Vineri am zis gata la alte calatorii, mergem pe munte, mancam la pranz si ne odihnim, ne plimbam prin jur si cam atat! Asa ca dimineata, imediat dupa micul dejun ne-am dus (eu mai mult fortat) la telescaun:) Trebuiau sa se adune minim 10 persoane pentru a porni o "cursa", eram doar vreo 6, asa ca am stat si am studiat afisele de acolo. Cred ca de 50 de ori am spus "nu urc!" si ma uitam in zare pana unde se mergea. Mamzelina dadea semne de oboseala, asa ca erau sanse sa adoarma pana sus, deci am prins o bruma de curaj si m-am imbarcat in utilaj. Timp de aproape 15 minute imi treceau tot felul de ganduri prin minte, m-am uitat putin la peisaj (acum recunosc ca era fabulos vazut totul de acolo), iar pana in final Gabi adormise la mine in brate.
La debarcare era sa esuez din cauza mea, drept urmare 10 minute am tremurat dupa, nu reuseam sa imi revin. Era cald, insa cum eu nu puteam merge cu Gabi dormind in brate pana la cascada (jumatate de ora de trecut pe poteci abrupte de munte), m-am reintors dupa putin timp. Insa nu am ratat poza de album facuta de alti turisti draguti:
"Baietii veseli" au plecat, spre bucuria lui George care a experimentat prima drumetie din viata lui, iar "fetele" au coborat - parca teama nu mai era asa intensa, asa ca am putut admira in voie peisajul.
Si Cascada Cailor! Eu am vazut-o acum vreo 22 de ani, intr-o excursie:
Cum turistul ramane turist, am facut sute de poze, am ales, am cules, si le-am postat in album aici. Si acum as pleca iar... dar planurile ne sunt date peste cap: vine ziua lui George si partea nefericita, trebuie sa ne "distram" si prin spital cu el putin:(