I don't get down!

Fie ce-o fi, n-am voie să tot cad, nu am voie, timpul nu-mi permite. În cele mai negre zile ale mele am fost optimistă şi ŞTIAM că undeva e rezolvarea. Bine, de cele mai multe ori rezolvarea tuturor problemelor e în mâinile noastre - metaforic vorbind - şi asta am repetat mereu si în faţa clienţilor mei care se vedeau în situaţii fără ieşire.
Să revin: nu mă las, da' deloc nu mă las. Doar ieri m-o doborât o criză cretină de fiere, cu febră şi tot tacâmul... însă în unicul moment de luciditate mi-am zis cu dinţii strânşi: "Fată, revino-ţi! Mâine ai treabă la serviciu, eşti singură, restul lumii e în concediu, criza mondială nu-ţi dă voie să ai febră, copii te vor întreagă." Ei bine, cu ajutorul lui huz., care mânuieşte seringile cu o adevărată măiestrie, în două ore am fost cât de cât fresh, iar azi am aflat care-o fost buba.

În altă ordine de idei: mi s-a făcut dor de Maramu', fix acum, la sfârşit de vară, pentru că tot acum un am am debarcat pe acolo. Mi-e dor de mirosul şi sunetul muntelui noaptea , când ieşeam pe balcon şi de unde nu se auzea decât... muntele. Simt şi acum aerul acela tare, care nu te lasă să pleci şi care-ţi face un dor nebun de el. Teoretic e aici, peste munte, la vreo 3 ore molcome cu maşina. Practic... mi-e cam groază de drum, foarte prost întreţinut era după ieşire din judeţul nost'. Plus că vine şcoala, am început pregătirile cu ghiozdan-penar-etc.etc., căutat uniformă bună, nu cârpă de şters (din 5 locuri, doar într-unul am găsit ceva cât de cât acceptabil), echipamente, de toate. Big G. e foarte vesel, vedem după cum va sta cu veselia, când încep temele şi se limtează timpul de tras mâţa de coadă.

Păi cam asta deocamdată, sunt obosită, febra simt că mă reîncearcă, doar că nu o las să se manifeste, două-trei zile mă ţine în şah. A adormit şi mascota casei, am vorbit şi la telefon cu moşierul familiei, expediat din nou la bunici... e timpul să-mi văd de ale mele, nu?!

Hai, aveţi grijă de voi şi să nu înghiţiţi faza cu închisul luminiţei de la capătul tunelului... există generatoare, energie alternativă. Nu o las eu să se stingă!:D

Miercuri spre Joi!

Scriu absolut la întâmplare ce-mi trece prin cap, s-au epuizat resursele, noroc de mamzel că poate să-mi furnizeze altele!
George e în continuare mare moşier, nu vrea acasă deloc, deja e intr-a doua săptămână în care stă la ai mei. Adevărul e că aici nu are unde să se plimbe mereu cu bicicleta sau să bată mingea. Plus că seara, când ne adunăm acasă, suntem hiper-obosiţi şi eu şi huz. Am observat că în ultima vreme am rărit distracţia din parc, unde verile trecute semnam condica fără absenţe.
Mamzel are oricum programul ei de ieşit zilnic însoţită de "Ami" (doamna noastră dragă) pe care o exploatează la maxim - cu acordul ei, desigur. Ami este, aşa cum am bănuit la început, o femeie extraordinară, o doamnă pe care mă bazez întru totul. Toţi din jur îmi spun că am avut o baftă imensă cu ea, cu atât mai mult cu cât nu am avut recomandări sau nu ne-au intermediat alţii legătura. Îmi iubeşte copiii (simt asta, se şi vede), îmi este de mare ajutor şi cu alte treburi (asta a fost mereu iniţiativa ei, cât timp doarme mamzelina), sper să fie totul bine şi să poată rămâne la noi până va merge pruncuţa mea la grădiniţă. După toate reportajele din ultima perioadă şi toată campania pornită în presă la adresa bonelor "nebune", majoritatea cunoscuţilor cum mă văd mă întreabă: "Ei, şi cum e bona voastră?" Până şi bunica mea e îngrijoarată pentru mine când vede şi aude atâtea. Încă mai sper că tot ce se arată la tv negativ legat de acele femei nebune sunt cazuri izolate. Şi câtă vreme semnalele primite de la copiii mei sunt excelente, chiar nu îmi fac griji legate de ei.
De obicei dimineaţa, dacă e trează mamzelina, cum aude uşa strigă tare şi aleargă: "Amiiiiii!", se uită în poşeta ei să vadă ce i-a adus, după care se întoarce autoritar la mine şi mă pofteşte să plec: "Pa mami, pa pa". Zilnic primeşte câte ceva: compot, dulceaţă - preparate de ea, jucărele, covrigi, aproape că o invidiez:)
Uf, cred că am aberat destul în timp ce mamzel îşi ţinea pernuţa preferată în braţe şi adormea. Acum doarme, visează frumos (râde prin somn!)... Şi Ami merita să scriem şi despre ea, nu?!
Şi mâine e joi... sună tare bine!

Vi-vi-vineeeri!

Ca un strănut a venit şi ziua asta. Dacă aş putea, aş rămâne încremenită în ziua de vineri... Ăăăă, rectific, în seara de vineri!
Şi strănutul nu vine de la răceala, vine de la "minunatul" aspergillus care mă-nconjoară din toate părţile! Sună mai profund numit aşa mucegaiul, nu?! As-per-gi-llus!
Am o pauză de 10 minute între treburi, la 3 jumate aş putea închide prăvălia. Apoi fug la mamzel, pentru că frate'su cel năzdrăvan este la bunici... Apoi văd eu ce planuri am, important e că scap de strănutul ăsta sâcâitor şi respir alt aer!:)

Cine mi-a luat vacanţa?

Melodie:

Maria Nazionale - Ciao ciao


E un apel disperat: cine mi-a luat vacanţa, să mi-o readucă, ofer recompensă!
Ciudat lucru şi mintea mea: când eram la mare, abia aşteptam să ajung acasă. Şi asta din cauza oboselii crunte cauzate de mamzelina şi fiul cel mare, năzdrăvani şi plini de idei năstruşnice, prea năstruşnice pentru creierul meu obosit şi prăjit de soare. Acasă am ajuns (nu asta mi-am dorit?!), am răsuflat uşurată şi am realizat că cele 4 zile rămase din concediu nu îmi ajung să bifez ce mai aveam pe listă. Panică! De două ori panică, de unde a rezultat dezastrul: nu am mai bifat nimic din listă!

Azi, luni, reîntoarsă în acelaşi loc, cu acelaşi iz de mucegai şi umezeală... visam din nou la mare. Acolo, pe nisip, scuturând găletuşa mamzelinei şi încercând să o conving că marea e ok, că e frumos să ne bălăcim, că nisipul nu e câh...
Şi pentru că am abuzat de poze până acum, transmise la cald de acolo, unde ne era bine, mi-am dat seama că filme de la mare, de pe plajă, nu v-am arătat!
Iată-i pe cei doi copii-portocalii pe plajă, în ultima zi!



joaca pe plaja:)

"Pa apa!"

Si ultima poza de la mare (din sezonul asta, desigur):



Maine plecam spre casa! Mare bucurie mare pentru toata lumea, pentru mine in mod special! E obositor cu o mamzelina de 2 ani si 3 luni care nu vrea sub NICIO forma sa coboare de pe selong, care tipa daca o atinge O picatura de apa, care urla daca UN fir de nisip ajunge pe mana/piciorul ei. Nu pun la socoteala lipsa de rabdare la masa, motiv pentru care am mers pe rand la restaurant si aduceam in camera mancare la pachet pentru ea si cine ramanea cu ea in camera. Am biruit in vreo 3 randuri si a mancat frumos, fara teatru gratis pentru turistii din zona.
De servicii am fost multumiti, poate avem noi alte criterii de "evaluare", insa incepand cu cazarea (Hotel Smarald - Eforie Nord), plaja (la sezlonguri, sa avem loc de noi mai ales, contra unui pret rezonabil - 15 lei/sezlong, plus curatenia de rigoare), mesele care au fost ok (am ales din start unde vom manca si nu am avut nicio surpriza negativa gastronomica), plus alte costuri nu foarte mari fata de ce avem pe acasa... cred ca as da un 9 cu plus la tot. Singurul disconfort a pornit de la aglomeratie, insa si noi am contribuit la ea:)
Intr-adevar alegem mereu statiunea asta pentru ca e mai ieftina cu mult fata de Mamaia, e mare, are si alte servicii necesare in caz de... vreo urgenta si o stim ca pe "acasa".
Deci pe curand... de pe calculatorul meu!:)

Cum stam cu nisipul...

Am cei mai cuminti copii de pe plaja, fara gluma!
Cand veneam spre mare ma gandeam cu groaza ce slalom voi face printre sezlonguri, prosoape, cate scuze voi cere oamenilor, alergand dupa mamzelina care nu scapa nicio ocazie cand e vorba de alergat. Ei bine, sunt o mama care nu isi cunoaste suta la suta copiii, pentru ca mamzel sta DOAR pe prosop, sa nu cumva sa atinga nisipul. In apa nu vrea, o admira de pe sezlong, doar sa fie unul dintre noi cu ea. Deci fara pretentii majore! De ieri se joaca totusi cu galetusa si lopatica, in felul ei, de sus. Tot de ieri am achizitionat si o barcuta... e incantata, dar nu ca frate'su, care ar si dormi in ea.



Iar George... cuminte tare. Alearga pe malul marii, intra in apa putin si atat. Se joaca in nisip si admira marea, e melancolic uneori. Nu am grija lui, vine mereu la noi sa il vedem, aude mereu de copiii pierduti pe plaja si nu vrea asemenea experiente.

Primul raport din Marea... aglomeratie!

Nu m-am asteptat sa fie atat de aglomerat la mare, in Eforie Nord mai ales, asa ca acum, dupa aproximativ 4 ore de la aterizare sunt inca sub stare de soc: ce facem noi cu astia doi in conditiile in care la ora 5pm plaja era PLINA?! Adica fara loc de alergat intre prosoape, sezlonguri lipite... multa lume. Criza domn'le, plin de particulari scuturand cheile de la camere, plin de masini de fitze... Plin! Si am venit si noi ca cireasa pe tort sa punem lacat, nu aveti loc nici de noi, e clar:D



Si cateva poze!