Sunday stuff... no inspirations

Stau ca pe ace, afară e atât de fain... no, asta e. Turul ăsta sărim cântecul la firul ierbii, dar vara e în faţă. Doar mamzel e acasă, cu noi, domnişorul bolnav e la moşie, se bucură de libertate şi voie bună, alături de prietenii lui care au avut deja varicelă, deci niciun pericol. Iar mamzel e posesoare de adidaşi noi... ROZ, adică nu ieşim din damblaua noastra, Doamne fereşte!


Iar dacă e stuff... merge şi o defulare din seria "câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia".

După cum bine am povestit în detaliu, mamzel e posesoare de una, două... cinci bucăţi de suzete. Lucru care pe noi nu ne deranjează, ba dimpotrivă, ne e de mare folos. Nici o problemă cu dentiţia de la ele, cum nici frate'so la vremea lui nu a avut... nici o problemă în general, până în momentul în care dispar.
Doar că nu este zi în care cineva (în general persoane feminine ceva mai în vârstă) să nu se lege de chestiunea asta. Zilnic plec de acasă cu tolba plină cu replici acide... just in case! Şi este mai mereu cazul.
Şi eu sunt genul de persoană care spune lucrurile destul de direct, însă nu aşa, din proprie iniţiativă, ci doar dacă mi se cere părerea. Iar atunci, mă strădui să nu dau cu toporul, şi părerile "contra" pot fi spuse pe un ton civilizat.
Şi atuuuunci, de ce apar sfaturi (aici recunosc empatia maximă faţă de Miki), de ce apar remarci la adresa copilului meu... "vaaaai, ce urâtă eşti cu aia în gură". Asta a fost replica de ieri care mi s-a părut nu numai jignitoare, dar total deplasată, în timp ce noi zburdam vesele pe stradă şi ne vedeam de distracţia noastră. Să spui aşa ceva unor necunoscuţi, la adresa unui copil inocent... e proastă educaţie, e nesimţire în stadiu pur. Am rămas chiar fără cuvinte, în faţa unui om bătrân, de la care eu una aş avea alte cerinţe. În general auzim "vaaai, eşti fetiţă mare, lasă suzeta", cumva e mai soft... deşi nu e ok nici aşa. Însă ieri mi-am luat copilul de mână, am ocolit inamicul în timp ce bombăneam "ce bine e de unii care nu au alte griji" şi am dat să schimb direcţia. Doar că "inamicul", iritat de reacţia mea nerecunoscătoare, s-a dovedit afectat. Aşa că, ne-am pomenit din nou cu ea în faţă, repetând cu mai mult năduf replica. A fost prea mult, iar eu am considerat că am prea mult bun simţ în vene. "Hai Gabi, că doamna are treabă şi noi o reţinem!!!" spus tare şi apăsat a lăsat drumul liber în faţa noastră.
Acum puţină vreme era o reclamă, am uitat la ce anume, însă textul era ceva de genul "România va creşte prin bun simţ". Încep să cred tot mai mult în ea!