De la uşă se aud chiote, ţipete, semn că totul e în ordine. "Mamiiiii, ai veniiit!" - cel mare îmi sare precum iedul din poveste în faţă. Vreau să-mi trag sufletul, apare şi ieduţul ţipător, cu ochii în lacrimi. Începe în limba ei păsărească să-mi spună că Giogi nu i-a dat ceva.
Pfffua, staţi să arunc praful de pe mine şi vedem care e problema, ok?! Nu-i ok, după cum se manifestă ieduţul. Bine, hai să luăm problema de la capăt, să vedem unde e X şi Y şi de ce Z e o necunoscută. Reuşim prin deturnarea cererilor ei insistente spre alte năzdrăvănii.
În final intru biruitoare în cameră, un pas mare pentru omenire!
Huz. e obosit, după o zi de luni (cică şi la el tot "acea" luni a fost) şi nu le face faţă. Peste tot urşi şi maşinuţe, semn că astăzi a fost ziua urşilor şi a maşinilor. Norocoşi câinii, se odihnesc după weekend! Parcă se aude dinspre covor un strigăt diperat de ajutor, mă aplec să încep culegerea urşilor, însă - într-o nanosecundă - mamzel pune mâna pe un ursuleţ cântător şi-l tot forţează să zbiere. Acesta chiar e disperat, se aude un scheunat, semn că işi forţează ultimele urme de baterie. Renunţă la el şi aleargă să aducă păturica ei de bebe, să-l transforme într-un "bebe-moi" (în traducere liberă: bebe-urs). Nu poate, însă din nou, a suta oară se bazează pe mami. Îi spun că bebe-mor ar vrea să doarmă, hai să facem linişte şi să stea cu el pe pat. Am succes preţ de un minut, timp în care trebuie să-mi depăşesc ultimul record la culesul urşilor.
Poate mâine va fi altfel! Va fi marţi, deci va fi altfel!