Eu nu am mizat mult pe căsătorie în prima mea tinereţe, adică pe la un dooj' de ani. Mă vedeam imperfectă să formez un cuplu, dar copii îmi doream... mult, foarte mult. Nu mă vedeam soţie, cât mă vedeam mamă... nu mă puteam vizualiza alături de un soţ, mi-era imposibil. În facultate se căsătoreau colegele pe bandă, sau îşi planificau căsătoriile după licenţă, la mine era subiect tabu. Aveam o imagine tare ciudata despre rolul femeii in cuplu (în mare măsură creată după modelul mamei, ofcors) şi de aici temerile că nu fac faţă, că sunt o aiurită şi o împrăştiată, etc.
La 24 de ani am revenit "acasă", m-am angajat, casa mea o aveam... ce mai lipsea?! Bătaia la cap din partea mamei cu "căsătoria", cu intratul în rândul lumii, de parcă asta rezolva toate dilemele mele legate de viaţă. Ţin minte că luni în şir îi evitam pe amândoi, din motivul că se lăsa cu ceartă mereu. În final le-am blocat puţin tachinările când le-am demonstrat că nu prea am unde găsi eu un soţ, câtă vreme serviciul meu la timpul ăla consta în teren mult, ore târzii de intrat in casă... leafă mică de începător, lipsa experienţei la bucătărie, etc. Problema a apărut când am avut un prieten, îi simţeam disperaţi... Doi ani i-am ţinut în şah:)
În sfârşit, mai mult în glumă, prin februarie 2001 m-am înscris pe un site de matrimoniale, a fost o glumă a mea şi a colegilor să vedem cam ce dicuţii se leagă şi acolo (deja mircul era fumat, tot felul de farse ni le-am făcut, devenise neinteresant). Aşa a dat huz. peste mine, a fost primul care m-a abordat. El în glumă, eu în glumă, ne-am mailuit, apoi ne-am telefonat şi după o săptămână zice: "hai să ne vedem"! O întâlnire memorabilă, absolut haioasă... după care au urmat alte întâlniri, şi o relaţie de prietenie frumoasă. Era un aspect care m-a determinat să fiu în defensivă iniţial, asta a durat vreo 2 luni.
Lucrurile au luat un aspect galopant de la ziua lui, din aprilie, iar în iulie a adus în discuţie posibilitatea unei căsătorii (nu, nu a fost o cerere romantică, etc., deşi eram la mare). Prin august ne-am mutat împreună... "oare pe 26 octombrie e bine?" Nu ştiam în ce zi cade, am zis: "well, cred că-i ok"! Între timp, în septembrie aveam un stagiu în Belgia, am lipsit două săptămâni... lumea în jur nu mă credea că mă mărit. Pentru că nimic din comportamentul meu nu era asemănător cu al unei persoane care îşi organizează nunta! Oricum nu pricepeau cum vine treaba asta: "mă mărit, dar fără nuntă"!
Am depus actele pe ultima sută de metri, adică pe 16 octombrie... cred că atunci am realizat că DA, ceva se va schimba. Cu o zi înainte, pe 25, am făcut ceva cumpărături, să servim oamenii care vin la primărie cu una-alta... şi telefoanele curgeau. Nu vreau să îmi imaginez prin ce treceam dacă îndrăzneam să facem petrecere, nu cred că făceam faţă.
Oricum, am considerat că pentru o zi e destul să mergem la primărie, să marcăm momentul la serviciile noastre cu colegii, iar partea religioasă să rămână chiar intimă şi simplă, doar pentru noi şi părinţi.
În ce priveşte ţinutele, înainte de a pleca în Belgia, am găsit într-un magazin costumul dorit, era singurul şi îmi venea perfect. Din Belgia mi-am luat pantofii, iar cerceii şi "mărjelele" le-am primit de la coordonatoarea stagiului. Deviza noastră era "No stress" şi adevărul e că toate s-au cam potrivit, aliniat aşa cum trebuia!
În poză apar cu zâmbetul larg, însă era după ce de două ori am eşuat şi nu puteam spune "da"! Culmea, nu?! De emoţie nu aveam glas, era un vuiet în capul meu şi nu puteam percepe ce vrea doamna aceea de la mine:
Cam asta a fost, pentru cine vrea poveşti de weekend!
Si să nu uit, o piesă pe care am auzit-o la mare în acel an şi care ni s-a părut potrivită pentru ce doream noi să facem:
Van Noizz / Pas cu pas
12 comentarii:
Mama, dar v-ati grabit rau di tot ! Cat, 8 luni v-a luat ?
Oricum, mi se pare de mare risc "intreprinderea" voastra initiala. Ca sa nu mai zic de infruntarea "traditiilor" :D
Nu pot sa cred ca n-au fost proteste de la rubedenii...
Ei, am eliminat din riscuri inca din start:)) Prima intalnire a avut loc in fata serviciului meu, cu ai mei colegi catarati pe geam sa vada de nu ma rapeste cineva:)) Si de acolo am intrat la un suc intr-un loc, unde am gasit alti colegi:)) Iar acasa m-a condus dupa vreo luna cred:D Oricum, lumea e atat de mica, asa incat din prima am descoperit "n" posibilitati de a ne fi cunoscut altfel:))
Mi-a placut povestea ta: scurt si la obiect:) ia da-mi si mie site-ul ala miraculos ca poate dau de love of my life cum ai dat tu hi hi h)(glumesc, desigur) anyway, felicitari si multi ani de acum inainte. Ma simt incurajata cind vad ca mai sint mariaje care dureaza, chiar daca din pacate, numarul lor scade din ce in ce mai mult. Te puuup!
Ina scumpa, zau ca nu mai tin minte site-ul, era unul destul de putin "traficat":) Faza simpatica e ca un amic stabilit in state mi l-a soptit la ureche:)) Si s-a mai inscris atunci o colega de birou, ca sa triem persoanele care joaca dublu:))
Oricum am ramas la parerea ca si casatoria e o loterie, sunt foarte putini care rezista fara "şocuri" (chiar eu nu pot spune ca nu fac eforturi, eram o fire libertina si inca tanjesc dupa "timpul meu"). Insa tinand cont ca nu mai am mult pana la pensie...;))
Heei, io nu ma refeream la riscurile fizice :D Adica... ai suprize aiurea de la prieteni dupa ani de zile in care credeai ca ii cunosti, daramite cu cineva pe care il cunosti de 2 lui :P Practic, nu prea ai avut timp de "observatie" :) Suna cam cinic, nu ? ;;)
Aaa, bine, sunt riscuri... dar in general eu actionez si dupa primul impuls si cred ca si datorita meseriei imi dau repede seama cu cine am de-a face. Ce-i drept, la-m cam suprins cu destule chestii in anii astia:) cred ca acum s-ar gandi mai bine daca ar ramane sau nu cu mine:)) In general nu sunt o tipa foarte comoda, nu iau lucrurile cum mi se dau, incerc sa vad dincolo de ele si am o intuitie destul de buna. Eh, mai dau si gres, dar e firesc, i'm a human bean;)
Uf, am reusit sa vad filmul pe sarite:(( asa de rau imi pare cand se termina, nu puteau sa-l programeze mai tarziu?!:P
Pai si eu imi dau seama repede, dar vezi tu, oamenii se mai schimba pe parcursul anilor, mai ales sub influenta altor oameni cu care intra in contact, sau fiindca se maturizeaza, sau fiindca "mediul" le scoate esenta la suprafata, si deodata te trezesti ca iti fac vreo nefacuta...
Bey, tu-mi citesti gandurili?:)
Ma, nu, sau nu in mod constient, doar ca fiind noi colege de zodie.. stii ? :D
Acum m-am prins si eu de "chestiune", felicitari si La Multi Ani inca o data :). Imi place povestea dreapta, mi s-a parut ceva foarte firesc si normal ce s-a intamplat, desi probabil au fost si greutati :)
Mersi Lucian!:) Pai greutati sunt mereu, insa daca sunt implicate alte persoane nu imi permit sa scriu despre ele, ca nu-i frumos;)
Trimiteți un comentariu