Habar nu am daca asa "e" unele care lucreaza cu publicul si au fund extra-plat cu forma de scaun, sau am eu bafta sa tot dau peste ele. Daca cineva vrea SF sau filme pentru prosti, sa ma trimita pe mine la cate o functionareasa de asta sictirita ca o scot din studierea catalogului Avon, Oriflame sau ce firme se mai vantura cu supra-extra-oferte si cadouri pentru Craciun la pret promotional facut in iulie.
Acum scriu lejer, pentru ca sunt depozitate in sertarul verde cu amintiri, adica nervii albastri au trecut:)
Prin 2004 in octombrie, in plina campanie electorala, se deschidea si sectia in care urma sa lucrez, si aveam nevoie sa ne cablam si noi ca tot omu' secolului 21 la telefon. Cum sa comunicam cu sefii de proiect de la Bucuresti daca nu asa? Cu focul pe dealuri era cam greu, deh, distanta mare.
Si fac cei de acolo cerere la unicul, vestitul, atotputernicul Romtelecom, apoi incepem sa aproximam cand ne vom folosi de sarme sa putem comunica lejer.
Minune, la 2 zile apare un nene, amabil, sa "evalueze" locatia, si sa spuna ca in cateva zile vom avea minunea tehnicii si la noi. Uraaa, cadem pe spate, imposibil, la noi??? Asa rapid???
Trec zilele si noptile, si cele cateva zile se facura vreo 2 saptamani, si vine si prima ninsoare de noiembrie, si viscol... si noi toooot cu ochii in geam dupa Romtelecom eram.
Ma suna seful si ma roaga sa razbesc prin zapada, sa ajung la birourile lor de informatii si sa le vorbesc fata in fata. Pentru ca ei prin adrese scrise nu prea reuseau sa ii dezmeticeasca, s-au gandit ca macar la cititul de pe buze se pricep. Ma duc eu acolo, plina de elan, intru zambind, aglomeratie, caut o duduie dispusa sa ma asculte, o gasesc. Era singura si nefericita dupa fata ei, si sper ca o vorba calda o poate scoate din visare.
Se uita cam ciudat, ii spun frumos care e problema si incet-incet vad ca simturile se trezesc, si degetele ei prind viata, incep sa bata nervos pe masa. Nu, nu, ea clar nu putea sa ma informeze.:( "Aveti alt birou de informatii?" "Ce vreti sa spuneti? Ce birou?" "Pai sa vad cine se ocupa de problema noastra" "Paaaaaaiiiii (si bataia devine tot mai nervoasa) spuneti-mi numele societatii?" Ii dictez pe litere, tasteaza cu un deget, greseste, o ia de la capat, incep sa zambesc, nu ma mai pot abtine. Gaseste in final... "Pai nu aveti deja???" "Nuuuuu" (!) Dilema prindea contur cumva in mintea ei, insa nu putea fi procesata. Si imi spune printre buze ca trebuie sa ajung la alt sediu de al lor, unde sunt mesterii care pot rezolva treaba. O rog sa sune ea, pentru ca de aceea e birou de informatii, si sa lamureasca problema acolo. Nuuuu, personal, ea nu!
Ma inarmez cu ce am, nervi/sabii/vorbe dure/etc. si plec. Acolo se statea la bancuri, intru, il recunosc pe nenea care venise prima data, merg tinta la el, povestesc frumos totul... da in balbaiala. "E campanie electorala, stiti?" "Si ce treaba are una cu alta?" Imi spune sa revenim noi, sau vin ei cand e cazul, insa scapa porumbelul: "De ce nu m-a sunat colega cu care ati vorbit?" Ahaaaaa, nici nu stiti sa va acoperiti? "Macar un telefon sa va deranjam imi puteti da?" "Siguuur"
Ajung acasa nervoasa, stresata, obosita si inghetata, intru pe internet rapid, caut site-ul lor, ceva loc de reclamatii... si le scriu, inclusiv ca duduia nu stia sa tasteze cum trebuie (:))) si las numarul meu de mobil si numele.
Imi sun seful, povestesc tot, dau numarul tipului responsabil cu partea tehnica, sa se descurce si ei de acolo, si il suna. Ii vorbeste in doi peri ca ei au perioada de lipit afise electorale si nu de cablat lumea. Hopaaaa, devine tot mai interesant!
A doua zi suna mobilul, numar de Bucuresti. "Sunt X de la Romtelecom, ati facut o reclamatie online?" "Daaaa" Si ma roaga sa-i povestesc totul, sa vedem unde e "lipsa de comunicare" (ah, cat e de uzitat sablonul asta). Apoi imi spune ca nu e corect cum au procedat, ca duduia trebuia sa sune, sa imi dea acolo o data sigura pentru cablare, sa isi ceara scuze, mai ales ca ea e platita FOARTE BINE, si a repetat, "nici nu stiti cat de bine" si oricand cineva o poate inlocui. Prind momentul si ii spun sa le mai instruiasca si la partea tehnica, ca bietele nu stiu sa tasteze. Imi da numele domnisoara, numarul la care o gasesc, programul ei, si ma asigura ca totul se va rezolva.
Imi sun seful, ii dau si lui nume, telefon, o suna, ii povesteste si el si... a doua zi la ora 9 cine ne batea in usa??? Echipa Romtelecom... suparati si bodoganind "ne puteam noi intelege cumva, nu era nevoie sa sunati sa ne reclamati"
Bingo, minunile exista, cantam "avem ton la telefon"... Cand merg sa iau contractul a doua zi, la informatii vad fetze noi... amabile, saritoare...
"C'est la vie!"
7 comentarii:
:))) Ce m-am distrat de necazul patit! dar altceva ce mai poti face, daca nu sa faci haz de necaz... cred ca enervarea la contactul cu cate un functionar public este starea naturala a lucrurilor in romanica noastra...
Stai ca e episodul 1:))) sper sa am rabdare si timp sa mai scriu chestii recente. Insa cine ma trateaza asa, este taxat, pe loc sau mai tarziu... va simti:)
in perioada aia romtelecom-ul mai era la stat? ma intreb daca si-au schimbat atitudinea dupa ce i-au luat grecii
Parca ii luase grecii, era in toamna lui 2004.
Faza dureroasa, la modul serios, cand stateam eu sa caut duduia disponibila, vine un batran sa intrebe cat costa un aparat, ca i s-a defectat, si asa stie el, ca acolo gaseste. Si ii arata alta duduie, amabila initial, un aparat care costa 1 milion si ceva. Nenea ii zice ca nu are pensie atat, ceva ieftin... si incepe "amabila" sa urle la el, ca ce o deranjeaza daca nu are bani, isterii, de bietul om a plecat fara sa mai zica ceva. Nu am scris, dar am povestit si de ea tipei ce m-a sunat:)) Iti zic, umblau ulterior madamele pe sarma acolo:))
niste nesimtite, ce mai poti sa zici la asa ceva?
eu sunt mandra de tine ca ai facut taraboi! poate dupa tine nu au mai suparat atat de tare alti clienti. dar m-a surrpins ca aia au raspuns atat de prompt plangerilor de pe net. chiar surprinzator! ma asteptam ca toti sa fie asa plini de chef ca si angajatii locali platiti bine. foarte bine! :)
Mai, tipa de la reclamatii a fost atat de ok, de... era sa cad pe gheata atunci:)) Dupa vreo luna, ma suna un fost coleg, care deja stia, ca directorul de aici se plansese la directorul lui, ca uite ce nebuna a fost la ei... imi stiau si numele:)) si daca mergeam la el se rezolva acolo, local:)) Nenea credea ca toti tac si "inghite", ca pensionarul de mai sus.
Trimiteți un comentariu