28 noiembrie 2009

Just for me

Mi-e tare dor de anii studenţiei, e un dor de ăla... palpabil, îl simt când dau cu mâna. Undeva, aici, în piept. Mi-e atât de dor de Cluj, de prietenii mei dragi de acolo, de mă doare. Nu vreau să plec în lume, nu departe... doar acolo. Fiecare îşi planifică batrâneţea cumva, eu mi-o planific acolo. Măcar la bătrâneţe, dacă acum nu se poate. Sau poate vor vrea moştenitorii mei să-şi continue viaţa acolo, îi urmez cu placere, chiar mă ofer să le mătur cărarea să le fie mai uşor de găsit indicatorul de la intrare.
Acum doi ani, la întâlnirea de 10 ani am avut zeci de noduri în gât, nu puteam vorbi de bucurie că mă aflu acolo. Cât am stat acolo 4 ani colindam des pe străduţe pierdute, le respiram aerul, priveam casele, oamenii... parcă vroiam să-i păstrez pe retină multă vreme. Din prima zi de studenţie nu mi-am dorit să se termine repede, nu mi s-a părut greu nimic. Mereu căutam drumul cel mai lung spre facultăţi, treceam des pe langă Conservator şi ascultam toate sunetele care ieşeau din sălile lor. Parcul cel mare îl treceam mereu cu atenţie la fiecare alee, eram ca un copil care primeşte ceva mult dorit şi îi este teamă să nu fie doar un vis. Veneam rar acasă, spre disperarea alor mei, doar de sărbători şi în vacanţa mare.
Mda, sunt multe de spus, mă duc să-mi văd copiii cum dorm şi să mă bucur şi de clipa ASTA!

O poză dragă, din mai 2007!

25 noiembrie 2009

Hei, lume!

Aţi văzut? Hai, hai... un strop mai sus! Încă o lună până la marea zi!
Ador Crăciunul, strig în stradă dacă e nevoie, aştept atmosfera aceea dulce-multicoloră... trăiesc pentru Crăciun. Ok, şi pentru ziua de vineri, însă trebuie urgentat proiectul de oprire a timpului în ziua de Crăciun!

22 noiembrie 2009

La vot!

Nu pot să ignor ziua aceasta, am bifat ce era important: am fost la vot!

Fact of the day: M-a oripilat atitudinea celor care stăteau în Gara de Nord şi râdeau în faţa camerelor de filmat, organizaţi în găşti de la 20 la... 80 de persoane, chipurile nu aveau cum altfel să voteze. Mda, turismul electoral la acest nivel se consumă, recompensat, desigur!
Asta-i ţara pe care UNII ar vrea să o conducă, dar ALŢII nu-i "lăsăm"!

Deci azi e ziua citricelor, recomandate în caz de greaţă electorală!

19 noiembrie 2009

Pauza

- s-a stricat IAR calculatorul acasa
- nu avem IAR net la serviciu... e drept ca nu aveam vreme de ale mele, dar o pauza de 5 minute cu un ceai in fata tot ma straduiam sa imi aranjez
- la laptoapa lui huz am acces rar, dupa ce isi termina treaba... adica atunci cand eu deja dorm:)
E drept ca este si un beneficiu: am vreme de citit mai mult! Tocmai ce ma delectez cu "Sînt o babă comunistă!", scrisă de Dan Lungu... faina de tot cartea! Si mai am vreo 3 carti in lucru:)
Mos Craciun, Mos Craciun, nu vrei tu sa imi aduci un laptop mic-mic-mic sub brad?

13 noiembrie 2009

Friday, the 13th

Există vineri 13! Ruleaza periodic la mine in casă, poşetă, serviciu... există şi îmi susţin descoperirea. Bine, alţii au descoperit ce e cu această fază, dar eu nu credeam. Până câââând... am fost nevoită să cred.
O listă cu "noroacele de astăzi":
1. este ziua mea liberă şi nu am somn de la ora 5:) La 7 jumate aş adormi, dar copilul trebuie să meargă la şcoală...
2. trebuia să ajung la casierie la şcoală între 12-14... am ajuns la 13, era închis, am confundat programul de ieri cu cel de azi. Cică şi luni primesc banii, dar luni nu am liber şi e tot 12-14:(
3. am plătit ÎN SFÂRŞIT impozitul (măcar atât)... când ajungem la maşină îmi dau seama că despre cel de la maşină am uitat să întreb. Altă zi liberă până spre Crăciun nu am, doar şi acolo e program de boieri: 10-14! Neuronul dă semne de iritare!
4. încerc să sun la mama, vodafonul mort, iar portocaliul nu are credit (am uitat şi de el, nu-i bai!)
5. am prins un trafic de groază prin oraş, nu am găsit nimic din ce căutam, mamzel a făcut scandal la două hipermarketuri de oboseală, motiv pentru care am abandonat şi am ajuns acasă. Mâine e sâmbătă, sigur găsim!
6. încărcătoarele de la telefoane... nu-s, dar nici nu am mai căutat, am fugit la şcoală după big. G, apoi o petrecere de copii! Le găsesc după ce gasesc pe messenger urari de la oameni... si insist in ultima reduta a mamzelinei (nu cred că am povestit cum am stat eu fără telefon o lună şi huz. fără ceas, toate erau mascate bine între ciorăpeii ei de iarnă).
7. acum stau ambele telefoane la încărcat! Ce folos, nu pot suna oamenii la aşa o oră!:(
Concluzie: nu o să îmi fac liste cu diverse de rezolvat într-o zi de vineri 13! E clar, mâine o luăm de la capăt cu unele, insistăm, poate biruim!

8 noiembrie 2009

Artificii





Turn! Turn! Turn!

Pentru ca e duminica, pentru ca e onomastica mamzelinei, pentru ca e si ziua lui Miki, pentru ca Forest Gump e in top... Turn! Turn! Turn!

Take That - Rule The World