Acum nu stiu daca se pot incadra la categoria concediu cele 4 zile petrecute de noi prin Maramures, pentru ca prezenta copiilor ne-a dat cam tot planul initial peste cap, si ne-am adaptat la programul lor. Plus drumul destul de aiurea, am ajuns sa apreciez soselele din judetul nostru. Pasul Prislop cel putin e foarte prost intretinut, si in general in judetul Maramures nu am gasit sosele adaptate la un trafic atat de solicitat.
Initial am cautat pensiuni de 3-4 margarete pe net, in Borsa, insa unde am sunat aveau organizate toata saptamana nunti. Am mers pur si simplu fara sa mai facem rezervari, stiind ca oricum ceva pe placul nostru vom gasi, plus ca sunt si ceva hoteluri in zona.
Am gasit, chiar langa partia de schi, la o pensiune de 3 margarete, Focus, o camera draguta, a incaput si patutul mamzelinei (piesa de rezistenta a calatoriei), aveam si terasa mare, vedere la munti... aer curat, o cireada de vaci isi facea zilnic prezenta langa pensiune la ora de masa...
Dragut, curat, liniste... asta am cautat! Mancarea buna la ei, servire rapida, ne-au facut mofturile si cu piticii pretentiosi la una-alta.
Asta vedeam noi de pe balcon cum deschideam ochii:
Am stabilit sa ramanem acolo 3 nopti, si sa ne facem plimbarile ziua, iar seara sa revenim doar la cina si somn. O singura zi am putut pleca, a fost destul de obositor pentru George si Gabi, si chiar daca pe masina mai prindeau un pui de somn, mamzelina devine destul de "irascibila" cand deja e prea mult.
Joi am plecat spre Sighet, prin Viseu, Rona si am remarcat pe drum numarul enorm de constructii facute in marea majoritate fara un bun gust elementar, un trafic ingreunat de numarul mare de masini Made in Italy, Greece, UK, etc., cu legi proprii de circulatie... ne-a salvat Sighetul Marmatiei! Mi-a placut mult orasul, foarte mult - ingrijit, pare bine administrat, am gasit parcare fara probleme, plus ca am mancat unde ne-a recomandat Dan, la Casa Iurca, am fost mai mult decat multumiti, mai ales personajul din poza care a discutat intens cu toti ospatarii de acolo!
Am vizitat Memorialul (il voi revizita sigur, sper mai pe indelete), am avut un sentiment greu, nu am putut intra in celule, mi-am dat seama ca nici macar nu pot intui cat chin, suferinta au fost acolo...
Pentru ca era tarziu, am plecat direct la Manastirea Barsana, nu am mai trecut si pe la cimitirul vesel din Sapanta, e bifat in agenda pentru o "data viitoare"!
Parca pe traseul asta Maramuresul s-a pastrat asa cum e el, total diferit de zona Borsa - Viseu, unde "modernizarea" facuta de cei plecati la munca in strainatate e facuta haotic, fara nici o logica. Am vazut in sfarsit portile maramuresene:
Manastirea Barsana e chiar un loc deosebit, atata frumusete adunata acolo, pe munte, intr-un loc atat de special... chiar nu am cuvinte sa mesteresc o poveste despre ce am vazut (sper sa va incante pozele postate aici):
Si morosenii mei:)
Se pare ca am scris cam mult pentru o singura postare, asa ca pozele de pe munte si de la Cascada Cailor in urmatorul val!:)
10 comentarii:
Mai oameni buni, frumoasa tara avem ! :) Numa', vorba aia, pacat ca uneori e locuita...
Si 2 - ti-a mai zis cineva ca semeni cu huz. ? Inca n-am reusit sa ma prind cu cine seamana copilutii mai tare :)
Da, cam asa, insa in mare chiar am fost multumiti. Mai putin de trafic, in special cand intorceau in mijlocul strazii masinile ca sunt mai smecheri unii si chiar nu ne-am pus pe cearta cu ei (stiu ca morosenii sunt ceva mai aprigi:P).
:)) da, ne-au zis unii in ziua "castoriei", ca avem trasaturi asemanatoare:D Diferenta e ca eu mi's blonda, el brunet;)
Cum esti dumneatale blonda, domnita ?! ca din pozele nu asa se vede...
Un saten deschis... departe de brunetul lui huz (ma rog, la el se explica, e pe jumate oltean;)), cand eram mica eram precum puii mei:)
Eu am 2 poze de cand eram mica - poate o sa le pun o data - facute in aceeasi zi, la minute distanta - in una-s blonda, in cealalta am parul ca pana corbului :) arta fotografica... si precizie !
Am fost si eu in Maramures, Tara Oasului...I loved it!!! (si era o comuna acolo cu numele aproape ca al meu, ii zicea Bixad:)
Ina, data viitoare sper sa ajungem si la Bixad, este si acolo o manastire tare frumoasa... Sanatosi sa fim ca masina ne duce unde vrem:))) Chiar, atunci cand ti-am vazut numele la Bixad m-a dus gandul.
Elena, ma bucur ca v-a placut in Maramures, avem intr-adevar locuri frumoase in tara asta. Acelasi sentiment l-am avut si eu cand am vizitat Memorialul din Sighet, in unele celule mi se taia respiratia... La Borsa eu nu am ajuns, poate data viitoare :)
Trimiteți un comentariu