Totul se mişca într-o viteză ameţitoare, deja în vara urmatoare blocurile de aici erau şi locuite, ne formasem un grup de prieteni, lucrurile se aşezau, nebuniile copilăriei erau la rang de cinste...
În '81 ne-am mutat cu două blocuri mai la deal (habar nu am de ce spune aşa, câtă vreme strada e dreaptă), şi de atunci văd cum trece anotimp după anotimp urmărind copacii.
In iunie e o nebunie, sunt mulţi tei şi când înfloresc e ceva de vis. Acum mă uit că puietii ăia mici, mult mai scunzi decât eram eu la cei 6 ani, au ajuns la etajul 4, ba unii s-au avântat peste.
Sunt 4 ani de când tot căutăm să ne mutăm, ne simţim înghesuiţi în cele două camere, dar am inima strânsă că, odată plecată de aici, mă voi rupe de tot ce a fost copilăria, adolescenţa, tinereţea mea.
Asta văd eu din dormitor toamna şi iarna (sunt poze de anul trecut, încă nu am început sesiunea foto toamna aceasta):

Îmi amintesc de primii prieteni de la blocul în care ne mutasem doar eu cu mama şi o mătuşă care o îngrijea pe mama atunci. Într-o după masă, venisem de la grădiniţă şi s-a auzit un cioc-cioc timid la uşă. Mama era nedeplasabilă, eram doar noi două... "deschidem sau nu?" Am deschis, iar în faţa mea un băieţel, un pic mai mare decât mine... Nu uit niciodata: "Salut, sunt Cristi, stau la etajul doi, am văzut că tu stai aici, nu vrei să te joci cu mine şi cu fraţii mei?" Pentru mine era un nou mod de abordare, l-am luat de model pentru închegarea prieteniilor ulterioare:) A fost prima prietenie frumoasă de la bloc, care s-a terminat când aveam vreo 9 ani şi s-au mutat din oraş.
5 comentarii:
Mi-a placut cu prietenii cei noi :) sa nu-mi zici ca erau 3 baieti, si tu erai D'Artagnan :)
Hihi, as fi vrut:) Era sora lor mai mare, Cati, atunci in clasa a V-a, Cristi cu doi ani mai mare ca mine si Florin mai mic decat mine. Imi amintesc de asta mic, vesnic se plangea ca nu il asteptam, ca nu il bagam in seama... Cati se ocupa de el mult.
Elena, frumos la tine :)
Eu locuiesc de la varsta de 3 ani, de cand am venit la oras de la bunici, in acelasi cartier. Am avut perioade scurte cand l-am parasit, dar intotdeauna m-am intors, aici ma simt acasa. Totusi, parca nu m-as vedea peste 30 de ani tot aici
Ah, si cand ma gandesc ca eu numai in Bucuresti am schimbat vreo 7 locuri de stat - nu e o exagerare, am stat in 3 camine, si asta e a 4-a locuinta "in oras"... Si s-ar fi putut si mai rau !
Hehe, in studentie am schimbat si eu locuintele si caminele, nu mai stiu cate in total, insa eram si de doua ori pe an cu "casa" in spinare:) Eu aveam sesiune pana la sfarsitul lui iulie aproape, iar din camin ne dadea din iunie afara. Aventura era, nu gluma:))
Trimiteți un comentariu