identitate socială"!
În timp lumea deja uita că numele meu e Elena, chiar şi unii beneficiari care veneau la noi se adaptaseră. Până şi directoarea îmi spunea aşa... iar directorii de la centre mă şi gratulau cu "doamna Hellene". Pentru copii eram negreşit "mama Hellene". Când am devenit mamă, toţi colegii mă strigau/îmi scriau "mami Hellene".
De aceea şi mailurile mele au aceeaşi "rădăcină", doar că, având colegi noi... am redevenit Elena.
* Frumos era ca astăzi, de Ziua Copilului, să scriu ceva legat de ei, nu? Hmmm, dar tot astăzi mi-am zis, după ce am plătit jucăriile până la ultimul ban, că au primit cadourile şi urările! It's enough!:))
** Toată povestea a prins contur şi pornind de la "lista" lui Miki , în care apar tot cu "mama Hellene". Să nu schimbi Miki, da?:)
2 comentarii:
:) nu schimbam. dar ai ceva spirit de observatie, ca esti cu numele ala de la bun inceput acolo :))
auzi, dar de ce nu mergeai la serviciu direct la ora 10, sa gasesti scaunele libere? :D
da, chiar de la inceput (acu un an si ceva) m-am amuzat cand am vazut... ca tu ai scris exact cum spusese Misu:)))
Pai daca ajungeam de exemplu la 8 fara un sfert si nu la 7.30 mi se taia ziua de munca. Asa ca, daca tot alergam sa semnez condica la timp, macar scaun sa prind:)))
Trimiteți un comentariu